Răspunderea Civilă Delictuală

Raspunderea civila delictuala poate fi considerata ca un mijloc de aparare a drepturilor subiective si obiective.

În cadrul raspunderii delictuale subiective avem urmatoarele forme:

- raspunderea pentru fapta proprie;

- raspunderea civila delictuala pentru fapta persoanei juridice;

- raspunderea institutorilor pentru prejudiciile cauzate de elevii si ucenicii aflati sub supraveghere.

Fiecare dintre felurile de raspundere speciala mentionate comporta întrunirea unor conditii specifice. Este de observat, totodata, ca existenta acestor conditii specifice nu este , prin ea însasi, suficienta: este necesar sa fie întrunite, în acelasi timp, în totalitate sau, uneori, numai în parte , anumite conditii generale ale raspunderii civile delictuale.

RASPUNDEREA PENTRU FAPTA PROPRIE

Pentru a exista raspundere civila delictuala trebuiesc îndeplinite urmatoarele conditii generale ale raspunderii :

- existenta unei fapte ilicite;

- existenta unui prejudiciu;

- raportul de cauzalitate între fapta ilicita si prejudiciu;

- culpa, greseala sau vinovatia autorului.

Fapta ilicita ca o conditie a raspunderii civile delictuale o constituie orice

fapta prin care, încalcându-se o norma juridica, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv al unei persoane sau se aduce atingere intereselor sale legitime.

De îndata ce printr-o fapta ilicita s-au adus prejudicii dreptului subiectiv al unei persoane, este angajata raspunderea autorului prejudiciului ; în acest sens, raspunderea civila contribuie la apararea dreptului subiectiv încalcat.

Prejudiciul constituie o conditie esentiala a raspunderii civile delictuale si reprezinta consecinta negativa suferita de o anumita persoana datorita faptei ilicite a unei alte persoane. Prejudiciul este, deci, rezultatul încalcarii unui drept subiectiv al persoanei, de pilda încalcarea unui drept real sau unui drept de creanta , precum si rezultatul încalcarii unor simple interese ale victimei.

În doctrina juridica se face distinctie între prejudiciul patrimonial si prejudiciul moral . Prejudiciul poate fi patrimonial când este exprimat în bani (exemplu: degradarea unor bunuri) si nepatrimonial sau moral , daca nu este susceptibil de pretuire în bani ( exemplu: atingerea onoarei sau demnitatii persoanei ).

Pentru antrenarea raspunderii civile este necesar ca între fapta ilicita si prejudiciu sa existe un raport de cauzalitate. Raportul de cauzalitate este o conditie generala a raspunderii civile, fara a deosebi raspunderea delictuala de cea contractuala . Deci, în practica nu este întotdeauna usor de a stabili cauzalitatea dintre fapta ilicita si prejudiciu. De exemplu: distrugerea sau degradarea unui bun apartinând altei persoane este usor de observat ca îi creaza acestuia din urma un prejudiciu prin lipsa, si respectiv, imposibilitatea de a mai utiliza acel bun ; pe când atunci când nu sunt bine conturati factorii determinanti pentru aparitia raportului de cauzalitate, legatura cauzala dintre fapta ilicita si prejudiciu este mai greu de stabilit.

În doctrina juridica au fost propuse o serie de criterii pentru determinarea raportului de cauzalitate, astfel:

- sistemul cauzei proxime;

- sistemul cauzei adecvate;

- sistemul cauzalitatii necesare;

- sistemul potrivit caruia cauza cuprinde cauza necesara.