Calificarea după elementele componentei infracțiunii

1. Stabilirea obiectului infracţiunii în procesul de calificare.

La calificarea infracţiunilor se efectuează confruntarea circumstanţelor faptei reale cu circumstanţele tipice cuprinse în norma juridico-penală.

Stabilirea elementelor infracţiunii presupune o consecutivitate. Mai întâi de toate se constată obiectul-infracţiunii, deoarece fară o daună reală produsă obiectului de atentare e greu să vorbim despre săvârşirea unei fapte prejudiciabile.

Obiectul infracţiunii este un element obligatoriu inerent fiecărei infracţiuni, deoarece nu pot exista infracţiuni fară obiect de atentare.

Obiectul infracţiunii îl constituie relaţiile sociale exterioare infracţiunii, la care atentează subiectul infracţiunii, cauzându-i de fapt sau eventual o anumită daună. Stabilirea acestor relaţii sociale serveşte, de obicei, unicul temei în pornirea urmăririi penale, pe parcursul căreia se efectuează calificarea iniţială a infracţiunii.

În Partea specială a Codului Penal infracţiunile formează un sistem bine conturat, adică sunt grupate după obiectul lor, fapt ce facilitează identificarea lor, obiectul infracţiunii constituind o trăsătura absolut necesară a componenţei fiecărei infracţiuni prevăzute de legea penală.

Aproape fiecare infracţiune atentează la câteva relaţii sociale, ce au o structură interioară complexă. Astfel, relaţiile sociale formează obiectul juridic al infracţiunii, iar elementele materiale ale relaţiilor sociale constituie obiectul material al infracţiunii.

După opinia academicianului rus V. Kudreavţev: obiectul infracţiunii cuprinde: 1) relaţiile sociale reale dintre oameni; 2) forma lor juridică, care reglementează conduita subiectelor şi asigură ocrotirea lor 3) premisele, condiţiile, formele (entităţile) materiale ale existenţei relaţiilor sociale.

În componenţele materiale ale infracţiunii obiectul juridic este stabilit prin indicarea obiectului material al infracţiunilor sau a consecinţelor prejudiciabile.

În componenţele formale ale infracţiunii consecinţele prejudiciabile care demonstrează schimbările produse în obiectul juridic al infracţiunii nu sunt semne constitutive ale lor. Ele, de obicei, indică un singur element al obiectului juridic al infracţiunii - forma lui juridică, adică raporturile juridice stabilite pentru apărarea valorilor sociale.

La calificarea infracţiunilor descrise drept componenţe formale de infracţiuni, stabilirea obiectului se asigură prin determinarea raporturilor juridice venite în apărarea valorilor sociale, adică prin confirmarea ilegalităţii faptei comise, deoarece astfel se prezumează şi pricinuirea daunei relaţiilor sociale, care în majoritatea cazurilor este incontestabilă. Anume prezenţa consecinţelor (paguba reală sau crearea primejdiei de a pricinui o anumită daună) reprezintă semnul esenţial material al tuturor infracţiunilor în dreptul penal.

Aşadar, pentru calificarea corectă a infracţiunilor după obiectele lor este necesar să cunoaştem bine structura obiectelor atât a infracţiunilor cu componenţe materiale, cît şi a celor cu componenţe formale, precum şi esenţa elementelor care le formează, deoarece, cunoscând un element din structura obiectului, le putem uşor deduce şi pe celelalte.

Indicarea obiectului material ca semn al componenţei de infracţiune întotdeauna permite stabilirea întregii structuri a obiectului juridic al infracţiunii şi efectuarea unei calificări juste a faptelor infracţionale, însă nu toate componenţele infracţiunii au obiecte materiale sau victime ale infracţiunii. Chiar cele ce le au uneori sunt considerate de legiuitor drept componenţe formale, care, după cum se ştie, nu descriu consecinţele prejudiciabile ce ar indica, într-un fel sau altul, obiectul material sau victima. Bineînţeles, lipsa obiectului material sau a victimei infracţiunii complică stabilirea obiectului infracţiunii şi, desigur, calificarea lui corectă.

Deoarece obiectul juridic al infracţiunii îl constituie raporturile juridice, este important să stabilim structura obiectului infracţiunii şi din punctul de vedere al structurii raporturilor juridico-penale. Orice raport juridico-penal cuprinde, în structura sa, trei elemente:

1) Subiecţii raportului juridic, adică participanţii la el, care pot fi oamenii persoane fizice sau juridice, ori statul, reprezentat prin organele sale, în urma săvârşirii unei infracţiuni, participanţii la raportul juridic pot deveni subiecte ale infracţiunii sau victime ale ei, ori subiecte active şi subiecte pasive.

2) Conţinutul raporturilor juridice, care este format din drepturile şi obligaţiunile corelative ce revin subiectelor participante, astfel încât fiecărui drept îi corespunde o obligaţiune şi viceversa, în cadrul infracţiunii se încalcă drepturile unei părţi a raportului juridic. Deci dauna cauzată obiectului infracţiunii se manifestă prin încălcarea drepturilor participanţilor la raporturile juridice.