Normele Juridice

1.Conceptul de norma juridical

Din majoritatea definifiilor formale rezulta ca dreptul este „o totalitate" sau un sistem de norme sociale de comportare si, in final, un sistem de norme juridice.

Analizand norma juridica, constatam ca ea este o regula sau o norma sociala alaturi de alte norme sociale, cum sunt cele morale, religioase, etice etc. Dar, spre deosebire de celelalte norme sociale, norma de drept are un caracter obligatoriu. De aceea, definind norma juridica, se poate spune ca ea este o regula sociala de comportare, obligatorie, generala si impersonala.

Sunt autori care sustin ca norma de drept indeplineste o functie dubla: una activa, pe care o are la dispozitie orice subiect de drept in valorificarea dreptului sau, si alta pasiva, care echivaleaza cu „norma de comportare", ce se adreseaza membrilor societatii, implicand obligatia lor de a respecta un drept subiectiv.

Acesti autori sustin, totodata, ca “norma de drept" sau notiunea de „drept" evoca si acel ansamblu de reguli de drept existent intr-un anumit spatiu geografic, la un moment dat, care poarta denumirea de drept pozitiv.

Desigur, aici este vorba despre sensurile notiunii de drept: obiectiv si subiectiv, ceea ce ne obliga sa nu facem confuzia intre drept si norma de drept, norma juridica fiind principalul element constitutiv al dreptului.

2. Caracteristicile normei de drept si normele juridice; principii si definitii

Din definitia normei juridice rezulta, in primul rand, ca ea este o regula de comportare sociala. Aceasta inseamna ca, pentru a exista o regula de drept, trebuie sa existe o societate, adica cel putin doua persoane. Aici nu este vorba nici de Robinson Crusoe si nici de viziunea lui JJ. Rousseau cu privire la omul izolat. Acolo unde exista societate exista si drept, si invers. Relatiile dintre doua persoane duc, in mod inevitabil, la reguli sociale care se transforma adesea in reguli de drept De aici se desprind mai multe concluzii. Prima: orice regula care se stabileste intre doua persoane este sociala. A doua concluzie este aceea ca regulile sociale pot deveni reguli sau norme de drept. Iar a treia concluzie este ca nu toate regulile sociale sunt reguli juridice; ele pot fi reguli morale, etice, religioase etc.

Intrebarea este daca normele etice, morale, religioase sunt sociale sau nu. O serie de curente sustin ca aceste norme se pot naste si individual, in afara societatii. De exemplu, in ceea ce priveste normele religioase, Scoala naturista sustine ca aceste norme se pot naste in raporturile oamenilor cu Dumnezeu sau cu fortele naturii, deci in afara societatii.

Scoala sociologica, in frunte cu Durkheim, a combatut caracterul individualist al acestor norme, sustinand ca si normele religioase, etice, morale nu pot lua nastere decat ca expresie a socialului.

Scoala pozitivista sustine ca daca si normele neobligatorii, cum sunt cele morale, etice, religioase, au caracter social, in ceea ce priveste normele juridice nu incape indoiala ca ele sunt sociale. Astazi, caracterui social al normei de drept, si ca atare caracterul social dreptului, este unanim recunoscut.

O alta caracteristica a normei de drept este aceea de fi generala si impersonala. Aceasta inseamna ca norma de drept se aplica unui numar nelimitat si nenominalizat de cazuri.

Ca regula de comportare, norma juridica prescrie conduita pe care trebuie sa o aiba toti oamenii in anumite relatii sociale. De aceea, norma de drept se aplica in cazuri nelimitate si continuu.

Norma de drept nu-si pierde forta juridica prin aplicare rezida sau la mai multe cazuri. Ea se aplica ori de cate ori se inialnesc imprejurari prevazute in ipotezele stipulate de ea.Se intelege ca daca aceste imprejurari nu exista, nu apar, norma juridica respectiva nu se aplica.

Totodata, trasatura de generala si impersonala rezida sj in faptul ca norma juridica nu se adreseaza persoanelor fizice sau juridice nominalizate sau individualizate. Ea se adreseaza persoanelor fizice sau unei colectivitati de persoane nedeterminate, aceasta evidentiind caracterul lor impersonal.

Caracterul de generalitate al normei juridice se poate circumscrie intr-un sistem gradual. Astfel, exista norme juridice care se adreseaza fie tuturor cetatenilor unei tari, fie tuturor locuitorilor de pe teritoriul tarii, indiferent daca sunt sau nu cetateni ai statului respectiv si indiferent de functie, loc de munca, domiciliu, stare civila ,varsta etc. Art. 52, al. 1 din Constitutia tarii noastre prevede ca „cetatenii au dreptul si obligatia de a apara Romania", ceea ce inseamna ca aceasta prevedere nu se adreseaza tuturor persoanelor care se afla la un moment dat pe teritoriul tarii noastre, iar art 51 din Constitutie prevede ca „respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie", ceea ce inseamna ca este obligatorie pentru toti cei ce se afla pe teritoriul tarii noastre.

Exista insa norme juridice generale, care nu se adreseaza tuturor persoanelor sau cetatenilor unui stat, ci numai unor anumite categorii de persoane. De exemplu, in cadrul reglementarilor cu privire la adoptie constatam ca, potrivit acestor reglementari,numai persoanele majore pot infia. Normele din Codul penal conditioneaza comiterea unor infractiuni de calitatea de functionar (art. 254 - luarea de mita). Alte norme, cum sunt reducerile de pret la calatoriile cu mijloacele de transport in comun, se refera la mai multe categorii de persoane: elevi, studenti, pensionari, dar nu la toate persoanele. Se pot da exemple de norme de drept care se adreseaza numai autoritatilor publice de stat s.a.m.d.

O alta caracteristica a regulii de drept este obligativitatea, ce deriva, consideram noi, din izvoarele normei de drept, care sunt, in esenta, aceleasi cu izvoarele dreptului. Avem aici in vedere, in principal, legea, decretul, hotararea si celelalte acte normative, precum si obiceiul.

Procedura de elaborare a actelor normative se intemeiaza pe principiile constitutionale. Constitutia tarii noastre prevede ca Parlamentul, ales de toti cetatenii cu drept de vot, este unica autoritate legiuitoare. Alte autoritati emit actele normative proprii numai in conformitate cu legea adoptata de Parlament.