Drept ecologic

1. Introducere cu privire la regimul juridic al fondului apelor

Ca resursă naturală regenerabilă, vulnerabilă și limitată, apa repre zintă un element indispensabil pentru societate, materie primă, pentru activități productive, sursă de energie și cale de transport, fiind un factor determinant în menținerea echilibrului ecologic, pentru existența vieții și înfăptuirea tuturor activităților umane.

Dicționarul ecologic enciclopedic determină componenta abiotică apa ca principala componentă, care se află în organismele vii. Primul mediu de viață. Principala caracteristică determinativă a pămîntului. Poate acționa pozitiv (în condiții normale) și negativ (în condiții ce depășesc sau de sub nivelul limitelor normale) asupra componentelor biotice. Apa - un bun fără de care nu se poate trăi - a fost definită de a lungul timpului în diverse moduri, astfel: „Apa, un lichid transparent și incolor, care în stare pură, este o combinație de

oxigen și hidrogen, este unul din elementele componente ale mediului natural, o sursă naturală regenerabilă, vulnerabilă și limitată.”

Potrivit art. 4 alin 1 al Legii nr. 272/2011, apa reprezintă o resursă naturală regenerabilă, vulne rabilă și limitată, un element indispensabil pentru viață și societate, un factor determinant în menținerea echilibrului ecologic, o materie primă pentru ac tivități productive, o sursă de energie și o cale de transport. Principalul bio top al Pămîntului ce ocupă 70% din suprafața sa.

Considerată multă vreme ca o sursă inepuizabilă a naturii, apa se dovedește a nu fi, totuși, disponibilă în cantități suficiente și de o calitate corespunzătoare nevoilor de folosire, în anumite perioade și în anumite regiuni ale Terrei.

Planeta noastră conține aproximativ 1400 mln km3 de apă, din care:

97% este apa sărată a mărilor și oceanelor;

3% sunt apele dulci, din ele:

77,2% sunt calotele de gheață a polilor;

22,4% sunt spațiile subterane;

0,35% constituie lacurile și mlaștinile;

0,01% constituie râurile și izvoarele de suprafață.

Aceste 0,01% sunt utilizate în diverse domenii: industrie, agricultură, transport, pentru necesități menajere, în scopuri curative, pentru deversarea reziduurilor etc.

Este evident faptul că în ultimul secol creșterea demografică și dez voltarea tehnologică avansată constituie principalii factori ce au influen țat negativ echilibrul dintre consumul rațional și dezvoltarea industrială grea a se ține cont și de legile naturii, care de regulă se află pe poziție de supremație în raport cu interesele economice ale omenirii. Consumul excesiv de apă, fiind permanent determinat de necesitățile procesului tehnologic, iar mai cu seamă, de consumul industrial, rezultă din reali tățile actuale ce reflectă tendințele, uneori, nejustificate ale societății.

Deci, pentru exemplu, la fabricarea 1 tone de zahăr este nevoie de 100 tone de apă. Pentru producerea 1 tone de hîrtie este nevoie de 200 tone de apă. Cu atît mai mult, în fiecare 15 ani consumul de apă pe glob se dublează. Un om, în mediu pe zi folosește de la 1,3 - 2,3 m3 de apă. în regiunile puternic industrializate se consumă anual cîteva sute sau chiar de o mie de ori mai multă apă decît cantitatea locală de precipitații.

Astfel, consumul excesiv și neplanificat, uneori ieșit de sub control, pune în pericol calitatea apei, iar uneori chiar posibilitatea folosirii ei. Sursele de poluare a apei sunt diverse. Aproape 70% din poluarea maritimă este cauzată de surse terestre în urma activității industriale. O sursă importantă de poluare o constituie navigația și deșeurile aruncate în mare. Anual circa 700 000 tone de produse petroliere sînt deversate în mare ca urmare a navigației.

