Asistența Socială a Persoanelor Vârstnice

Referat
7/10 (1 vot)
Domeniu: Drept
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 10 în total
Cuvinte : 3213
Mărime: 15.63KB (arhivat)
Puncte necesare: 7
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Mircea Miron

Extras din referat

I. ASPECTE GENERALE

Sistemul național de asistență socială reprezintă ansamblul de instituții și măsuri prin care statul, prin autoritățile administrative publice centrale și locale, colectivitatea locală și societatea civilă, intervin pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare sau permanente a unor situații care pot genera marginalizarea sau excluziunea socială a persoanei, familiei, grupurilor ori comunităților.

Conform Art. 13 al Cartei sociale europene revizuite, în vederea exercitării efective a dreptului la asistență socială și medicală, părțile se angajează:

a) Să vegheze ca orice persoană care nu dispune de resurse suficiente și care nu este în măsură să și le procure prin mijloace proprii sau să le primească dintr-o altă sursă, în special prin prestații rezultate dintr-un regim de securitate socială, să poată de o asistență corespunzătoare și, în caz de boală, de îngrijirile impuse de starea sa;

b) Să vegheze ca persoanele care beneficiază de o astfel de asistență sa nu sufere, din acest motiv, o diminuare a drepturilor lor politice și sociale;

c) Să prevadă ca fiecare să poată obține, prin servicii competente cu caracter public sau privat, orice sfat și orice ajutor personal necesar pentru a preveni, îndepărta sau atenua starea de nevoie de ordin personal și de ordin familial;

d) Să aplice dispozițiile paragrafelor a), b) și c) ale articolului, pe picior de egalitate cu cetățenii lor, cetățenilor celorlalte părți, care se află în mod legal pe teritoriul lor.

Uniunea Europeană recunoaște și respectă dreptul de acces la prestațiile de securitate și servicii sociale care acordă protecție în caz de maternitate, boală, accident de muncă, dependență de alte persoane sau bătrânețe, precum și în caz de pierdere a locului de muncă, în conformitate cu normele stabilite de dreptul Uniunii și de legislațiile și practicile naționale.

Pentru a combate marginalizarea socială și sărăcia, Uniunea Europeană recunoaște și respectă dreptul la asistență socială și la asistență în ceea ce privește locuința, destinate să asigure o viață demnă tuturor celor care nu dispun de resurse suficiente.

Asistența socială, componentă a sistemului național de protecție socială, cuprinde serviciile sociale și prestațiile sociale acordate în vederea dezvoltării capacităților individuale sau colective pentru asigurarea nevoilor sociale, creșterea calității vieții și promovarea principiilor de coeziune și incluziune socială. Serviciile sociale reprezintă ansamblul complex de măsuri și acțiuni realizate pentru a răspunde nevoilor sociale ale persoanelor, familiilor, grupurilor sau comunităților, în vederea prevenirii și depășirii unor situații de dificultate, vulnerabilitate ori dependență, pentru creșterea calității vieții și promovarea coeziunii sociale. Furnizorii de servicii sociale sunt autoritățile administrației publice locale, precum și persoanele fizice sau juridice, de drept public ori privat care acordă servicii sociale în condițiile prevăzute de lege.

Unitățile de asistență medico-socială sunt înființate ca instituții rezidențiale sau de zi, prin hotărârea consiliului local ori, după caz, a consiliului județean, prin reorganizarea unor unități sanitare, cu avizul Ministerului Sănătății și Familiei și al Ministerului Administrației Publice.

Conform Art. 12, alin. (1) al Legii 47/2006, furnizorii de servicii sociale pot organiza și acorda servicii sociale, cu sau fără găzduire după cum urmează:

• în comunitate

• la domiciliul beneficiarului

• în centre de zi și centre rezidențiale, publice sau private.

Serviciile sociale pot fi: serviciul de asistență socială și servicii de îngrijire socio-medicală.

