Delimitări între noțiunea de cost și cea de cheltuială

Orice firma isi desfasoara activitatea in directa legatura cu mediul cu extern, mediu ce poate fi privit din punct de vedere economic, social, administrativ, etc. Activitatea unei intreprinderi, oricare ar fi obiectul si profilul ei, reprezinta o inlantuire sau o combinare de operatii elementare.

O operatie presupune implicarea unei resurse (matreiale, umane, informationale) si transformarea ei, inteleasa ca un consum, ca un sacrificiu. Insa, notiunea de consum nu trebuie asociata disparitiei fizice a acelei resurse, ci utilizarii ei. Aceasta presupune ‘substituirea cu o utilitate nou creata, a utilitatii anterior disparute, adica resursa a fost consumata ‘ Daca nu are loc aceasta inlocuire sau substituire de utilitate, disparitia resursei implicata in acea operatie reprezinta o pierdere.

De exemplu : Diminuarea cantitatii de combustibil din rezervorul unui mijloc de transport se asociaza cu efectuarea deplasarii intr-un anumit scop (achizitionarea de resurse materiale, transportul unor bunuri). Prin ajungerea la destinatie, lipsa din rezervor a combustibilului nu reprezinta o disparitie fizica propriu-zisa, ci ‘consumul ‘ acestuia, avand loc substituirea unei utilitati existente, cu o noua utilitate, deci resursa consumata a devenit cheltuiala (de transport, in acest caz).

Daca insa nu exista aceasta substituire de utilitate, combustibilul s-a scurs din rezervor pur si simplu – pentru ca aceasta era deteriorat, disparitia fizica a resursei se asociaza unei pierderi sau reprezinta un consum inutil, deoarece nu se atinge telul propus.

Producerea si desfacerea marfurilor pe piata, precum si prestarea de servicii, necesita, întotdeauna, un anumit consum de munca si mijloace de productie. Existenta productiei de marfuri si actiunea, pe aceasta baza, a legilor obiective proprii economiei de piata, presupune examinarea acestor cheltuieli în forma baneasca.

Deci, notiunea de CONSUM este, in mod necesar, asociata celei de ciclu de transformare: consumul intervine pentru a atinge un scop, un tel (obiectiv) prederminat; ceea ce conteaza nu este decat, ca acel scop, al operatiei, sa fie atins – obtinerea unui rezultat: crearea unui bun, prestarea unui serviciu, executarea unei lucrari, realizarea unei activitati etc.

Marimea cheltuielilor a constituit din totdeauna pentru agentul economic un element esential, vis-à-vis de desfasurarea unei activitati economice rentabile.

“Notiunea de cheltuiala s-a conturat in teoria si practica economica, drept orice consum de muncă vie si materializata din cadrul unui anumit proces economic productiv sau comercial, in scopul realizarii obiectivelor sociale.”

In determinarea costurilor, practica economica are in vedere sfera cheltuielilor de productie, adica acele cheltuieli care formeaza costurile.

“Cand consumatiunile de valori afecteaza un anumit produs, o anumita comanda, un lot sau o serie de produse, o faza de fabricatie ele poarta numele de cheltuiala de productie.“

Sfera cheltuielilor de productie mai cuprinde pe langa consumatiunile de valori productive si cheltuieli aditionale care sunt precis reglementate de legislatia financiara (cheltuieli de cercetare-dezvoltare, dobanzi, asigurari sociale, etc.).

Realizarea obiectului de activitate al fiecarei intreprinderi presupune utilizarea factorilor de productie, respectiv a resurselor materiale (bunurile de capital) si a resurselor umane. O parte din aceste resurse se consuma, bunurile de capital circulant : materii prime , materiale consumabile, o alta se depreciaza (bunurile de capital fix), iar altele (resursele umane) trebuie remunerate. Expresia baneasca a consumului factorilor de productie-material si uman-determinata de obtinerea si desfacerea bunurilor materiale, executarea de lucrari si prestarea de servicii reprezinta cheltuielile de exploatare.

In conditiile in care consumurile de resurse sunt evaluate si masurate in unitati monetare, ele primesc expresia generica de cheltuieli, iar rezultatele de venituri.

Reglementarile contabile europene definesc cheltuielile ca reprezentand consumuri / utilizari de bogatie (resurse) care antreneaza o diminuare a situatiei nete a patrimoniului, iar veniturile ‘productia’ sau obtinerea de bogatie (resurse) care determina o crestere a situatiei nete a patrimoniului.

In ‘Cadrul general pentru intocmirea si prezentarea situatiilor financiare’ elaborat de Comitetul pentru Standarde Internationale de Contabilitate (IASC) se definesc cheltuielile ca reprezentand descresteri de avantaje economice (de beneficii) in cursul periodei de gestiune, sub forma diminuarilor de active sau cresteri de datorii, care au ca rezultat, diminuarea capitalurilor proprii, sub alte forme decat retragerile / distribuirile de capital.

Categoriile de cheltuieli, in viziunea IASC, cuprind si pierderile care induc modificari nete ale ale beneficiilor (ca urmare a compensarii efectelor cu eforturile corespunzatoare), cum ar fi: cele rezultate din tranzactionarea plasamentelor (investitiilor) pe termen scurt, cele din cedarea activelor imobilizate, din diferente de curs valutar etc.

Accentul pe care cadrul conceptual il pune pe definirea cheltuielilor si veniturilor, in termenii efectului asupra capitalurilor proprii, conduc la concluzia ca, bilantul contabil devine principala situatie financiara de sinteza. Contul de profit si pierdere are ca obiectiv „masurarea” rezultatului din perspectiva evaluarii activelor si datoriilor. Conceptul conservarii (mentinerii) capitalului, in termeni financiari si / sau fizici, impune ajustari in structura veniturilor si cheltuielilor, astfel incat cresterea situatiei nete sa se realizeze peste pragul mentinerii capitalului entitatii. Principiul prevalentei economicului asupra juridicului pretinde ca recunoasterea cheltuielilor si veniturilor, in perioada de referinta sa aiba ca si criteriu prioritar „substanta (realitatea) economica” fata de „incadrarea (forma) juridica”. Aceasta presupune ca o cheltuiala, respectiv un venit sa fie recunoscute, daca au fost realizate in perioada respectiva de raportare (chiar si in conditiile inexistentei documentelor recunoscute fiscal – facturi, de exemplu) in virtutea pricipiului „contabilitatii de angajament”. In acelasi context pot fi relevate si efectele cumulate ale respectarii principiului conectarii cheltuielilor cu veniturile si cel al independentei exercitiilor.