Răspunderea Internațională a Statelor

1. Noţiune şi evoluţia conceptelor

În sistemul dreptului internaţional public, instituţia răspunderii vine ca o consecinţă a comportamentului statelor suverane. Normele juridice referitoare la răspundere se aplică atât statelor, cât şi organizaţiilor internaţionale.

Iniţial, noţiunea de răspundere a statului se referea, într-un sens restrâns, numai la răspunderea pentru comportamente ilicite care îi lezau pe străini. În sens larg, noţiunea de răspundere includea nu doar „normele secundare”, cum ar fi atribuirea răspunderii statului şi reparaţiile, ci şi drepturile şi obligaţiile primare ale statului, ca de exemplu standardul internaţional al tratamentului străinilor şi dreptul la protecţie diplomatică. Acest tip de răspundere reflectă caracterul descentralizat al sistemului internaţional. Nici într-un sistem centralizat efectivitatea normelor privind răspunderea internaţională nu ar atinge nivelul vizat prin reglementările teoretice. Din punct de vedere al efectivităţii, implementarea răspunderii este total diferită de instituţia corespondentă dintr-un sistem de drept intern. Problema răspunderii nu poate fi privită doar din perspectiva normalor juridice si a mijloacelorde executare (eventual forţată). În sistemul internaţional, statele pot produce prejudicii materiale care depăşesc cu mult capacitatea lor de a le repara (de exemplu, accidentul nuclear din 1986 din Ucraina – nu este clar cum s-ar putea repara urmările unei asemenea catastrofe). Dacă ar fi create fonduri regionale sau universale, generale sau specializate pe tipuri de prejudicii, efectivitatea instituţiei răspunderii ar fi cu mult mai mare.

Construcţia teoretică s-a efectuat relativ devreme, la inceputul secolului trecut, prin contribuţia lui Dioniso Anzilotti. Conform acestuia, violarea ordinii juridice internaţionale de către un stat dă naştere obligaţiei de reparare, de restabilire a ordinii juridice tulburate.

Răspunderea presupune două elemente:

a) un fapt ilicit, adică un act contrar dreptului internaţional

b) o relaţie între faptul material şi un subiect de drept internaţional determinat, în virtutea căruia actul poate fi imputabil subiectului de drept.

Regimul genereal al răspunderii este guvernat de norme juridice dispozitive. Statele pot institui între ele acorduri prin care să introducă regimuri derogatorii de la acest regim general.

Eforturile Ligii Naţiunilor şi ale organizaţiilor neguvernamentale de a codifica normele privind răspunderea statelor au reflectat abordarea tradiţională, cu accentul pus pe răspunderea pentru daune aduse străinilor. La Conferinţa de la Haga din 1930 nu s-a ajuns la un acord cu privire la tratamentul străinilor şi al proprietăţii lor. Cauza eşecului a fost diferenţa de opinie între susţinătorii unui standard internaţional de justiţie şi cei care au optat pentru tratamentul naţional specific fiecărei ţări.

Proiectul de codificare al răspunderii internaţionale a statului pentru fapte internaţionale ilicite a fost un proiect derulat cu o neobişnuită lentoare, chiar şi pentru standardele CDI (Comisia de drept internaţional). Munca a început în anul 1955, pe baza unor rapoarte succesive (lucrările raportorilor speciali Roberto Ago, Willem Riphagen şi Gustavo Aranio-Ruiz). În 1996 Comisia a adoptat un proiect de articole, trimis Adunării Generale, care la rândul ei a cerut opiniile statelor, iar în anul 2001 a prezentat un text definitiv, pe baza rapoartelor lui James Crawford. Nu se ştie dacă Proiectul CDI va fi sau nu propus ca text al unui tratat internaţional. În prezent, statutul său este acela de operă doctrinară colectivă. Odată cu trecerea timpului, ideea de a institui un regim general al răspunderii şi-a pierdut o parte din interesul pe care îl avea la mijlocul secolului trecut. Actuala tendinţă este de a institui regimuri juridice specifice în materia responsabilităţii (regimul dreptului mării, regimul comerţuilui internaţional, regimul activităţilor spaţiale, etc). Această dezvoltare a dreptului prin lex specialis, derogatorii de la regimul general, scade relevanţa actuală a unui drept general al răspunderii (care este jus dispozitivum). Acest fapt nu înseamnă că proiectul de articole este inutil, deoarece este evocat în sentinţele tribunalelor arbitrare şi a Curţii Internaţionale de Justiţie.

2. Faptul internaţional ilicit

Potrivit unei reguli generale de drept internaţional, orice fapt ilicit al unui stat angajează răspunderea sa internaţională. Prin fapt ilicit al unui stat se înţelege comportamentul acestuia, constând într-o acţiune sau omisiune care constituie o încălcare a unei obligaţii internaţionale a statului. Elementele unui asemenea fapt sunt existenţa unei obligaţii a statului, în conformitate cu dreptul internaţional şi un comportament al statului respectiv, contând într-o acţiune sau omisiune, care constituie o încălcare a obligaţiei respective. Prin urmare, un fapt al unui stat nu poate fi calificat drept ilicit decât dacă ar contraveni normelor de drept internaţional, indiferent de calificarea dată de dreptul intern. Nu poate fi luată în considerare o obligaţie stabilită fără acordul respectivului stat, sau în alte condiţii, contrare principiilor şi normelor dreptului internaţional, deroarece asemenea obligaţii sunt lipsite de validitate.