Influența autonomiei locale asupra deciziilor din administrația publică din Statele Uniunii Europene

1. Conceptul de autonomie locala

Cuvantul „autonomie” deriva din limba greaca veche, in care prefixul „auto”=singur, de la sine, independent, iar „nomos”=lege. Prin urmare, in sens etimologic, prin notiunea de autonomie urmeaza sa se inteleaga libertatea (dreptul) de a se guverna prin propriile sale legi. Raportandu-ne la poziția in stat a diferitelor colectivitati umane aflate pe teritoriul lui, ele vor putea fi considerate autonome in cazul in care vor fi in situatia de a adopta norme juridice in conditii de independenta fata de autoritatea publica centrala.

Autonomia locala este conceputa in context european ca un element component al “principiilor democratice comune tuturor statelor membre ale Consiliului Europei”, care prin reglementarea ei legala si aplicarea ei concreta, face posibila descentralizarea puterii.

Conceptul de autonomie locala a fost definit prin intermediul Cartei europene pentru autonomie locala, semnata in 1985 la Strasbourg si redactata din initiativa Conferintei permanente a puterilor locale si regionale din Europa.

Art.3 al Cartei defineste in felul urmator conceptul de autonomie locala:

1. Prin autonomie locala intelegem dreptul si capacitatea efectiva pentru colectivitatile locale sa reglementeze si sa administreze, in cadrul legii, pe propria lor raspundere si in profitul populatiei respective, o parte importanta a treburilor publice.

2. Acest drept este exercitat de consilii sau adunari compuse din membri alesi prin sufragiu liber, secret, egal, direct si universal, care pot dispune de organe executive responsabile fata de ei. Aceasta dispozitie nu prejudiciaza recurgerea adunarilor cetatenesti la referendum sau la orice alta forma de participare directa a cetatenilor, acolo unde ea este permisa de lege.

Consacrarea legala a conceptului de autonomie locala implica o serie de consecinte care se detaseaza prin importanta lor.

Consecintele cele mai importante sunt: necesitatea ca atributiile de baza ale colectivitatilor locale sa fie reglementate la nivel constitutional sau legal; consfintirea legala a plenitudinii de competenta a colectivitatilor locale in probleme de interes local, asigurarea caracterului deplin al exercitiului atriibutiilor ce revin colectivitatilor locale, prin interventia altor organe sau autoritati in procesul decizional; posibilitatea colectivitatilor locale ca, in cazul exercitarii prin delegare a atributiilor ce apartin autoritatii centrale, de a le adapta conditiilor locale si consultarea colectivitatilor locale in probleme de planificare si decizie ce le privesc direct.

2. Autonomia locala – principiu fundamental al administratiei publice din Romania

Principiul autonomiei locale este principiul fundamental care guverneaza administratia publica locala si activitatea autoritatilor acestuia, care consta in “dreptul unitatilor administrativ-teritoriale de a-si satisface interesele proprii fara amestecul autoritatilor centrale, principiu care atrage dupa sine descentralizarea administrativa, autonomia fiind un drept iar descentralizarea, un sistem care implica autonomia”.

Principiul autonomiei locale, in practica cunoaste doua forme: functionala (tehnica) si autonomia teritoriala.

Autonomia functionala consta in recunoasterea posibilitatii pentru unele servicii publice de a beneficia de autonomie in domeniul lor de activitate, iar autonomia teritoriala este cea prin care se recunoaste unitatilor administrative dreptul, in conditiile legii, de a se autoadministra.

Din aceasta perspectiva, autonomia locala presupune existenta unor conditii si indeplinirea unor exigente, cum ar fi: prezenta unei colectivitati care sa aiba interese si cerinte specifice fata de interesele colectivitatii nationale, existenta unor mijloace materiale si financiare puse la dispozitia colectivitatii locale, a caror gestionare se realizeaza sub responsabilitatea acestei colectivitati, autoritatile care conduc colectivitatea locala trebuie sa fie alese dintre cetatenii ce o compun, stabilirea unor atriburii distincte pentru autoritatile alese, potrivit carora ele pot sa decida liber in rezolvarea problemelor locale si in sfarsit, existenta “tutelei administrative”

Cea mai mare parte a statelor lumii combina principiul centralizarii cu cel al descentralizarii. In acest fel, se asigura o descentralizare a puterii centrale prin imbinarea sistemului repartizarii unor prerogative administrative la nivel local cu acordarea unei autonomii administrative si financiare unor regiuni, departamente, judete, cu conditia insa ca aceasta autonomie sa nu afecteze caracterul unitar al statului si deci orice atingere a acestuia este automat si de drept calificata ca neconstitutionala.

Continutul principiului autonomiei locale se regaseste atat in activitatea administratiei publice locale romanesti cat si raporturile dintre autoritatile comunale, orasenesti si judetene, precum si in relatiile dintre acestea si autoritatile administratiei publice desconcentrate.

Aparent, numai administratia publica din unitatile administrativ -;teritoriale se intemeiaza pe principiul autonomiei locale, asa cum s-ar putea aprecia din dispozitiile constitutionale ale art.120 al.1, care stabileste ca numai autoritatile comunale si orasenesti sunt cele prin care se realizeaza autonomia locala si nu cele de la nivelul judetului.

In mod logic insa, principiul autonomiei locale, priveste toate autoritatile administratiei publice locale -; comunale, orasenesti si judetene -; aceasta rezultand din insasi norma constitutionala a art.119, care prevede ca “administratia publica din unitatile administrativ -; teritoriale se intemeiaza pe principiul autonomiei locale”. Ca atare, apare evident ca atata timp cat administratia publica locala are la baza autonomia locala, pe cale de consecinta si autoritatile administratiei publice de la nivelul judetului se bucura de aplicarea aceluiasi principiu, chiar daca constituantul nu a mai facut o referire expresa cu privire la acaeasta, ca in cazul autoritatilor de la nivelul comunei si orasului.

Principiul autonomiei locale nu confera desigur automat si dreptul pentru colectivitatile locale de a rezolva singure orice problema a unitatii administrativ teritoriale, desi acest fapt reiese la prima vedere din dispozitiile normei constitutionale a art. 120 al.2, potrivit careia “consiliile locale si primarii”… “rezolva treburile publice din comune si orase”.