Efectele psihosociale ale încarcerării

În orice societate, nerespectarea normelor contravenționale, civile, penale și a valorilor de bază atrage sancționarea celor care le încalcă. Sancțiunile care au cea mai mare rezonanță sunt cele de natură penală. Rezonanța se manifestă mai ales din punct de vedere al individului, care se va confrunta cu două probleme: nevoia de a se adapta la normele și valorile specifice acestui cadru de viață și impactul privării de libertate asupra dezvoltării ulterioare a personalității acestuia. Impactul privării de libertate se manifestă și din punctul de vedere al garantării drepturilor omului și anume al dreptului la integritate fizică și psihică, drept constituțional. Art. 22 din Constituția României stabilește: (1) Dreptul la viață, precum și dreptul la integritate fizică și psihică ale persoanei sunt garantate.

(2) Nimeni nu poate fi supus torturii și nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant. (3) Pedeapsa cu moartea este interzisă.

Limitarea libertății unui individ determină în acesta schimbarea radicală a evoluției normale a comprtamentului acestuia și, implicit, un mediu propice pentru apariția unor tulburări psihice și sociale, care marchează profund atât individul în sine, cât și relațiile acestuia cu restul societății.

Atunci când o persoană săvârșește o faptă penală, are loc o urmărire penală și o judecată care respectă toate rigorile Codului de procedură penală, iar printr-o hotărâre judecătorească definitivă se stabilește că fapta respectivă este infracțiune și că este săvârșită cu vinovăție de acea persoană, i se aplică și o sancțiune penală. Cea mai grea sancțiune penală este cea a privării de libertate pe o anumită perioadă. Executarea unei pedepse privative de libertate se face doar în spații prevăzute anume pentru aceasta, spații de detenție, unde persoanele condamnate prestează unele munci, dacă sunt apți și iau parte la activități educative, în scopul reeducării și reintegrării în societate. Faptul că persoana în cauză este conștientă că îi este restrânsă libertatea individuală, atitudinile nu tocmai prietenoase din mediul penitenciar, atât din partea altor deținuți, cât și din partea autorităților, mediul exterior limitat fizic, duc, în timp, la un impact major asupra integrității psihice a ființei umane. Așa ajung unii foști condamnați atunci când sunt eliberați din mediul de penitenciar, să săvârșească alte fapte penale sau să aibă o conduită mult diferită față de cea avută înainte de a fi închis.

Reacția instituționalizată față de persoanele care au săvârșit o infracțiune, față de infracțiunea în sine și față de fenomenul de infracționalitate este un sistem, un tot unitar și corent de măsuri dozate în funcție de: valorile care sunt ocrotite de normele de drept penal; de dinamica fenomenului infracțional în ansamblu și pe genuri de infracțiuni; de etiologia criminalității; de eficacitatea controlului social exercitat de organele specializate ale statului în activitatea de prevenire și combatere a infracțiunilor; de eficacitatea instituțiilor și mijloacelor extra-penale în prevenirea și combaterea infracționalității. Prezența în închisoare tulbură echilibrul personalității printr-o triplă reducere. Se reduce spațiul de viață, timpul personal, întrucât are loc suspendarea viitorului și relativizarea trecutului și se reduce, de asemenea, comportamentul social, având loc izolarea de ceilalți și chiar abandonul celor din jur. Relațiile interpersonale care se nasc în mediul privativ de libertate deși este clar că sunt într-o continuă mișcare, sunt determinate în permanență de doi factori: cadrul specific al penitenciarului: mod de organizare; genuri de activități; supraveghere permanentă și, respectiv, specificul populației penitenciare .

Închisoarea este prezentată și văzută ca o instituție „totală”, în sensul de loc de rezistență în care un grup de indivizi care au o situație identică, fiind despărțiți de societatea exterioară pentru o perioadă, în unele cazuri chiar lungă, duc împreună un ciclu de viață îngrădită prin interdicții formale de a desfășura anumite activități, de a avea contact cu familia, de a personaliza spațiul locuit, de a avea inițiative etc.

CAPITOLUL II

Efectele încarcerării

- Efectele psihologice -

Din punct de vedere psihologic, prizonieratul determină, în fiecare om, în funcție de personalitatea acestuia, modificarea caracteristicilor. Pentru a putea evalua consecințele psihologice ale pedepsei privative de libertate trebuie să avem în vedere un factor determinant, și anume, timpul, care este privit în mod diferit de fiecare dintre participanții la actul de justiție. Legiuitorul îl privește ca și grad de pericol social abstract al faptei penale, judecătorul ca și pericol social concret al aceleiași fapte. Pentru deținut, însă, timpul are alte conotații. El știe că deși a săvârșit o faptă antisocială și periculoasă, intră în închisoare împotriva voinței lui, poate pe un termen lung și cu cât viața lui era mai intensă din toate punctele de vedere, cu atât resimte mai greu detenția.