Potrivit unui studiu realizat de către reprezentanții Ministerului Sănătății și Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, în conformitate cu metodicile elabo rate de Programul ONU pentru Mediu, principalele surse de alimentare cu apă a Republicii Moldova sunt rîul Nistru, care acoperă circa 54% din cantitatea totală de apă, rîul Prut - 16%, alte surse de apă de suprafață - 7% și surse de apă subterane - 23%. Aprovizionarea cu apă mai are loc și din circa 5000 sonde de foraj și din 132 mii de fîntîni cu alimentare din pînza freatică. Stocul mediu multianual al rîurilor țării este estimat la 13,2 miliarde m3. Rezerva de ape subterane este estimată la circa 2,8 miliarde m3. Deci, teoretic, potențialul de apă este de cca 16 miliarde m3, ceea ce înseamnă 3700 m3/locuitor pe an. însă potențialul disponibil este de aproximativ 1100 m3/locuitor pe an, ceea ce situează Republica Mol dova printre țările cu resurse de apă relativ sărace.

Toate aceste condiții în ansamblu cer instituirea unui regim juridic de folosire și protecție a apelor.

2. Istoricul reglementărilor în domeniul folosirii și protecției fondului apelor

Primele reglementări ce evidențiază unele aspecte referitoare la regimul folosirii și protecției apelor datează încă din timpurile existenței Romei antice și care s-au format într-o perioadă de aproximativ o mie de ani, de la regalitate (500 î.e.n.) și pînă la sfîrșitul imperiului (565 e.n.),

Legea celor 12 Table (488-451 î.e.n.) conține prima referință cu noscută la drepturile utilizatorilor de apă (noțiunea de apă privată), iar Lex Agraria (către anul 112 î.e.n.) arată influența regimului juridic al te renurilor asupra celui al apei.

O altă dispoziție mai veche ce interzicea poluarea apei se găsește în Codul Suediei din 1734 și se referă la faptul ca proprietarul unui fierăstrău mecanic trebuie să vegheze astfel ca rume gușul de lemn să nu stăvilească cursul de apă. Mai recent, după unirea Țărilor Românești din 1918, reglementările în domeniul regimului ape lor, valabile și pentru Basarabia, cunosc o dezvoltare mai amplă odată cu adoptarea la 27 iunie 1924 a primei legi speciale în domeniu, Legea regimului apelor, care declară bunuri publice toate apele ce pot produce forțe motrice, ca și pe cele ce pot fi utilizate în interes obștesc, reglemen tează folosirea apelor și amenajarea lor, iar ca structură administrativă, în acest sens, se creează o direcție a apelor în cadrul Ministerului Lucră rilor Publice.

În Republica Moldova reglementările mai avansate din domeniul folosirii și protecției resurselor acvatice țin de sfîrșitul anilor 50 - înce putul anilor ’60. Sînt semnificative reglementările din Legea protecției naturii și folosirea rațională a resurselor naturale (ianuarie 1959), apoi ulterioarele reglementări din noiembrie 1962 ce țineau de domeniul de folosire a apelor în ameliorare, în 1966 cînd se emite legea privind unele măsuri de preîntîmpinare a poluării bazinelor acvatice. Asemenea regle mentări au fost adoptate pe parcursul anilor 1969, 1974, 1975, 1976. În 1973, la 21 decembrie, Sovietul Suprem al RSSM adoptă Codul Apelor.

Acest moment este semnificativ din considerente că respectivul act le gislativ instituie bazele reglementărilor unui domeniu privit separat, cu atît mai mult constituia o unificare a tuturor reglementărilor din dome niul ce ține de folosirea și protecția apelor. Odată cu trecerea Republi cii Moldova la o nouă etapă de dezvoltare, declararea independenței și suveranității, recunoașterea Republicii Moldova ca subiect de drept in ternațional, aderarea la o serie de acte internaționale, inclusiv în dome niul ce ține de protecția mediului s-au creat condiții pentru necesitatea edificării legislației ecologice, inclusiv și cea din domeniul protecției și dosirii apelor. Astfel, la 22 iunie 1993 Parlamentul Republicii Moldova adopta Codul apelor, în vigoare pînă la 26.10.2013, fiind abrogat prin intrarea în vigoare a Legii apelor nr.272/2011.