Aspecte Privind Organizarea Sistemului Bancar în România

Aspecte privind organizarea sistemului bancar în România

Pentru a analiza sistemul bancar din România în contextul globalizării şi integrării în Uniunea Europeană este necesara o trecere în revistăa reformei sistemului bancar, datorită importanţei pe care acesta a avut-o în ansamblul economic si a roluluil important în procesul de trecere de la o economie de comandă la o economie de piaţă în contextul integrării.

De asemenea e necesara o evidenţiere a starii sistemului bancar românesc sub impactul diverselor evenimente istorice şi sociale care au contribuit la formarea şi evoluţia acestuia, şi în contextul tranziţiei la o economie de piaţă, pornind de la funcţiile băncilor comerciale şi rolul Băncii Naţionale a României în evoluţia sistemului bancar. Procesul integrării României în Uniunea Europeană a constituit un eveniment care a marcat activitatea bancară, devenind o necesitate restructurarea sistemului bancar în vederea susţinerii financiare a tuturor activităţilor economice necesare procesului de reformă a economiei româneşti.

Este necesara de asemenea o analiza a obiectivelor fundamentale a politicii monetare actuale.

Reforma sistemul bancar românesc

Scurt istoric

Nu putem vorbi de restructurarea sistemului bancar fără să evidenţiem două din principalele aspecte vizate de remodelarea sistemului bancar românesc, şi anume reglementarea autorizării şi a supravegherii activităţii bancare, astfel încât să se creeze un sistem bancar specific economiei de piaţă şi armonizarea legislaţiei româneşti cu cea a ţărilor din U.E.

In perioada de tranziţie sistemul bancar românesc a cunoscut o dezvoltare structurală şi calitativă a activităţii majorităţii băncilor, concentrarea pe produse specializate sau pe anumite segmente ale clientelei constituia o alternativă pentru menţinerea viabilităţii sistemului bancar, crescând în această perioadă numărul de unităţi bancare specializate pe anumite domenii.

Intrarea României în Uniunea Europeană a constituit o altă etapă importantă în evoluţia sistemului bancar. Pentru a evidenţia acest aspect e necesara o prezentare a strategiilor managementului bancar în contextul integrării precum şi perspectivelor acestuia după aderarea României la Uniunea Europeană. In acest context băncile din România şi-au remodelat opţiunile de afaceri şi structurile manageriale interne începând cu redefinirea organizării activităţii din perspectiva relaţiei cu clienţii şi recompartimentarea acesteia în funcţie de cerinţele clienţilor.

Prin aderarea României la Uniunea Europeană, Sistemul Bancar Românesc se implică activ în derularea unor proiecte destinate modernizării sistemului bancar, printre aceste proiecte numărându-se şi proiectul zonei unice de plăţi în Euro (SEPA-Single Euro Payments Area), al cărui obiectiv este crearea unei economii europene mai transparente şi mai competitive.

Ţinând cont de rolul şi importanţa pe care le are sectorul financiar-bancar în buna funcţionare a unităţilor economice şi a economiei în ansamblu, după anul 1989 s-a impus crearea unui sistem bancar modern, capabil să ofere o gamă largă de produse şi servicii de un nivel

calitativ superior, care să satisfacă exigenţele tuturor categoriilor de intermediari financiari şi a populaţiei din economia de piaţă.

Până în anul 1990, sistemul bancar din fostele ţări comuniste urmărea modelul sovietic şi anume o bancă centrală, care avea şi atribuţiile de principală bancă comercială şi câteva bănci specializate (pentru investiţii, pentru agricultură şi industrie alimentară, pentru comerţ exterior), precum şi casele sau cooperativele de economii, acestea din urmă având rolul de a atrage disponibilităţile băneşti ale populaţiei, folosindu-se apoi în economie prin intermediul băncii centrale.

În acest context, imediat după 1989 la începutul perioadei de tranziţie, în activitatea bancară din România s-au produs schimbări esenţiale. Mai exact în luna decembrie a anului 1990 reforma sistemului bancar românesc a produs o separare structurală pe două niveluri a sistemului de tip monobancă.

a) Pe de o parte s-a definitivat prezenţa Băncii Naţionale ca bancă centrală;

b) Pe de altă parte fostele bănci de stat (Banca Română de Comerţ Exterior, Banca Agricolă, Banca de Investiţii) pe baza unei hotărâri a Guvernului, au fost transformate în bănci comerciale, cu capital de stat şi autohton privat, aprobându-se şi noi statute de organizare şi funcţionare pentru aceste bănci.

Trecerea de la economia centralizată la cea de piaţă a implicat şi reorganizarea băncilor în societăţi pe acţiuni şi autonomia activităţii acestora, privatizarea şi apariţia de noi instituţii bancare cu capital autohton sau străin.

Având în vedere că în economia de piaţă indicatorul sintetic care reflectă eficienţa economică a activităţii bancare este profitul, băncile în această perioadă de tranziţie îşi organizau astfel activitatea încât să poată atrage un număr cât mai mare de clienţi, care să le asigure realizarea obiectivului propus.

Criza gravă prin care a trecut sistemul bancar românesc are la bază acordarea de-a lungul anilor de tranziţie a unui însemnat volum de credite neperformante, şi asta datorită faptului că pentru o lungă perioadă, principala funcţie a creditelor a fost susţinerea intreprinderilor de stat cu pierderi.

Societăţile bancare, în calitatea lor de bănci comerciale, trebuie văzute nu numai ca ,,o afacere” ci şi ca instituţii ce au un real caracter public. Ele nu trebuie caracterizate în mod exclusiv ca societăţi comerciale orientate spre satisfacerea unui anume interes, al acţionarilor sau al altor grupuri interesate, ci şi ca entităţi specializate chemate să rezolve problemele financiarbancare ale unor mari colectivităţi, în componenţa cărora intră atât persoane juridice, cât şi fizice.

În prezent se poate susţine că obiectivul organizaţional global al fiecărei bănci comerciale este de a supravieţui în structurile financiare şi de capital. Pentru a fi atins acest obiectiv fiecare bancă trebuie să-şi maximizeze funcţia de utilitate socială şi să se vizeze creşterea profitabilităţii sale.

Impactul diverselor evenimente istorice, economice şi sociale care au contribuit la formarea şi evoluţia acestuia, şi în contextul tranziţiei la o economie de piaţă, pornind de la rolul Băncii Naţionale a României în evoluţia sistemului bancar şi continuând cu evoluţia activităţii bancare în contextul globalizării

Conceptualizarea globalizării este destul de dificil de realizat şi necesită demersuri complexe datorită caracterului său abstract, care nu se referă la ceva concret, uşor de identificat, cuantificabil prin unităţi de măsură consacrate. Nu există nici un indicator sau un indice statistic, obţinut prin calcule, fie ele şi sofisticate, care să reflecte globalizarea, în adevărata sa esenţă. De aceea, există mai multe puncte de vedere cu privire la globalizare, părerile fiind împărţite, situaţie care a dat naştere la trei şcoli sau curente de gândire, şi anume: hiperglobaliştii, scepticii şi transformativiştii, fiecare dintre ele încercând să prezinte o perspectivă diferită asupra globalizării cu scopul de a putea înţelege mai bine acest proces.