Istoria gândirii juridice

Sfântul Toma d`Aquino provine dintr-o familie seniorală influentă, care ar fi dorit să facă din el abatele celebrei și puternicei mănăstiri benedictine de la Monte Cassino, din apropierea castelului ei. Împotriva voinței familiei, devine, la 19 ani dominican. Acest ordin, numit și ”frații predicatori”, fusese instituit cu scopul de a-i converti pe eretici prin predică, prin discuție (disputatio) și prin exemplul sărăciei. Și-a făcut studiile și a predat mai ales la Universitatea din Paris, pe atunci centrul intelectual al creștinătății. A murit la vârsta de 49 de ani la mănăstirea cisterciană Fossanova, fiind canonizat de papa de la Avignon.

Opera sa este considerabilă. Cea mai importantă și mai cunoscută lucrare a sa Summa theologiae,o sinteză care rezumă ansamblul cunoștințelor referitoare la teologie, adică la cunoașterea revelației creștine. Summa theologiae reprezintă o adevărată encliclopedie a evului mediu european, concepția lui multilaterală numindu-se tomism.

Sf. Toma avea încredere în rațiunea și natura umană, deși acestea au fost slăbite prin păcatul originar: credința sprijină inteligența, iar inteligența oferă credinței certitudine.

Înțelegerea omului ca rudă cu Dumnezeu are loc la Toma în perspectiva așa numitei ”scale mistice a rațiunii”, plasând pe treapta cea mai de sus rațiunea omniscientă divină. Aplicând această scală mistică a rațiunii în filozofia dreptului, Toma d`Aquino distinge mai multe tipuri de legi: divină, naturală și umană, după gradul lor de raționalitate.

Toma înscrie ”lex aeterna”, reprezentând guvernarea întregii comunități a universului de către rațiunea divină. Rațiunea care guvernează lucrurile corespunde noțiunii de lege, lege definită de Toma d`Aquino ca regulă și măsură a actelor după care purtătorul rațiunii e împins să acționeze sau este reținut de a acționa. Cum rațiunea nu se înscrie în timp, această lege e numită eternă, ea fiind poruncită de Dumnezeu să guverneze lucrurile precunoscute de El.

Are loc trecerea de la lex aeterna la lex naturalis: ”Cum s-a zis mai sus, legea ca regulă și măsură poate să se găsească într-o ființă în două moduri: ca în cel care reglează și măsoară sau ca în cel care este reglat și măsurat, pentru că, în măsura în care el provine din regulă și măsură, el e reglat și măsurat. Pentru că toate lucrurile sunt supuse providenței divine, ele sunt măsurate și redate prin legea eternă, cum rezultă din ceea ce precede, este evident că toate lucrurile participă la legea eternă în măsura în care, ca amprentă a acestei legi, ele posedă înclinații către actele lor și către scopurile lor proprii. Dar printre toate aceste ființe, creatura rațională este supusă providenței divine într-o manieră superioară, în masura în care participă ea însăși la această providență, prevăzând-o pentru ea și pentru alte ființe. De unde recurge că rațiunea eternă, prin care are o înclinație naturală către scop și către actul pe care trebuie să-l realizeze, participă la ea. Și o astfel de participare a legii eterne în creatura rațională este numită lege naturală. Legea naturală, este, așadar, participarea creaturilor dotate cu rațiune, la legea eternă, amprenta ei asupra noastră.” (Summa theologiae). Înțeleasă ca o lumină a rațiunii noastre naturale cu ajutorul căreia discernăm ce e bine de ce rău, întrucât omul e ființă decăzută prin păcat, legea naturala apare prezentă ca o imagine imperfectă a legii eterne.

• Legea naturală primară este universală și imuabilă conținând un singur principiu: ”trebuie făcut binele și evitat răul”.

• Legea naturală secundară, constă în reguli care diferă de la o țară la alta, întrucât legea nu poate fi aplicată uniform dată fiind marea varietate a lucrurilor umane. De aici provine diversitatea legislatiei la diferite popoare.” Sub aspect teoretic, Toma afirmă că universalismul legii naturale nu e de fapt, ci este de drept.