Extras din referat
Persoanelor fizice şi persoanelor juridice care au formulat cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile forestiere, în termen legal, li se reconstituie dreptul de proprietate în condiţiile prevăzute de Legea nr. 1/2000.
Persoanele fizice sau, după caz, moştenitorii acestora, ale căror terenuri cu vegetaţie forestieră, păduri, zăvoaie, tufărişuri, păşuni şi fâneţe împădurite au trecut în proprietatea statului prin efectul unor acte normative speciale, pot cere reconstituirea dreptului de proprietate şi pentru diferenţa de peste 1 ha, dar nu mai mult de 30 ha, de familie. Dacă pe suprafeţele de teren ce urmează a fi atribuite în condiţiile prevăzute mai sus se află construcţii sau amenajări forestiere, ori sunt în curs de execuţie sau în fază de proiectare, sau terenurile sunt defrişate, se vor atribui alte suprafeţe de teren, cu respectarea aceloraşi condiţii, în imediata apropiere.
Reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurile forestiere, pentru diferenţa dintre suprafaţa primită prin aplicarea legilor fondului funciar şi ce avută în proprietate, persoanelor fizice şi juridice sau, după caz, moştenitorilor acestora, se face pe vechile amplasamente. În cazul în care validarea s-a făcut pe alt amplasament decât cel avut în proprietate iar pentru respectiva suprafaţă nu s-a făcut punerea în posesie, titlul de proprietate se emite pe numele fostului proprietar sau al moştenitorilor acestuia.
Terenurile din ariile naturale protejate, constituite şi declarate astfel potrivit legii, arboretele constituite ca unităţi-sursă pentru producerea materialelor forestiere de reproducere, plantajele, culturile de plante-mamă pentru producţia de butaşi, înscrise în catalogul naţional al materialelor de bază, se restituie foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora, cu obligaţia de a le păstra destinaţia şi de a le asigura administrarea prin structuri silvice autorizate. Fostul proprietar poate opta pentru atribuirea unei suprafeţe echivalente din fondul forestier proprietate de stat. În cazul terenurilor defrişate după data de 1 ianuarie 1990 fostul proprietar poate opta pentru restituirea pe vechiul amplasament.
În cazul în care pe vechiul amplasament se află păduri încadrate în grupa I funcţională conform prevederilor Legii nr.26/1996 – Codul silvic, cu modificările şi completările ulterioare, fostul proprietar sau moştenitorii acestuia trebuie să respecte destinaţia acestora şi să permită lucrările de intervenţie necesare sau pot opta pentru restituirea unui alt teren, situat în apropierea vechiului amplasament.
Se exceptează de la reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente terenurile atribuite foştilor proprietari pentru care s-au eliberat titluri de proprietate sau procese-verbale de punere în posesie. Pentru aceste cazuri, punerea în posesie se va face pe alte terenuri, situate în apropierea vechilor amplasamente, acceptate de proprietar.
Unităţile şi subunităţile silvice din subordinea Regiei Naţionale a Pădurilor, precum şi ceilalţi deţinători actuali ai terenurilor forestiere solicitate de foştii proprietari sau moştenitorii lor, vor pune a dispoziţia comisiilor locale de aplicare a prevederilor Legii nr. 1/2000 suprafeţele de teren pentru care cererile de reconstituire a dreptului de proprietate au fost validate, pe categorii de deţinători prevăzute de lege, în condiţiile prevăzute mai sus. Trecerea efectivă a terenurilor în proprietatea privată se va face cu ocazia punerii în posesie. Autoritatea publică locală care răspunde de silvicultură va lua măsuri ca fiecare ocol silvic să delimiteze perimetrele cu terenuri ce rămân în proprietatea statului de terenurile care fac obiectul reconstituirii dreptului de proprietate privată. Terenurile proprietate de stat, administrate de Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice, destinate activităţii de cercetare, rămân în administrarea acestuia, cu excepţia terenurilor forestiere preluate de la foştii proprietari şi solicitate de persoanele îndreptăţite la reconstituire. Terenurile forestiere destinate cercetării care fac obiectul retrocedării se vor delimita în trupuri compacte, începând de la marginea perimetrului.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Reconstituirea Dreptului de Proprietate Privata asupra Terenurilor Forestiere.doc