Cuprins
- I. Cadrul juridic al cerințelor unice și al mecanismului de reglementare a contabilității și raportării financiare pentru societățile de asigurări în Republica Moldova 3
- 1.1. Cerințele și mecanismul de reglementare a contabilității și raportării financiare pentru societățile de asigurări 3
- 1.2. Principiile de bază de ținere a contabilității în societățile de asigurări...4
- II. Aspectele contabilității în societățile de asigurări ..4
- 2.1. Particularitățile specifice în organizarea contabilității din sectorul de asigurări ..4
- 2.2. Situațiile financiare solicitate la nivelul întreprinderilor de asigurare. Structura bilanțului contabil ...5
- Concluzii .6
- Bibliografie .7
Extras din referat
I. Cadrul juridic al cerințelor unice și al mecanismului de reglementare a contabilității și raportării financiare pentru societățile de asigurări în Republica Moldova
1.1. Cerințele și mecanismul de reglementare a contabilității și raportării financiare pentru societățile de asigurări.
În contextual economiei de piață asigurările constituie o ramură de activitate, un sector al serviciilor cu multiple valențe. Societățile de asigurări sunt societăți comerciale specializate, care îndeplinesc rolul de asigurători și ocupă un segment specific în economia țării. Activitatea de bază a societăților de asigurări este prestarea serviciilor de asigurări în baza condițiilor de asigurare, care sunt elaborate conform legislației în vigoare de către asigurători și coordonate cu Autoritatea de supraveghere a asigurărilor.
Societățile de asigurări, în calitate de entități de interes public, raportează Situațiile financiare în baza Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (IFRS). Persoanele cu funcții de răspundere din cadrul societății de asigurări au obligația să organizeze și să țină contabilitatea conform Legii contabilității, Legii cu privire la asigurări, standardelor contabile, altor acte normative din domeniul contabilității și actelor normative elaborate de autoritatea de supraveghere a activității de asigurări. SIRF (Standarde Internaționale de Raportare Financiară) pot fi aplicate și de entitățile care utilizează sistemul contabil complet în partidă dublă, conform politicii de contabilitate aprobate.
Conform condițiilor de asigurare pe tipurile de asigurări facultative și legii pe tipurile de asigurări obligatorii, cu acordul părților, se întocmește contractul de asigurare, care servește ca bază juridică în tranzacțiile legate de operațiile de asigurări. Baza normativă între asigurător și asigurat o constituie contractul de asigurare, care se încheie în forma și în modul stabilit de legislația civilă în vigoare. Tratamentul contabil al contractelor de asigurare actualmente este prevăzut în IFRS 4 „Contracte de asigurare”. Standardul dat nu se limitează la societățile de asigurări, ci se aplică tuturor emitenților de contracte de asigurare și, prin urmare, poate avea impact și asupra altor entități care emit contracte ce întrunesc definiția contractelor de asigurări. Este un standard provizoriu până la intrarea în vigoare a IFRS 17 „Insurance Contracts” elaborat de Consiliului pentru Standardele Internaționale de Contabilitate, care este valabil pentru perioadele anuale care încep la 01 ianuarie 2021, dar este posibilă și aplicarea anterioară.
Politicile contabile ce țin de contractul de asigurare pot fi modificate conform prevederilor IFRS 4 în cazul când: „un asigurător își poate modifica politicile contabile pentru contractele de asigurare dacă și numai dacă aceste modificări conduc la situații financiare mai relevante pentru necesitățile utilizatorilor de luare a deciziilor economice și nu mai puțin fiabile, sau mai fiabile și nu mai puțin relevante pentru nevoile respective”.
1.2. Principiile de bază de ținere a contabilității în societățile de asigurări.
Contabilitatea în societățile de asigurări se ține conform următoarelor principii de bază:
- continuitatea activității;
- contabilitatea de angajamente;
- permanența metodelor;
- separarea patrimoniului și datoriilor;
- necompensarea;
- consecvența prezentării.
Informația din situațiile financiare trebuie să corespundă următoarelor caracteristici calitative:
- inteligibilitatea;
- relevanța;
- credibilitatea;
- comparabilitatea.
II. Aspectele contabilității în societățile de asigurări
2.1. Particularitățile specifice în organizarea contabilității din sectorul de asigurări.
Particularitățile specifice în organizarea contabilității din sectorul de asigurări sunt influențate de operațiile economice ale acestora și țin de înregistrările contabile aferente operațiilor din asigurarea directă, coasigurare și din operațiile de reasigurare; operațiilor privind constituirea și utilizarea rezervelor tehnice de asigurare; particularitățile, componența și modul de prezentare a situațiilor financiare de către societatea de asigurări.
Alte elemente semnificative din situațiile financiare ale unei societăți de asigurări, în afară de activele și pasivele aferente asigurării, pot fi reprezentate de investiții (de exemplu: instrumente financiare, investiții imobiliare), împrumuturi, creanțe comerciale etc.
Contabilitatea cheltuielilor privind plățile de asigurare, formarea rezervei de daune și decontările interne a acestor operațiuni se înregistrează în contabilitatea societății de asigurări conform legii contabilității, standardelor contabile, politicilor contabile interne, planului de conturi contabile de lucrul a societății de asigurări și altor acte normative în vigoare din domeniu. Societatea de asigurări conform cerințelor Standardelor Internaționale de Raportare Financiară elaborează și pune în aplicare propriul Plan de conturi de lucru și politicile contabile.
Bibliografie
1. CONTABILITATEA LA SOCIETĂȚILE DE ASIGURĂRI - ÎNTRE GENERAL ȘI PARTICULAR Prof.univ.dr. Rodica Cistelecan - Universitatea”Petru Maior”Târgu-Mureș, rodica.cistelecan@ea.upm.ro Lect.univ.drd. Anamari Beatrice Ștefan - Universitatea”Petru Maior”Târgu-Mureș, beatrice.Stefan@ea.upm.ro Prep.univ.drd. Raluca Meda Șumandea Simionescu - Universitatea”Petru Maior”Târgu-Mureș, raluca.sumandea@ea.upm.ro
2. CONTABILITATEA SOCIETĂȚILOR DE ASIGURĂRI POLITICI CONTABILE CONFORM IFRS -Cristina DOLGHI Vladimir DOLGHI Manual Aprobat de Senatul USM Chișinău - 2016 CEP USM
3.POLITICI CONTABILE ȘI ASPECTE PRACTICE ÎN CONTABILIZAREA CHELTUIELILOR AFERENTE DAUNELOR ȘI INDEMNIZAȚIILOR DE ASIGURARE- Cristina DOLGHI, Doctor în științe economice, conferențiar universitar, Departamentul Contabilitate și Informatică economică, Facultatea Științe Economice, USM.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Aspectele contabilitatii in societatile de asigurari.docx