Forme de guvernământ și evoluția acestora în istoria României

Primele personalități din istorie care și-au exprimat opinia legat de formele de guvernământ, urmând să alcătuiască o clasificare, au fost istoricul Herodot și filosofii Platon și Aristotel. Această clasificare a fost realizată pe criteriul numărului de persoane care dețineau „ puterea politică”- fenomen ce a dat naștere termenului „ formă de guvernământ” ce va urma a fi explicat pe larg în cuprinsul acestui referat.

După Planton, în lume există mai multe forme de guvernământ:

- aristocrația ca formă ideală de guvernământ;

- timocrația: guvernământul celor bogați și ambițioși, generând din aristocrație.

- oligarhia: o formă avansată a democrației.

- democrația: admite accesul poporului la guvernare;

- tirania: poate fi și este instituită în urma abuzului de libertăți democratice.

Aristotel propunea trei tipuri ale formei de guvernământ:

- monarhia: concentrarea puterii în mâinele unei singure persoane. În opinia celebrului filosof, monarhia putea deveni ușor tiranie sau dispotism;

- oligarhia: puterea aparține mai multor indivizi (diarhia, triumviratul, etc.) sau mai restrânse după caz (clasă socială, castă militară);

- democrația: deținătorul plenipotențiar al puterii era poporul.

O altă clasificare care nu trebuie omisă este cea a filosofului Montesquieu, care distinge într-o manieră diferită formele de guvernământ:

- republica: puterea aparținea fie unei categorii sociale distincte (republică aristocratică), fie întregului popor (republică democratică);

- monarhia: puterea aparține monarhului care o exercită conform unei legi relativ exacte și stabile;

- despotismul: puterea se exercită în afara oricăror reguli prestabilite.

În cazul dreptului constinuțional, prin formă de guvernământ, se întelege modul în care se constituie și funcționează organele statului prin intermediul cărora se exercită puterea politică într-un stat. Acesta este reprezentată de raporturile dintre conducatorul statului, organele supreme ale puterii legislative și ale celei executive. Principalele forme de guvernământ sunt monarhia si republica, împreună cu subdiviziunile și clasificările specifice.

I. MONARHIA (gr.”monos”=singur, „arche”=conducere) reprezintă forma de guvernământ în care puterea supremă aparține unei singure persoane, monarhului (rege, împărat, țar, șah, etc.). Monarhii dețin poziția lor în virtutea eredității, iar mandatul lor nu este limitat în timp.

În evoluția sa, monarhia este clasificată în patru tipuri:

a) Monarhia absolută este recunoscută drept cea mai veche formă de monarhie și se caracterizează prin faptul că puterea absolută îi aparține monarhului. El este unicul legislator, dirijează cu administrația publică și este instanța judiciară supremă. Fiind prima și cea mai veche formă de guvernământ, de acea la etapa actuală ea este o raritate. Ca exemplu poate să servească monarhia din Arabia Saudită și Oman. Pe lângă alte atribuții nelimitate, monarhii acestor state sânt și conducători religioși. Totuși puterea acestor monarhi poate fi limitată de către familia regală care decide asupra moștenirii tronului și poate obliga monarhul să abdice. În monarhiile absolute lipsește organul legislativ. Această formă de monarhie, specifică până la Revoluția Franceză, a rezistat până aproape de timpurile noastre, la începutul secolului al XX-lea încă existau doua imperii absolute, Imperiul Rus și Imperiul Otoman.

b) Monarhia limitată(constituțională) se caracterizează prin faptul că împuternicirile conducătorului statului sunt limitate prin dispoziții normative din Constituția statului respectiv. Însă, în continuare monarhul are un foarte important rol, atribuțiile parlamentului fiind reduse. În dependență de gradul acestei delimitări deosebim monarhia dualistă și monarhie parlamentară.

c) Monarhia parlamentară dualistă este forma inițială a monarhiei limitate în cadrul căreia puterea de stat se realizează conform principiului separării puterilor în stat, mai ales puterilor legislativă și executivă. Puterea legislativă aparține parlamentului ales de către un cerc de supuși (în dependență de tipul de scrutin și principiile dreptului electoral). Puterea executivă este încredințată monarhului care o exercită împreună cu guvernul numit de el. Ramura judecătorească, la fel, aparține monarhului. Monarhul beneficiază de dreptul de a respinge legile adoptate de către parlament, de a emite decrete-legi cu putere de lege și de a dizolva parlamentul. Guvernul are răspundere în fața șefului de stat. O astfel de formă de guvernământ există în Maroc, Iordania, Kuwait.

d) Monarhia parlamentară contemporană - puterea monarhului nu se extinde în sfera legislativă, fiind limitată considerabil la sfera administrării. Legile se adoptă de către parlament, monarhul nu are dreptul de veto. Guvernul se formează în baza majorității parlamentare și poartă răspundere în fața parlamentului. În cazul exprimării de către parlament a votului de neîncredere guvernului, acesta demisionează. Monarhul nu întreprinde nici o acțiune în mod independent. Orice act al monarhului necesită a fi contrasemnat de către șeful guvernului sau ministrului respectiv. În cadrul monarhiei parlamentare monarhul domnește, dar nu guvernează. Acest tip de monarhie este întalnit și în zilele noastre în state precum Marea Britanie, Belgia, Olanda și Țarile Scandinave, ca un respect față de tradiția și istoria țărilor, avand mai mult un caracter simbolic.