Moneda și instrumentele monetare

1. Moneda in spaţiul Carpato-Danubiano-Pontic

Sistemul bănesc al leului

Spaţiul Carpato-Danubiano-Pontic nu constituie o excepţie in privinţa evoluţiei mijloacelor de plata. În perioada preistorică schimbul de mărfuri s-a realizat prin troc, şi ulterior prin obiecte din metal cum ar fi vârfuri de săgeţi, securi, inele si brăţări. În sec VII i.d.Hr. pe teritoriul dobrogean al Marii Negre au început sa fie întemeiate coloniile greceşti. Oraşul Olbia a pus în circulaţie mici delfini de bronz. În secolul V i.d.Hr. în oraşul-cetate s-au emis primele monede numite drahme. Ulterior Histria a bătut şi monede divizionare oboli (1 obol = 1/6 dintr-o drahmă), hemioboli (1 hemiobol = 1/2 dintr-un obol = 1/12 dintr-o drahmă), tot din argint. Monede metalice au emis şi celelalte oraşe-cetăţi: Histria si Callatis.

În restul spaţiului Daciei, in secolul IV i.d.Hr. au circulat monedele de aur şi argint ale lui Filip al II-lea şi Alexandru Macedon, iar mai apoi cele ale lui Filip al III-lea şi ale lui Lysimach, regele Traciei.

Începând cu secolul III i.d.Hr., conducătorii geto-daci au emis o moneda proprie de argint. Formarea unei pieţe unice pe vremea lui Burebista a dus la existenta unei monede unice care sa satisfacă atât nevoile de schimb din interior, cât şi cele din exterior. Moneda romana, denarul republican, devenită monedă universală a epocii, nu era în cantitate suficientă pentru a satisface nevoile de monedă. Burebista înţelegând rolul monedei, a pus sa se copieze denarul roman, dându-i în propria tară cursul pe care aceasta îl avea în Imperiul Roman.

După retragerea romană, în spaţiul vechii Dacii se revine la schimbul in natura. În Dobrogea , ca urmare a prezentei economice a Imperiului Bizantin, s-au utilizat monede bizantine. În Transilvania, începând cu secolul XI pătrund monedele ungureşti al regelui Ştefan, întemeietorul Ungariei.

După formarea statelor feudale romaneşti, în Tara Româneasca şi Moldova, au apărut sisteme monetare proprii ale acestora . Au fost bătuţi ducaţi, dinari şi alte monede de circulaţie europeană.

Din secolul al XVI-lea, ca urmare a prezentei otomane, în circulaţia băneasca din Tara Româneasca, a devenit predominant asprul turcesc. În Moldova, Alexandru Lăpusneanu a bătut dinari de argint, simultan cu cei ungureşti.

În secolul XVII s-a încercat deschiderea bănăriilor in Ţările Româneşti. Mihnea al III-lea în Moldova şi Dabija Vodă în Tara Româneasca au bătut o moneda noua-şilingul. Constantin Brancoveanu a bătut monede de aur cu chipul sau. În circulaţia bănească din Ţările Romane a fost întâlnit şi talerul- leu olandez, care cu timpul a fost înlăturat din circulaţie de alte monede mai slabe. Dispariţia talerului a fost urmata de apariţia subunităţii leului vechi care era împărţit în 40 de parale. În timpul lui Alexandru Ioan Cuza s-a pus problema unei monede naţionale, acesta proiectând o astfel de moneda numita „romanat”.

Bazele juridice ale adoptării unui sistem monetar naţional au fost puse de Constituţia din 1866, care consfinţea dreptul de a bate moneda.

Prin Legea nr.14/1867 pentru înfiinţarea unui nou sistem monetar şi pentru fabricarea monedelor naţionale s-a creat primul sistem monetar romanesc. S-a adoptat o moneda naţionala leul, împărţită in 100 de bani. S-au pus in circulaţie monede de aur de 5, 10 şi 20 de lei, monede de argint de 50 de bani, 1 şi 2 lei şi monede de aramă de 1,2,5 şi 10 bani. Sistemul monetar era bimetalist, un leu conţinând 5 gr. de argint şi 0.32258 gr. aur. Din 1890, leul a devenit convertibil, în aur sau în alta valută. Pe parcursul timpului, acoperirea în aur a leului a suferit modificări.

2.Moneda si funcţiile ei

2.1 Noţiune

Moneda a contribuit substanţial la patrimoniul de valori al omenirii in cursul mileniilor. Fiind in primul rând un instrument social economic, indispensabil oricărei economii, ea a reprezentat „o instituţie istorica, a urmat şi urmează evoluţia societăţii umane.”

Ascensiunea sau declinul naţiunilor a fost adesea marcat profund de modurile de administrare a monedei, care s-a manifestat - după caz – ca factor propulsor al dezvoltării ori ca obstacol în calea evoluţiei, avantajând ori împiedicând, influenta sa asupra comunităţilor umane răsfrângându-se în doua chipuri, precum simbolic a şi fost creata: din avers si revers.

Apariţia şi circulaţia monedei în strânsa corelaţie în economiile popoarelor au adus la afirmarea s-a plenara, la asimilarea ei de către diferitele colectivităţii umane.

Utilizarea sa la nivelul planetar a determinat abordarea fenomenelor monetare de către teoreticieni printr-o varietate apreciabila de explicaţii, soluţii şi forme de exprimare, de cele mai multe ori vădit contradictorii.

Controversele asupra naturii şi funcţiilor monedei persistă de secole şi probabil ca acumularea progresivă a informaţiilor prin utilizarea tehnicilor moderne de investigare va lansa noi ipoteze, teorii si metode in acest domeniu.

Din complexitatea fenomenului monetar deriva şi multitudinea definiţiilor date monedei generata de cunoaşterea variata sau insuficienta sau insuficienta a genezei, manifestărilor sau funcţiilor ei.

Într-o definiţie, prin moneda este desemnat orice bun acceptat ca instrument liberator de creditori sau vânzători, un „bon” pentru cumpărarea mărfurilor. Într-un alt punct de vedere, se considera ca atunci „când o marfa serveşte continuu ca intermediar pentru schimburi indirecte , ea devine moneda”.

Nominalişti, la rândul lor, au considerat moneda drept un document de stat, detaşat de fluctuaţiile vieţii social-economice, care emana de la autorităţile publice.

Moneda, în forma ei clasica de disc metalic cu greutate determinata, se utilizează ca mijloc de circulaţie, de plată si tezaurizare. Ea reprezintă un instrument etalon legal de plată pentru facilitarea schimburilor şi pentru acumulări, fiind măsurătorul general de valori care poarte girul autoritatii emitente, statul, şi care se bucura de încredere publica.

Majoritatea definiţiilor includ în text variatele funcţii ale monedei, îndeosebi pe aceea de instrument de comparaţie a valorilor, de rezervor de valori sau mijloc de circulaţie a mărfurilor şi serviciilor.