Inventio sau arta descoperirii și alegerii argumentelor

CAPITOLUL I - ARGUMENTAREA: NOȚIUNI FUNDAMENTALE

Sectiunea I. -Ce este argumentarea ?

Argumentarea este menită să realizeze exigențele principiului rațiunii suficiente care întemeiază validitatea oricărui proces sau act rațional. Din unghiul de vedere al acestui principiu, este privită validitatea definițiilor, formulărilor, enunțurilor științifice, este apreciată utilitatea anumitor acțiuni, fapte, decizii omenești.

Chaïm Perelman susține în Tratat de argumentare, Noua Retorică că teoria argumentării constă în „folosirea rațiunii pentru a ne dirija acțiunea și pentru a o influența pe a celorlalți” . Scopul oricărei argumentări este „de a provoca sau de a spori adeziunea spiritelor la tezele prezentate asentimentului lor: o argumentare eficace este cea care reușește să crească această intensitate de adeziune astfel încît să declanșeze la auditori acțiunea prevăzută (acțiune pozitivă sau reținere), sau, cel puțin, să le creeze o înclinație către acțiune, care se va manifesta la momentul oportun”. Prin urmare, se poate spune că argumentarea reprezintă un proces de alcătuire a unor raționamente, prin care se aduc dovezi cu scopul validării tezei propuse în mintea celuilalt, a celui căruia îi este adresată ideea. Întregul proces se bazează pe utilizarea unor tehnici și strategii de argumentare în funcție de scopul urmărit.

Argumentarea poate fi definită în funcție de două criterii: procesul de funcționare și scopul urmărit. Prin urmare, argumentarea este o „acțiune complexă și finită” , o acțiune complexă deoarece presupune o activitate mentală de alegere corectă a mecanismelor și mijloacelor de persuasiune, alcătuind o legătură logică de idei orientată către un scop, cel de obținere a adeziunii auditoriului la teza prezentată de către locutor.

Există multe definiții date argumentării, fie că sunt centrate pe auditoriu, fie pe orator, fie pe strategiile și tehnicile utilizate. În esență, fiecare dintre ele contribuie la studiul argumentării și a felului în care se poate asigura eficacitatea argumentării discursive.

Pentru a analiza o argumentare este necesară înțelegerea modului său de operare, vizibil

într-un element de bază, secvența argumentativă, pe care o voi reprezenta mai jos:

Argument(e) Concluzie/Concluzii

Pasajul

Secvența argumentativă servește la „producerea unor opinii asupra unui fapt, probleme, eveniment, credințe, decizii politice, etc. cu scopul de a influența, a convinge sau a persuada un destinatar”. Conform acestei definiții și schemei reprezentate mai sus, secvența argumentativă contribuie la construirea unor argumente eficiente.

Sectiunea II.- Forma si structura unui argument.

Un argument este o încercare de a demonstra adevărul unei afirmații, bazându-ne pe adevărul unei mulțimi de alte afirmații, numite premise. Aproape toate clasificările găsite in bibliografie au la bază același criteriu și anume modul în care se construiește raționamentul. Astfel argumentele pot fi:

- Inductive - Un argument care incepe cu un adevar specific stiut si care incearca sa traga o concluzie generala (vulnerabile la contraargumentare);

- Deductive - Pornesc de la general si ajung la particular;

Exista o varietate de modele si tipuri de argumente, dar cel mai relevant pentru initierea in argumentare in dezbateri, este modelul introdus de filozoful Stephen Toulmin in 1958. Acest model descrie componentele de baza ale unui argument, care se aplica in general unor structuri argumentative simple.

Modelul lui Toulmin identifica 3 elemente esentiale construirii unui argument: asertiunea, rationamentul si temeiul (dovada).

- Asertiune (Claim - Assertion) - afirmatia propriu-zisa.

- Rationament (Warrant - Reasoning) - motivul pentru care afirmatia este adevarata

- Temei (Grounds - Evidence) - dovada, de obicei sub forma de date sau exemple.

Sectiunea III - Criteriile constructiei unei bune argumentari

Argumentarea este o formă specifică de fundamentare, de rând cu demonstrația. Problema argumentării a fost abordată de logicienii antici, iar elaborarea unei teorii logice a argumentării constituie tema preocupărilor multor savanți moderni: Ch. Perelman și L. Olbrechts-Tyteca, I. Habermas, St. Toulmin, D. Apothélos , A. Marga, Gh. Mihai, C. Sălăvăstru (în România).

Teoria argumentării cercetează aspectele comunicaționale și mecanismele logice ale discursului retoric. Ea concepe argumentarea ca proces rațional prin care se dobândește adeziunea auditorului la teza unui vorbitor. Spre deosebire de discursurile teoretice în care se discută problema adevărului (valorii de adevăr), în discursul retoric (pragmatic) sau practic „se problematizează pretenția de justețe a aserțiunilor cu privire la ordine și valori” . Un discurs retoric este discuția rațională între minimum două persoane asupra a ceea ce este și asupra a ceea ce trebuie de făcut.

Prin dezbaterea mai multor teorii pot spune ca argumentul este cel care sta la baza unui discurs fie ca aceste argumente sunt cele care sustin sau resping teza.Inca din atichitate argumentele in fuctie de forta lor de convingere erau cele care schimbau sau fixau anumite concepta,tocmai acesta a fost motivl pentru care sudiul artei oratorice a devenit o necesitate si a intrat in „salonul select al artelor liberale”.Cu toate acestea putem să conturăm anumite criterii de respectarea cărora depinde construcția unei bune argumentări și, în ultimă instanță, capacitatea discursului de a fi convingător și persuasiv. Aceste criterii sunt:

- Criteriul veridicitatii consta in argumeltele care sunt propuse sa fie explrimate pri propozitii adevarate.Acest criteriu ne ajuta în identificarea și, mai ales, in selectarea argumentelor celor mai puternice într-o încercare de argumentare presupune, ab initio, instituirea unei distincții între argumente reale, argumente aparente, argumente false.

O probă este considerată un argument real dacă:

a) este exprimată printr-o propoziție adevărată;

b) este într-o relație de condiționare cu teza.

Un bun exeplu in acest caz il reprezinta urmatoarea afirmatie :

Femeia a fost condamnata la inchisoare fiindca si-a ucis vecinul.