Supraveghere Bancară

Capitolul 1. Supravegherea bancara – notiune si necesitate

Băncile joacă un rol central în economie. Ele păstrează economiile populaţiei, oferă mijloace pentru plata bunurilor şi serviciilor şi finanţează dezvoltarea afacerilor şi comerţului. Pentru a îndeplini aceste funcţii în mod sigur şi eficient, fiecare bancă trebuie să obţină încrederea populaţiei şi a celor cu care face afaceri. Stabilitatea sistemului bancar, atât pe plan naţional cât şi pe cel internaţional, a devenit, de aceea, recunoscută ca o problemă de interes general. Acest interes public este reflectat în modul în care băncile din majoritatea ţărilor, spre deosebire de aproape toate celelalte societăţi comerciale, sunt supuse supravegherii prudenţiale de către băncile centrale sau alte organisme oficiale specifice.

In prezent, una din cele mai importante caracteristici ale activităţii bancare este internaţionalizarea, fenomen care, deşi prezent şi în alte perioade, a devenit evident după anii 1960-1970. Cele mai importante cauze care au contribuit la internaţionalizarea activităţii bancare au fost: creşterea comerţului internaţional; transnaţionalizarea economiei reale; apariţia şi dezvoltarea pieţei eurovalutelor; trecerea de la regimul de cursuri fixe la regimul de cursuri flotante; cele două crize petroliere; liberalizarea fluxurilor de capital; dezvoltarea tehnologiei informaţionale şi în telecomunicaţii. Toţi aceşti factori şi-au pus o amprentă puternică asupra activităţii desfăşurate de bănci, efectuarea de operaţiuni cu valute străine şi eurovalute şi implantarea de sedii în străinătate. Pentru băncile care şi-au internaţionalizat activitatea fiecare din aceste strategii presupune noi oportunităţi şi deci profituri suplimentare, dar şi o serie de riscuri specifice, care dacă nu sunt gestionate corespunzător pot avea efecte negative nu numai asupra băncii respective, ci şi asupra altor bănci situate în străinătate. Aceasta cu atât mai mult cu cât, în condiţiile actuale ale globalizării pieţelor financiare, interdependenţele dintre băncile situate în ţări diferite s-au accentuat, iar posibilitatea propagării crizelor bancare dintr-o ţară în alta este mai mare.

Internaţionalizarea activităţii bancare reclamă o serie de modificări în structura organizatorică, instrumentele şi tehnicile utilizate, pregătirea personalului, dispersia teritorială, dar şi în gestionarea riscurilor şi activitatea de supraveghere. Pentru o bancă, desfăşurarea de activităţi internaţionale incumbă, pe de o parte, amplificarea riscurilor tradiţionale (riscul de credit, riscul de lichiditate, riscul de dobândă), iar, pe de altă parte, asumarea de riscuri noi, specifice (riscul valutar, riscul de ţară). Pe lângă aceste aspecte, la nivel macro, activitatea bancară internaţională ridică şi o serie de probleme privind stabilitatea sistemului bancar internaţional, în sensul că intensificarea legăturilor dintre băncile situate în ţări diferite creează premisele propagării crizelor bancare dintr-o ţară în alta.

Acest fenomen a devenit evident în 1974, când au avut loc trei mari crize bancare: criza băncii Herstatt din Germania, a băncii Franklin National Bank din SUA şi a sucursalei băncii British Israel Bank din Londra. Spre deosebire de alte crize bancare, crizele bancare menţionate s-au caracterizat prin faptul că au avut rezonanţă internaţională, în sensul că au afectat şi bănci din alte ţări. Pentru problematica supravegherii activităţii bancare internaţionale fiecare din aceste crize a ridicat o serie de întrebări legate de repartizarea responsabilităţilor între autorităţile de supraveghere din ţara de origine şi autorităţile de supraveghere din ţara gazdă cu privire la sediile bancare din străinătate (sucursale şi filiale) şi măsurile care trebuie întreprinse pentru gestionarea crizelor, astfel încât să se evite propagarea lor pe plan internaţional.