Tendințe și evoluții ale sistemului bancar și integrare europeană

Capitolul 1. Noţiuni introductive

Existenţa unui stat se bazează pe instituţiile sale fundamentale, între care Biserica, Armata şi şcoala se disting prin valorile incontestabile pe care le promovează, prin forţa spirituală, prin capacitatea de apărare şi zestrea culturală.

Bunăstarea unei naţiuni este condiţionată însă şi de sănătatea economica şi în acest sens, instituţiei bancare i-a revenit, încă de la începuturile existemţei sale un rol de primă importanţă.

1.1Scurt istoric al sistemului bancar

Istoria sistemului bancar îşi găseşte originile în trecutul îndepărtat, ezistând mărturii foarte vechi ce atestă practica unor activităţi care, într-o formă mai mult sau mai puţin evoluată, se pot constitui ca primii paşi pe tărâmul practicii bancare. Există diferite păreri despre originea băncilor. Unii cercetători apreciază că primii bancheri au fost cei ce efectuau schimbul de bani, moment asociat apariţiei şi circulaţiei monedei metalice.

După alţi cercetători noţiunea de bancă este asociată momentului în care un grup de personae a avut idea să primească disponibilităţi băneşti, sub formă de depuneri de la cei ce doreau să facă economii şi în baza acestor depozite să ofere imprumuturi celor care aveau nevoie de fonduri suplimentare. Primele dovezi ale unei activităţi bancare se regăsesc în Orientul Apropiat(Babilon) şi Egiptul Antic. În acea perioadă templele erau deopotrivă loc de rugăciune şi loc de păstrare a banilor şi tezaurelor. Încrederea pe care o inspirau templele favorizau intermedierea monetară, asemănător băncilor de mai târziu.

În timp, odată cu dezvoltarea societăţii, activitatea bancară a luat o mare amploare atât prin diversificare şi îmbunătăţirea serviciilor oferite, cât şi prin acoperirea nevoilor de fonduri ale unor noi domenii de activitate.

În secolele XVII şi XVIII, activitatea bacară se dezvoltă în toate formaţiunile statale din Europa. Banca din Amsterdam (1609) şi Banca Angliei (1694) au devenit modelul pe care s+au bazat structurile bancare create ulterior.

În SUA, în 1791, Congresul a autorizat crearea şi funcţionarea “Primei Bănci a SUA”- The first bank of the United States- care a îmbinat rolul unei bănci centrale cu operaţiuni specifice băncilor comerciale.

Până în secolul al XIX-lea, sistemul bancar s+a structurat pe trei domenii specifice:

- băncile de emisiune, care deţineau monopolul emiterii de banknote naţionale;

- băncile comerciale, care avizau ca instituţii de intermediere financiară;

- instituţii financiare specifice, ca de exemplu casele de economii şi cooperativele de credit.

Contextul istoric, economic şi social al fiecărei ţări a influienţat modul şi structura de funcţionare a sistemului bancar naţional. De altfel istoria economică este poate cea mai bună dovadă că este imposibilă de conceput economia, şi, cu atât mai mult economia modernă de piaţă, fără aceste instituţii financiare. În orice condiţii istorice a fost valabilă axioma că dezvoltarea economică a unui stat este condiţionată de nivelul de dezvoltare al sistemului bancar naţional, banca fiind unul din factorii dinamizatori ai creşterii economice.

În cel mai restrâns sens, se poate spune că băncile sunt acele antităţi care colecteazăfondurile temporar disponibile din economie şi pe care ulterior le distribuie celor care au nevoie de fonduri şi ştiu să le utilizeze.

Execitarea acestui rol de “intermediar” de fonduri crează o reacţie în lanţ, general valabilă, astfel: cu un volum sporit de fonduri colectate din economia de către bănci, cresc şansele acestora de a-şi majora volumul de credite acordate. Prin acest volum de credite acordat sunt stimulate şi investiţiile şi deci creşterea economică. Mai departe, creşterea economică va determina dinamizarea proceselor de economisire şi deci o consolidare a volumului de depozite colectate de bănci.

În fostele economii centralizate din Europa de Est în general, structurile bancare funcţionau în sistemul “monobancar”. Acest sistem era caracterizat prin faptul că exista un system de bănci unic, pentru implementarea politicilor economice ale statului uni-partid. Nu există concurenţa bancară şi nici nu se aprecia că ar fi fost necesară. Activităţile bancare erau limitate şi destinate a servi exclusive obiectivelor stabilite prin planul centralizat.

Într-o asemenea economie de comandă băncile îndeplineau în general următoarele funcţii:

-propuneau planurile de credit necesare implementării obiectivelor centrale pe producţie industrială;

- orientau subvenţiile de stat către anumite sectoare de activitate sau alte domenii de investiţii;

- transferau fonduri între agenţi sau organizaţii guvernamentale;

- păstrau evidenţele financiare ale întreprinderilor de stat.

În economia de piaţă, băncile concurează unele cu altele pentru a atrage depozite şi a acorda împrumuturi atât clienţilor personae juridice cât şi clienţilor personae fizice. Concurenţa interbancară oreientează activitatea bancară mai aproape de cerinţele clientului prin dezvoltatrea unei oferte de produse bancare, mai multe şi mai bune , pentru atragerea şi menţinerea clienţilor. Concurenţa obligă băncile să-şi restructureze serviciile în funcţie de cerinţele şi dorinţele effective ale clienţilor. Calitatea relaţiei dintre bancă şi client tinde, de asemenea, să crească numai intr-un mediu concurenţial specific economiei de piaţă.