Protecția Copilului în Cazuri Speciale

Măsurile de protecţie specială a copilului

În situaţia în care copilul este, temporar sau definitiv, lipsit de ocrotirea părinţilor săi, sau, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija acestora, prevederile art. 44 alin. 1 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului arată că acesta are dreptul la protecţie alternativă.

Protecţia alternativă include, potrivit alineatului 2 al aceluiaşi articol, instituirea tutelei, măsurile de protecţie specială reglementate de dispoziţiile Legii nr. 272/2004 şi adopţia. În alegerea uneia dintre aceste soluţii autoritatea competentă va ţine seama, în mod corespunzător, de necesitatea asigurării unei anumite continuităţi în educarea copilului, precum şi de originea sa etnică, religioasă, culturală şi lingvistică.

Măsurile de protecţie specială reglementate de art. 59 din lege sunt:

a) plasamentul;

b) plasamentul în regim de urgenţă;

c) supravegherea specializată.

Potrivit art. 60 din lege, de aceste măsuri de protecţie specială beneficiază:

a) copilul ai cărui părinţi sunt decedaţi, necunoscuţi, decăzuţi din drepturile părinteşti sau cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti, puşi sub interdicţie, declaraţi judecătoreşte morţi sau dispăruţi, când nu a putut fi instituită tutela;

b) copilul care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija părinţilor săi din motive neimputabile acestora;

În practica judiciară au fost considerate astfel de motive împrejurarea că părinţii suferă de o boală contagioasă (de exemplu TBC) şi nu realizează venituri stabile astfel că nu pot să ofere condiţiile materiale necesare unei dezvoltări armonioase a copilulu;

c) copilul abuzat sau neglijat;

d) copilul găsit sau copilul abandonat de mamă în unităţile sanitare;

e) copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi care nu răspunde penal. Copilul beneficiază de protecţie specială până la dobândirea capacităţii depline de exerciţiu.

La cererea tânărului exprimată după dobândirea capacităţii depline de exerciţiu dacă îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ de zi, protecţia specială se acordă pe toată durata continuării studiilor, dar fără a se depăşi vârsta de 26 de ani. Dacă nu îşi continuă studiile şi nu are posibilitatea revenirii în propria familie, fiind confruntat cu riscul excluderii sociale, tânărul care a dobândit capacitatea deplină de exerciţiu şi a beneficiat de o măsură de protecţie specială, beneficiază, la cerere, de protecţie specială pe o perioadă de până la 2 ani în scopul facilitării integrării sale sociale. La împlinirea vârstei de 14 ani de către copil, măsurile de protecţie specială se stabilesc numai cu consimţământul acestuia.

În situaţia în care acesta refuză să-şi dea consimţământul măsurile de protecţie se stabilesc numai de către instanţa judecătorească care va putea trece peste refuzul copilului de a-şi exprima consimţământul faţă de măsura propusă, în situaţii temeinic motivate. Măsurile de protecţie specială a copilului se stabilesc şi se aplică în baza planului individualizat de protecţie. Acesta este documentul prin care se realizează planificarea serviciilor, prestaţiilor şi măsurilor de protecţie specială a copilului pe baza evaluării psihosociale a acestuia şi a familiei sale, în vederea integrării copilului care a fost separat de familia sa într-un mediu familial stabil permanent, în cel mai scurt timp posibil.

În conformitate cu prevederile art. 58 alin. 1 din lege planul individualizat de protecţie se întocmeşte de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului imediat după primirea cererii de instituire a unei măsuri de protecţie specială, sau imediat după ce directorul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului a dispus plasamentul în regim de urgenţă, excepţie făcând situaţia copilului pentru care a fost instituită tutela când nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 58 alin. 1 din lege (art. 58 alin. 2 din lege).

La stabilirea planului individualizat de protecţie se acordă prioritate reintegrării copilului în familie sau, dacă aceasta nu este posibilă, plasamentul copilului în familia extinsă (art. 58 alin. 3 din lege).

Planul individualizat de protecţie poate prevedea plasamentul copilului într-un serviciu de tip rezidenţial, numai în cazul în care nu a putut fi instituită tutela ori nu a putut fi dispus plasamentul la familia extinsă, la un asistent maternal, sau la o altă persoană sau familie, în condiţiile legii (art. 58 alin. 4 din lege). Părinţii, precum şi copilul care a împlinit vârsta de 14 ani au dreptul să atace în instanţă măsurile de protecţie specială beneficiind de asistenţă juridică gratuită, în condiţiile legii.

Măsura de protecţie specială a plasamentului

Conform art. 62 din lege, plasamentul copilului constituie o măsură de protecţie specială, având caracter temporar, care poate fi dispusă, în condiţiile legii, la:

a) o persoană sau familie;

b) un asistent maternal;

c) un serviciu de tip rezidenţial, respectiv un centru de plasament sau un centru de primire a copilului în regim de urgenţă, licenţiat în condiţiile legii.

Până la împlinirea vârstei de 2 ani de către copil, dispoziţiile art. 64 alin. 1 din lege reglementează posibilitatea de a se dispune plasamentul acestuia la familia extinsă sau substitutivă, dar interzic plasamentul său într-un serviciu de tip rezidenţial. Prin excepţie, alin. 2 al aceluiaşi articol prevede că se poate dispune plasamentul copilului mai mic de 2 ani într-un serviciu de tip rezidenţial, în situaţia în care acesta prezintă handicapuri grave, cu dependenţă de îngrijiri în servicii de tip rezidenţial specializate.

Măsura plasamentului se poate stabili de către comisia pentru protecţia copilului sau de instanţa de judecată.

Comisia pentru protecţia copilului stabileşte măsura plasamentului, dacă există acordul părinţilor, în cazurile prevăzute de art. 60 din lege, respectiv în cazul copilului care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija părinţilor săi din motive neimputabile acestora şi a copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi care nu răspunde penal.

Instanţa judecătorească stabileşte măsura plasamentului, la cererea direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului în următoarele situații:

- în situaţia copilului ai cărui părinţi sunt decedaţi, necunoscuţi, decăzuţi din drepturile părinteşti sau cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti, puşi sub interdicţie, declaraţi judecătoreşte morţi sau dispăruţi, când nu a putut fi instituită tutela, precum şi în situaţia copilului abuzat sau neglijat şi a copilului găsit sau copilului abandonat de mamă în unităţile sanitare, dacă se impune înlocuirea plasamentului în regim de urgenţă dispus de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului;

- în situaţia copilului care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija părinţilor săi din motive neimputabile acestora şi a copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi care nu răspunde penal, atunci când nu există acordul părinţilor sau, după caz, al unuia dintre părinţi, pentru instituirea acestei măsuri. Persoana sau familia care primeşte un copil în plasament trebuie să aibă domiciliul în România şi să fie evaluată de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului cu privire la garanţiile morale şi condiţiile materiale pe care trebuie să le îndeplinească pentru a primi un copil în plasament.

La stabilirea măsurii plasamentului se va urmări:

a) plasarea copilului, cu prioritate, la familia extinsă sau la familia substitutivă;

b) menţinerea fraţilor împreună;

c) facilitarea exercitării de către părinţi a dreptului de a vizita copilul şi de a menţine legătura cu acesta.