Serviciile de asistență socială se împart în două categorii: servicii cu caracter primar care au drept scop prevenirea sau limitarea unor situații de dificultate sau vulnerabilitate, care pot duce la marginalizare sau excluziune socială. Cealaltă categorie fiind serviciile specializate care au drept scop menținerea, refacerea sau dezvoltarea capacităților individuale pentru depășirea unei situații de nevoi sociale.

Preview document

Asistența Socială a Persoanelor Vârstnice - Pagina 1
Asistența Socială a Persoanelor Vârstnice - Pagina 2
Asistența Socială a Persoanelor Vârstnice - Pagina 3
Asistența Socială a Persoanelor Vârstnice - Pagina 4
Asistența Socială a Persoanelor Vârstnice - Pagina 5
Asistența Socială a Persoanelor Vârstnice - Pagina 6
Asistența Socială a Persoanelor Vârstnice - Pagina 7
Asistența Socială a Persoanelor Vârstnice - Pagina 8
Asistența Socială a Persoanelor Vârstnice - Pagina 9
Asistența Socială a Persoanelor Vârstnice - Pagina 10

Conținut arhivă zip

  • Asistenta Sociala a Persoanelor Varstnice.doc

Alții au mai descărcat și

Infracțiuni informatice

Tipuri de infractiuni din domeniul informatic 1.Furtul – frauda informatica Intrarea, alterarea, stergerea, sau supraimprimarea de date sau de...

Convenția de Arbitraj

2. Conditiile de fond Conditiile de fond sunt cele obisnuite oricarei conventii: consimtamânt, capacitate, obiect, cauza (art.948. C. civ. )....

Creditul ipotecar pentru investiții imobiliare

Creditul Reprezinta operatiunea prin care se iau in stapanire imediata resurse (de regula, sub forma de capital) in schimbul unei promisiuni de...

Contract de Societate

SOCIETATEA COOPERATIVA MESTESUGAREASCA “VIITORUL” FAGARAS I. PARTILE CONTRACTANTE (MEMBRII COOPERATORI) Art.1. Persoanele fizice...

Te-ar putea interesa și

Armonizare și Cooperare Fiscală Europeană

Consideraţii introductive Extinderea Uniunii Europene reprezintă cea mai mare provocare a Europei la începutul secolului al XXI-lea, fiind şansa...

Managementul strategic al DGASPC Vâlcea

1. Analiza capabilităţii strategice a organizaţiei 1.1. Diagnosticul general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului...

Contabilitatea și Analiza Cheltuielilor și Veniturilor în Instituțiile Publice

Cap.1 Prezentarea generală a instituţiei Instituţia în cadrul căreia s-a realizat documentarea pentru prezenta lucrare de disertaţie este o...

Asistența socială a persoanelor vârstnice

1. Titlul: “ Batrani singuri acasa “ 2. Locul de desfasurare: Proiectul de interventie va avea ca domeniu de desfasurare orasul Bacau, judetul...

Asistența socială a persoanelor vârstnice - proiect de intervenție individual - managment de caz

1.Identificarea clientului Numele clientului: U.G. Data nasterii : 18.09.1935 Domiciliul: judetul .IASI Starea civila: vaduva Sursa de venit:...

Asistența socială a persoanelor vârstnice - management de caz

I. Identificarea clientului Numele clientului: D.R. Data nasterii : 18.08.1935 Domiciliul: Iasi , Strada Nicolae Iorga Starea civila:...

Asistența socială a persoanelor vârstnice

Identificarea cazului Numele clientului: B.A Data nasterii: 19.10.1936 Domiciliul: Vaslui Starea civila: vaduv Sursa de venit: pensia lunara...

Asistența socială a persoanelor vârstnice

I.1. Titlu: Problemele persoanelor de varsta a treia in mediul rural. I.2. Locul de desfasurare: Judeţul, oraşul, sau comunitatea locală :...

Ai nevoie de altceva?