Regimul de Sancționare a Infractorilor Minori

Aşa-numita „delincventa juvenila” reprezintă o trăsătură caracteristică a fenomenului infracţional în societatea modernă, prezentând nu numai o sporire numerică, dar şi o continuă accentuare a precocităţii infracţionale.

Dreptul penal concură la realizarea prevenţiei infracţionale în rândurile minorilor, îndeosebi prin adoptarea şi aplicarea unor reglementări şi a unui sistem sancţionator speciale pentru minori, deosebite de cele privind combaterea infracţionalităţii în rândul adulţilor.

De altfel, trebuie menţionat că legiuirile penale din toate timpurile au conţinut dispoziţii speciale pentru minori, atât cu privire la vârsta de la care începea răspunderea penală pentru minori, cât şi cu privire la pedepsele la care erau supuşi aceştia ( mai uşoare decât pentru majori. )

Prevenirea şi combaterea infracţionalităţii minorilor a constituit şi constituie o preocupare permanenta de politica penala a statelor moderne.

Specificul fenomenului infracţional în rândul minorilor ridică probleme deosebite de prevenire şi de combatere căci în cauzalitatea acestuia se interacţionează o multitudine de factori ca lipsa de experienţă de viaţă socială a minorului cu consecinţa neînţelegerii depline a semnificaţiei sociale a conduitei lui periculoase pentru valorile sociale ca şi a sancţiunilor care li s-ar aplica; deficienţe în procesul educativ ce s-a desfăşurat în familie, şcoală; influenţa negativă exercitată de unii majori care îi atrag pe minori pe calea infracţională etc.

Necesitatea prevenirii şi combaterii infracţiunilor comise de minori apare cu atât mai evidentă cu cât fenomenul cunoaşte uneori recrudescenţe, iar faptele pot fi deosebit de periculoase.

Găsirea celor mai eficiente măsuri de prevenire şi de combatere a fenomenului infracţional în rândul minorilor a ridicat şi problema stabilirii vârstei de la care minorul răspunde penal, adică a vârstei de la care, corespunzător cercetărilor de psihologie pedagogică se apreciază că acesta are înţelegerea semnificaţiei sociale a conduitei sale periculoase ca şi a scopului sancţiunilor aplicate pentru o astfel de conduită.

Ţinând seama de particularităţile psiho – fizice specifice vârstei, în reglementarea răspunderii penale a minorilor a apărut necesitatea de a se face separaţie între minorii care u capacitatea penală şi răspund penal pentru faptele comise de ei şi minorii care nu au capacitatea penală şi deci nu răspund penal.

Codul penal consacră în art.113 această împărţire a minorilor din punctul de vedere al răspunderii penale, în două categorii: una, a minorilor care au capacitatea penală şi răspund penal, şi alta, a minorilor lipsiţi de capacitate penală şi care nu răspund penal.

Cercetările criminologice şi de psihologie pedagogică au dus la concluzia necesitaţii ridicării limitei de vârstă de la care minorul poate răspunde penal, aspect reflectat în toate legislaţiile penale, pentru a ocroti pe minorii ce săvârşesc fapte prevăzute de legea penală şi a-i scoate din câmpul coerciţiei severe a acesteia, urmând a se interveni, în vederea îndreptării lor, prin mijloace educative obişnuite. În Codul Penal din 1937, răspunderea penală a minorului a fost fixată la vârsta de 15 ani împliniţi, iar între limitele de la 13 ani la 15 ani minorul răspundea numai dacă se constata că a acţionat cu discernământ. Codul Penal din 1968 a ridicat limitele de vârstă de la care minorul poate răspunde penal.

Astfel, potrivit art.99 C. pen., minorul care nu a împlinit 14 ani nu răspunde penal. Este o prezumţie legală absolută (juris et de jure) de incapacitate penală, care nu permite a se face dovada contrară. Între 14 si 16 ani minorul răspunde numai dacă se dovedeşte că a acţionat cu discernământ. Se observă existenţa unei capacităţi penale condiţionata de constatarea discernământului, adică a aptitudinii minorului dea înţelege şi voi raportată la fapta concretă săvârşită. Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani răspunde penal, existând deci de la această vârstă prezumţia legală absolută de capacitate penală. Femeia îşi păstrează condiţia juridică a minorului, aplicându-se reglementarea prevăzută de Codul penal consacrată minorităţii, chiar în situaţia în care se căsătoreşte înainte de împlinirea vârstei de 18 ani, la atingerea limitei de 16 ani (art.4 alin.1 C. fam.) sau chiar de 15 ani (art.4 alin.2 C.fam.),când dobândeşte capacitatea deplină de exercitare a drepturilor sale civile ca şi majoratul. În raport cu legea penală, în ipoteza săvârşirii unei infracţiuni sunt aplicabile dispoziţiile răspunderii penale a minorului