Infracțiunile contra statului

Infractiunile contra sigurantei statului în special

1. TRADAREA

În Codul penal sunt prevăzute trei infracţiuni care exprimă, sub diverse aspecte, neloialitatea şi infidelitatea faţă de propria ţară: trădarea (art. 155 C. pen.), trădarea prin ajutarea inamicului (art. 156 C. pen.) şi trădarea prin transmitere de secrete

(art. 157 C. pen.).

1. Conţinutul legal

Infracţiunea de trădare prevăzută de art. 155 C. pen. constă în fapta persoanei, cetăţean român sau o persoană fără cetăţenie domiciliată pe teritoriul ţării, de a intra în legătură cu o putere sau cu o organizaţie străină ori cu agenţi ai acestora, în scopul de a suprima sau ştirbi unitatea si indivizibilitatea, suveranitatea sau independenţa statului, prin acţiuni de provocare de război contra ţării sau de înlesnire a ocupaţiei militare străine ori de subminare economică sau politică a statului ori de aservire faţă de o putere străină sau de ajutare a unei puteri străine pentru desfăşurarea unei activităţi duşmănoase împotriva siguranţei statului.

2. Condiţii preexistente

Infracţiunea de trădare presupune, ca orice infracţiune, anumite elemente preexistente şi anume: obiectul şi subiecţii infracţiunii.

A. Obiectul infracţiunii. a) Obiectul juridic generic este identic pentru toate infracţiunile contra statului.

b) Obiectul juridic special al acestei infracţiuni este reprezentat de ansamblul relaţiilor sociale ce privesc unitatea, indivizibilitatea, suveranitatea şi independenţa statului, valori sociale fundamentale ce garantează viabilitatea şi existenţa statului.

B. Subiecţii infracţiunii. a) Subiectul activ al trădării este calificat, în sensul că acesta trebuie să fie cetăţean român sau o persoană fără cetăţenie domiciliată pe teritoriul statului român. Această calitate cerută de lege trebuie să existe la data săvârşirii infracţiunii. În măsura în care făptuitorul nu îndeplineşte această cerinţă a subiectului activ pentru a exista infracţiunea de trădare prevăzută în art. 155 C. pen., fapta va fi încadrată în art. 158 C. pen. (acţiuni duşmănoase contra statului).

Infracţiunea de trădare poate fi săvârşită atât de un autor unic, cât şi în participaţie, sub toate formele acesteia.

b) Subiect pasiv al infracţiunii este statul român.

3. Conţinutul constitutiv

A. Latura obiectivă. a) Infracţiunea de trădare se realizează, sub aspectul elementului material, prin acţiunea făptuitorului de a intra în legătură cu o putere sau o organizaţie străină ori cu agenţi ai acestora.

Intrarea în legătură presupune stabilirea unui contact cu unul din factorii enumeraţi în textul de lege: putere sau organizaţie străină ori agenţi ai acestora. Nu are relevanţă din iniţiativa cui s-a realizat legătura. Intrarea în legătură se poate realiza prin contact personal sau prin utilizarea altor metode: în scris, prin mijloace de telecomunicaţii, prin intermediul altei persoane etc. Pentru calificarea faptei nu interesează locul unde s-a realizat legătura (în ţară sau în străinătate), dacă aceasta a fost anticipată sau ocazională ori cât timp a durat întâlnirea sau contactul propriu-zis .

Intrarea în legătură este un act bilateral în care sunt implicate cel puţin două părţi, respectiv făptuitorul şi unul din cei trei factori: putere străină, organizaţie străină sau agenţi ai acestora.

Prin „putere străină” înţelegem, în primul rând, un stat străin, dar şi o formaţiune statală străină, indiferent de faptul dacă aceasta a dobândit sau nu recunoaştere internaţională.

„Organizaţie străină”, în accepţiunea art. 155 C. pen., poate fi orice grup străin constituit sub formă de asociaţie, mişcare, partid, uniune, societate, fundaţie etc., indiferent dacă aceasta are caracter naţional sau internaţional, dacă este sau nu recunoscută oficial.

„Agent” al unei puteri sau organizaţii străine este acea persoană care lucrează pentru o putere sau organizaţie străină, indiferent în ce calitate (reprezentant diplomatic, consular, comercial, reprezentant, trimis special, mediator, împuternicit etc.) şi indiferent dacă este sau nu cetăţean al statului respectiv, al organizaţiei străine, dacă este sau nu remunerat pentru activitatea sa.

b) Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru siguranţa statului, pentru unitatea, indivizibilitatea, suveranitatea, independenţa acestuia.

c) Fiind infracţiune de pericol, raportul de cauzalitate în cazul trădării rezultă din însăşi săvârşirea faptei.

B. Latura subiectivă. Forma de vinovăţie cu care se săvârşeşte această infracţiune este intenţia directă, calificată prin scop, deoarece legea cere, pentru existenţa infracţiunii, ca făptuitorul să urmărească un scop bine precizat: suprimarea sau ştirbirea unităţii, suveranităţii sau independenţei statului.

Prin „suprimare” se înţelege distrugerea, nimicirea, anihilarea sau încetarea existenţei componentelor, atributelor fundamentale ale siguranţei naţionale, de care depinde însăşi existenţa acesteia.

„Ştirbirea” presupune diminuarea, limitarea, îngrădirea suveranităţii, independenţei sau unităţii statului, cum ar fi situaţia în care s-ar dezmembra o parte din teritoriul ţării.

Realizarea scopului urmărit de făptuitor prin intrarea sa în legătură cu puterea, organizaţia străină sau agenţii acestora trebuie să privească anumite acţiuni expres prevăzute de lege, şi anume: provocarea de război contra ţării, înlesnirea ocupaţiei militare străine, subminarea economică sau politică a statului, aservirea faţă de o putere străină, ajutarea unei puteri străine pentru desfăşurarea unei activităţi duşmănoase împotriva statului.

4. Forme. Sancţiuni

A. Forme. Infracţiunea de trădare se poate săvârşi atât sub forma actelor pregătitoare (care sunt asimilate tentativei), cât şi a tentativei, care sunt pedepsite potrivit prevederilor art. 173 alin. (1) şi (2) C. pen.

Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care făptuitorul intră în legătură cu o putere, organizaţie străină ori cu agenţi ai acestora; în acest moment, se conturează starea de pericol pentru siguranţa statului, fără a fi necesar să se realizeze şi urmările preconizate concomitent cu intrarea în legătură.

B. Sancţiuni. Pedeapsa principală prevăzută pentru această infracţiune este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de la 15 la 25 de ani. Dacă în procesul de individualizare a răspunderii penale instanţa va aplica pedeapsa închisorii, ca pedeapsă complimentară va trebui să dispună şi interzicerea unor drepturi.