Extras din referat
Reglementarile contabile din Romania definesc activele imobilizate ca fiind acele active ale unei entitati destinate utilizarii pe o perioada indelungata in activitatea acesteia. Astfel, activele imobilizate reprezinta bunurile si valorile destinate sa serveasca pe o perioada indelungata in activitatea entitatii si care nu se consuma dupa prima lor utilizare si, ca atare, nu sunt destinate comercializarii.
In raport de comportamentul lor economic si de structurile lor materiale, activele imobilizate se grupeaza in:
1. imobilizari corporale
2. imobilizari necorporale
3. imobilizari financiare
Imobilizarile corporale sunt definite ca elemente tangibile care sunt detinute de o unitate pentru a fi utilizate in productia de bunuri sau prestare de servicii pentru a fi inchiriate tertilor sau pentru a fi folosite in scopuri administrative si pot fi utilizate pe parcursul mai multor perioade de gestiune.
Imobilizarile corporale reprezinta bunuri care au o structura materiala asupra carora agentii economici exercita un drept real, fiind elemente de patrimoniu care definesc capacitatea tehnica de productie si comercializare, creeaza venituri în concordanta cu obiectul de activitate al acestora. În categoria acestora intra mijloacele fixe si terenurile. Contabilitatea lor se tine cu grupa 21 "Imobilizari corporale".
Aceste imobilizari mai sunt cunoste sub denumirea de active corporale, active tangibile sau imobilizari fizice. Aceste denumiri tind sa fie inlocuite prin cea acceptata de S.I., cea de imobilizari corporale.
EVALUAREA INITIALA A IMOBILIZARILOR CORPORALE
Imobilizarile corporale sunt evaluate in 4 momente distincte: la intrarea in patrimoniu (evaluarea initiala), la inventariere, la inchiderea exercitiului financiar si la iesirea din patrimoniu.
Evaluarea initiala se realizeaza la cost istoric, respectiv la valoarea de intrare.
Valoarea de intrare, in functie de metoda de intrare aimobilizarilor corporale in patrimoniu, poate avea urmatoarea semnificatie:
• cost de achizitie pentru bunurile intrate in patrimoniu cu titlu oneros;
• cost de productie pentru bunurile realizate in regie proprie;
• valoarea de aport pentru imobilizarile corporale aportate la capitalul social al intreprinderii. Aceasta valoare se stabileste in urma evaluarii efectuate conform legii. La determinarea ei se tine cont de starea bunului, pretul pietei, utilitatea si amplasarea acestuia.
• valoarea justa pentru bunurile obtinute cu titlu gratuit (donatii, subventii).
IAS 16 defineste valoarea justa ca fiind suma la care poate fi achizitionat un activ in cadrul unei tranzactii in care partile sunt in cunostinta de cauza iar pretul este stabilit in mod obiectiv.
De asemenea, imobilizarile corporale obtinute prin schimb cu alte imobilizari corporale se inregistreaza la valoarea justa a celor cedate, valoare diminuata cu orice sume, in numerar sau echivalente de numerar, obtinute in urma schimbului. De la aceasta regula exista o exceptie: daca activele care fac obiectul schimbului sunt de aceeasi natura si au aceeasi valoare justa, in contabilitate nu se va inregistra nici o operatie.
In ceea ce priveste costul de achizitie al unei imobilizari acesta reprezinta totalitatea platilor efectuate de catre cumparator pentru a aduce bunul respectiv in situatia in care acesta va putea sa produca beneficii economice viitoare. Conform IAS 16 acest cost cuprinde pretul de cumparare platit furnizorului de imobilizari diminuat cu valoarea eventualelor reduceri comerciale primite, la care se adauga taxele si comisioanele vamale in cazul activelor importate, eventuale taxe nerecuperabile precum si toate cheltuielile legate de punerea in functiune a activelor, cum ar fi: cheltuieli de transport, de instalare, de montare, cheltuieli cu amenajarea locului in care va fi instalat mijlocul fix, onorariile inginerilor si arhitectilor a caror activitate este legata de punerea in stare de utilitate a bunului, precum si cheltuielile estimate a se efectua, la sfarsitul duratei de utilizare a bunului, pentru demontarea acestuia precum si pentru refacerea mediului natural. Aceste cheltuieli se reflecta in contabilitate prin constituirea, conform IAS 37 “Provizioane, pasive eventuale si active eventuale”, a unui provizion pentru riscuri si cheltuieli, si vor fi virate in contul de rezultate, anual, prin amortizarea mijlocului fix. Acest provizion trebuie sa fie utilizat doar in scopul pentru care a fost constituit.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Imobilizarile corporale - evaluarea si reevaluarea.docx