Infracțiuni prevăzute de legea cecului

I. NOŢIUNI INTRODUCTIVE

1. Precizări prealabile

În mod obişnuit, cecul este considerat ca făcând parte din categoria titlurilor de credit, alături de cambie şi biletul la ordin. În realitate, cecul are numai funcţia de insctrument de plată, fiind lipsit de funcţia de instrument de credit. Includerea cecului în categoria titlurilor de credit se explică prin aceea că unele principii care guvernează cambia şi biletul la ordin sunt aplicabile şi cecului.

Ca instrument de plată, cecul creează posibilitatea unei persoane, care are la o bancă anumite fonduri, de a efectua plăţi prin intermediul acestei bănci. Prin folosirea cecului, plătitorul evită plăţile în numerar. Beneficiarul cecului poate să încaseze suma de bani menţionată în titlu, de la banca desemnată, sau să gireze titlul pentru banca datoriilor sale.

Ca şi cambia şi biletul la ordin, cecul a făcut obiectul unei legi uniforme adoptată de Conferinţa de la Geneva din 1931. România nu a aderat nici la această convenţie, dar principiile ei se află la baza reglementării noastre privind cecul. Într-adevar, Legea nr. 59/1934 asupra cecului cuprinde regulile adoptate prin convenţie, cu unele completări inspirate de legea italiană a cecului.

Legea nr. 59/1934 asupra cecului a fost modificată şi completată prin O.U.G. nr. 38/2008

2. Definiţia cecului

Legea nr. 59/1934 nu dă o definiţie a cecului. Ea reglementează însă elementele cecului, care pot sta la baza unei definiţii (art. 1 din lege ).

Cecul este un înscris prin care o persoană, numită trăgător, dă ordin unei bănci la care are un disponibil bănesc, numită tras, să plătească, la prezentarea titlului, o sumă de bani altei persoane, numită beneficiar.

Din definiţie rezultă că cecul implică, la fel ca şi cambia, trei persoane: trăgătorul, trasul şi beneficiarul.

De remarcat că în calitate de tras poate fi desemnată numai o societate bancară. Legea prevede însă că cecul tras şi plătibil în străinătate este valabil ca cec, chiar dacă trasul nu este o societate bancară (art. 3 din lege ).

3. Caracterele cecului

Cecul este un titlu la ordin, complet şi formal. El încorporează o obligaţie abstractă de a plăti necondiţionat “la vedere” o sumă de bani menţionată în titlu.

4. Categorii de cecuri

Legea nr. 59/1934 reglementează anumite specii ale cecului, stabilind unele reguli cu caracter particular. Fac parte din această categorie: cecul barat, cecul plătibil în cont, cecul netransmisibil, cecul de călătorie şi cecul circular.

Cecul barat.

Acest cec este un înscris care cuprinde pe faţa sa două linii paralele executate de trăgător ori de posesorul cecului (art. 38 din lege ).

Bararea este generală sau specială.

Bararea este generală când între cele două linii nu se indică nimic ori se face menţiunea “societate bancară” sau o expresie echivalentă. Acest cec cu bararea generală nu poate fi plătit decât unei societăţi bancare sau unui client al trasului (art. 39 din lege).

Bararea este specială dacă între cele două linii se înscrie denumirea unei societăţi bancare. Un atare cec cu barare specială nu poate fi plătit de tras decât societăţii bancare înscrise în cec sau, dacă aceasta este trasul, unui client al acestei societăţi bancare. Legea permite însă societăţii bancare indicate să recurgă pentru încasare la o altă societate bancară (Art. 39 din lege).

Trebuie arătat că bararea generală poate fi transformată în barare specială, nu şi invers. Ştergerea liniilor înscrise se socoteşte ca şi cum nu ar fi fost făcute.

Trasul şi societatea bancară care nu respectă dispoziţiile legale privind acest cec răspund pentru paguba cauzată până la concurenţa valorii cecului (art. 39, alin. 5 din lege ).