Cadrul juridic internațional privind drepturile și libertățile fundamentale

Introducere

Problematica drepturilor și a libertăților fundamentale ale cetățeanului este reglementată de dreptul constituțional în plan intern și este în același timp obiect al reglementărilor de drept internațional public. Astfel, se creează o relație între dreptul Internațional Public și cel Constituțional cu privire la obiectul comun al normelor și la valorile apărate de acestea față de ființa umană, de demnitatea și drepturile ei fundamentale.

Începând cu cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în Europa se manifestă o mișcare socială de emancipare. După primul război mondial, ca răsplată națională pentru supraviețuitori, în diferite constituții sunt proclamate câteva drepturi și anume: dreptul la muncă, la concediu, la salarizare. Iar, după cel de-al doilea război mondial, a fost adoptată Carta Națiunilor Unite în scopul menținerii păcii și securității internaționale, a justiției și a respectării obligațiilor care decurg din tratatele internaționale.

Cel mai important moment din istoria codificării drepturilor fundamentale ale omului a avut loc în data de 10 decembrie 1948, când Adunarea Generală O.N.U. a adoptat ”Declarația Universală a Drepturilor Omului” .

În ultimele decenii au fost semnate mai multe tratate, pacte, convenții pe plan internațional, în cadrul cărora demnitatea și libertatea umană este apărată prin prevederea unor drepturi ce aparțin omului, precum și prin protecția și garantarea acestora.

Noțiunea de drepturi fundamentale

Drepturile fundamentale constituie nucleul sistemului modern de drept care este conceput în scopul protejării și garantării acestora. Acestea sunt formulate în textele constituționale, legea fundamentală a unui stat, al cărui conținut este transpus din cel al tratatelor internaționale privitoare la drepturile omului și sunt: drepturi subiective, drepturi esențiale pentru om și pentru afirmarea acestuia ca cetățean, drepturi înscrise în legi fundamentale, ce constituie motivația juridică a existenței unor organisme sau instituții internaționale.

Drepturile fundamentale sunt drepturi subiective consemnate în norme juridice, ce asigură persoanei dreptul de a participa la raporturile juridice.

Drepturile fundamentale sunt drepturi esențiale pentru fiecare ființă umană în interiorul granițelor statului lor. Omul, ca individ social, este titularul celor mai multe dintre drepturile și libertățile consfințite de lege. Acele drepturi care au cea mai îndelungă tradiție și care s-au impus prin importanța lor, au devenit drepturi fundamentale.

Drepturile fundamentale sunt înscrise în acte juridice ca urmare a unor selecții datorată importanței pe care o au acestea. În acest fel drepturile și libertățile fundamentale au devenit o instituție a dreptului constituțional, iar importanța acestora constă în obligația statului de a le garanta.

Noțiunea de libertate

Primele recunoașteri de drept care au fundamentat categoria drepturilor omului sunt libertățile. Unii autori disting libertățile publice de libertățile private, cele publice se identifică în raportul dintre persoană și organele de stat; iar cele private privesc relația dintre individ și alt individ.

În prezent din punct de vedere juridic libertatea este un drept, iar dreptul este un concept care se naște o dată cu persoana.

Documentele internaționale

1. Declarația Universală a Drepturilor Omului

2. Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice

3. Pactul Internațional cu privire la Drepturile Economice, Sociale și Culturale

4. Convenția privind protecția drepturilor omului și libertăților fundamentale