Elemente de tanatologie medico-legală

CAPITOLUL I: DEFINIREA MORTII SI A VIETII

Moartea si viata reprezinta stari diferite de existenta a materiei. De-a lungul timpului au fost formulate multiple definitii ale lor, continutul acestora fiind determinat în primul rând de specialitatea si profilul autorului.

Astfel, din punct de vedere fiziologic, viata este caracterizata prin metabolism, iritabilitate si autoreproducere, notiune care include în mod automat si ereditatea. Pe de alta parte, moartea este un fenomen natural, necesar si universal, fiind înscrisa în codul genetic al fiecarei fiinte; se poate spune deci ca moartea este un întreg proces (nu un moment) în care încetarea în timp a centrilor vitali este urmata în mod automat de încetarea activitatii tisulare, asa cum spunea Hegel „ moartea reprezinta triumful speciei asupra individului”.

Ca o conceptie diferita a definitiei mortii, moartea mai poate fi definita si în functie de gradul dezvoltarii stiintifice a perioadei respective, în diverse moduri si în functie din punctul de vedere din care a fost privita: energetic, chimic, fizic, metabolic, religios etc.

Astazi, moartea este definita ca un proces determinat de disparitia completa a aportului, transportului sau utilizarii oxigenului la nivel celular.

Moartea ce reprezinta un moment în evolutia viului si un proces în existenta individului este definita prin încetarea definitiva si ireversibila a vietii prin oprirea functiilor vitale (cardio-circulatorie si respiratorie) ce determina disparitia individului ca entitate biologica.

Viata („minciuna perfecta si perpetua” A. Schopenhauer), este considerata o forma superioara de miscare a materiei, reprezentând o sinteza a tuturor proceselor mecanice, fizice si chimice care au loc în organism si care se caracterizeaza prin: metabolism, (auto)reproducere, reactivitate / excitabilitate, variabilitate si evolutie.

CAPITOLUL II : ETAPELE MORTII

Instalarea mortii este un proces care evolueaza în timp. Primele celule care mor sunt celulele sistemului nervos central (neuronii), celulele cele mai diferentiate si în acelasi timp cele mai sensibile la lipsa oxigenului (anoxie). Rezistenta neuronilor corticali cerebrali la anoxie este de circa trei minute, încetarea functiilor lor traducându-se clinic prin disparitia constientei. O rezistenta ceva mai mare o au neuronii etajelor inferioare ale creierului. Încetarea activitatii acestora determina disparitia reflexelor corneene si pupilare. Rezistenta cea mai mare la anoxie (câteva ore) o au celulele sângelui si celulele cardiace.

Astfel ca etape ale instalarii mortii se pot enumera:

- preagonia

- agonia

- moartea clinica

- moartea biologica

Sectiunea I: Preagonia

Preagonia este etapa premergatoare agoniei, în care manifestarile psihice sunt relativ specifice, fiind conditionate de factori individuali : vârsta, felul bolii (traumatisme, boli netraumatice, boli comsumptive, asfixii acute, etc), structura psihica.

Din punct de vedere fiziopatologic starile de luciditate si de euforie pot fi interpretate ca reactii de aparare în fata mortii iminente a caror durata depinde de felul bolii, vârsta, constitutie.

Sectiunea a II - a: Agonia

Agonia este o etapa ireversibila de trecere de la viata la moartea clinica, termenul de agonie provenind de la grecescul „agon” care înseamna „a lupta”, in care fenomenele biologice sunt treptata anihilate de cele tanatologice. In consecinta, se constata diminuarea functiilor vitale cardio-circulatorii si respiratorii.