Izvoarele Dreptului European

1. Izvoarele dreptului european: noţiune, clasificare

Teoria dreptului, ca şi legislaţia formală, face deosebire între ceea ce reprezintă forma internă a dreptului , ca structură internă ( norme juridice, instituţii juridice şi ramuri de drept ), foarte strâns legată de conţinutul dreptului ( substanţa acestuia) şi forma exterioară a dreptului, ca structură exterioară, ca posibilitate tehnică de „vizualizare” a prescripţiilor normative, identificată prin expresia „ izvoare formale ale dreptului” sau , pe scurt, „ izvoare ale dreptului”. Acest sens al expresiei „izvor al dreptului” are şi un sens material , sens care nu are un conţinut juridic, ci desemnează condiţiile materiale şi spirituale care favorizează apariţia şi dezvoltarea dreptului.

Concluzionăm prin faptul că prin izvor la dreptului comunitar întelegem instrumentele juridice care dau formă exterioară normelor comunitare, instrumente care sunt fie tratatele institutive şi modificatoare ori, în perspectivă, Constituţia Uniunii Europene, fie instrumentele specifice care emană de la instituţiile Uniunii Europene, potrivit competenţelor acestora.

In regula, se disting doua categorii esentiale de izvoare ale dreptului comunitar: izvoare primare si izvoare secundare .O alta distinctie care a mai fost facuta s-a referit la izvoare interne ( tratatele constitutive, principiile generale ale dreptului, legislatia secundara) si la izvoare externe (acordurile internationale).

1.1. Izvoare primare ale dreptului comunitar

In prima categorie - izvoare primare - sunt incluse actele juridice fundamentale ale dreptului comunitar constituite de:

- Tratatele de instituire a Comunitatilor Europene ;

- Cele doua tratate bugetare asupra carora ne vom referi;

- Deciziile privind resursele proprii ale Comunitatilor;

- Actul Unic European si Tratatul de fuziune din 1967;

- Decizia si Actul privind alegerile directe in Parlamentul European (1976);

- Deciziile si tratatele de aderare; tratatul de modificare a tratatelor de instituire a Comunitatilor Europene privind Groelanda (17 martie 1984);

- Tratatul de la Mastricht;

- Tratatul de la Amsterdam;

- Tratatul de la Nisa.

Unele din aceste acte comunitare cuprind si protocoale anexe. Ele fac parte integranta din aceste acte, asa cum se chiar precizeaza in cuprinsul lor (art.311 CE, art. 207 Euratom).

Pe de alta parte , faptul ca, de regula, in partea de inceput a tratatelor comunitare sunt prevazute dispozitii generale introductive care sunt dezvoltate ulterior, nu justifica interpretarea ca ele ar fi lipsite de efecte juridice, asa cum s-a incercat sa se argumenteze in legatura, de exemplu cu prevederile art.3 lit.f [g] CE, care precizeaza ca urmarirea obiectivelor pe acest Tratat le stabileste este indispensabila pentru realizarea sarcinilor comunitare; instituind un sistem asigurand nedistorsionarea concurentei, art.3 lit. f [g] pretinde a fortiori ca nu trebuie eliminata concurenta.

Toate actele comunitare mentionate pot fi socotite ca un adevarat ” corpus” constitutional sau ca o ”carta constitutionala de baza”, ele avand prioritate asupra altor acte comunitare de nivel inferior si beneficiind de o prezumtie absoluta de legalitate. Astfel, o Directiva a Consiliului (Nr. 75/117) prin care guvernele italian si francez au fost obligate sa puna capat discriminarii intre resortisantii aceluiasi stat membru pana la o alta data decat aceea stabilita prin Tratate, nu afecteaza efectul direct al art.119[141] si termenul stabilit in Tratatul de aderare.

In literatura juridica s-a aratat ca scopurile integratoare ale Tratului originar CEE au fost facilitate de caracterul de self - executing al Tratatului, aceasta insemnandca, in baza ratificarii, el a devenit lege in cadrul statelor membre si trebuie sa fie aplicat in mod direct de catre tribunalele nationale, neimpunandu-se vreo conditie, ca in cazul unui tratat non-self-executing (care numai creeaza obligatii de natura contractuala ce se impun semnatarilor din dreptul international), pentru ca Tratatul sa fie incorporat in dreptul international al statelor membre prin legislatia de implementare spre a avea efect la nivel intern, daca se are in vedere doctrina monista preponderenta ( cu situatia speciala a Marii Britanii unde este acceptat sistemul dualist, al existentei sistemului de drept international separat de dreptul national, fiind necesara transformarea normelor internationale in norme interne printr-o lege speciala - ca in cazul Tratatelo comunitare – European Comunities Act, 1972). S-a mai precizat ca Tratatul, dobandind caracterul de self - executing din forma sa legislativa si din conturarea sa constitutionala, punerea sa in aplicare a fost incredintata in primul rand institutiilor comunitare in temeiul art. 4 [7], iar drepturile si obligatiile pe care el le stabileste nu exista pur si simplu intre statele membre pe o baza internationala reciproca, ci pe baza unui set complex de relatii intre statele membre, cetatenii lor si institutiile comunitare.