Reglementarea relațiilor de familie în dreptul medival

Familia este cea mai elementară formă de organizare. Fiind prima comunitate de care se atașează un individ cât și prima autoritate sub care acesta învață să trăiască, familia este cea care stabilește valorile cele mai fundamentale ale unei societăți.

Pornind de la acest punct de vedere al lui Charles Colson în ceea ce privește familia, ce reflectă importanța acesteia în raport cu individul și societatea este lesne de înțeles că, indiferent de epoca la care ne referim și în pofida diferenței de mentalitate de la o generație la alta, ”această societatate a afecțiunii” reprezintă interes din perspectiva juridică. Astfel, familia va fi tratată în cele ce urmează, alături de instituțiile ce decurg din aceasta : căsătoria și adiacent : rudenia, condiția juridică a femeii și a copilului.

Familia în dreptul medieval

În lumea romană prin familie se înțelegea ansamblul persoanelor care trăiau sub același acoperiș: stapân, soție, copii, sclavi si servitori . Aceeași regulă încă se aplică și în societatea românească medievală, care, "rămasă încă profund tributară modelului romano-bizantin familia, nu se restrângea strict la persoanele legate prin rudenie ci cuprindea și servitorii și alți apropiați" . În schimb, pentru ”familia”, din perspectivă semantică , erau utilizați termenii: neam și casă. Chiar verbul care exprimă întemeierea unei familii - a se căsatori - vine în română de la substantivul ”casă”, moștenit din latină.

Familia medievală avea un caracter de tip trunchi, copiii după casătorie întemeind la rândul lor propria familie, cu excepția mezinului care avea îndatorirea de a-i îngriji pe părinții vârstnici și a asigura statornicia neamului în locurile originare. Această structură este, potrivit dreptului, specifică familiei romanești, fiind legată de ocupația păstorească din Evul Mediu. De asemenea, se observă și puternica influență a Bisericii Ortodoxe, întrucât prin intermediul acesteia familia, care era de tip creștin, a fost reglementată, stabilindu-se astfel și raporturile din cadrul membrilor acesteia sau normele de conduită, după cum se va vedea în cele ce vor urma.

Căsătoria în dreptul medieval

Precedată de logodnă, căsătoria reprezintă actul legal de constituirea familiei. Fie că ne referim la o realizare din punct de vedere patrimonial sau din perspectiva căutării fericirii , căsătoria reprezenta o înțelegere între un bărbat și o femeie cu scopul întemeierii unei familii. Fiind deopotrivă un act solemn, dar și o taină religioasă, cununia era oficiată de un preot, prin intermediul căruia se acorda binecuvântarea Bisericii după un ritual bine-cunoscut.

Întrucât societatea era guvernată de obiceiuri, impuse religios, regulile erau respectate cu strictețe, observându-se un statut inferior al femeii, în raport cu soțul ei, din moment ce aceasta pur și simplu trecea de sub autoritatea tatălui ei în ceea a bărbatului ei, fapt ce își are izvorul din dreptul roman .

Una dintre condițiile pentru casătorie era consimțamântul parților, dar și al părinților acestora, iar în cazul copiilor de boier, chiar al domnitorului , din rațiuni politice, de cele mai multe ori. Însă după cum știm, femeia avea un statut inferior juridic, barbații recurgeau deseori la manopere dolozive de a se căsători și chiar la răpire ,”căci pe fetele pe care voiesc să le aibă ca tovarășe de viață ei mai adeseori le răpesc decât primesc să le fie date în căsătorie, socotind că așa este mai de cale, și că în chipul acesta legatura între soți va fi mai tare decât dacă ele le-ar fi fost dăruite de parinți prin bună învoire, sau de la prima pețire. Iar dupa ce lucrul s-a desavârșit ei se prefac ca le pare rău și se împacă fara greutate prin mijlocirea prietenilor și rudelor celor două parți” . O altă condiție are în vedere vârsta soților, iar asemenea reglementării din dreptul roman, băieții trebuiau să aibă mininum 14 ani, iar fetele 12 ani. Încă o necesitate, care putea să ducă la desfacerea căsătoriei și chiar la repercusiuni asupra familiei fetei era castitatea miresei. Aceasta condiție apare înscrisă atât în cuprinsul pravilelor cât și la Dimitrie Cantemir care nota neplăcerile suferite de familiile unor fete "necinstite": "dacă fata și-a pătat cinstea greșindu-se cu altul, a doua zi mirele își cheamă rudele și le spune că și-a găsit mireasa necurată. Aceștia pregătesc o caruță foarte proastă și când vin părinții [fetei] îi înhamă pe ei în locul vitelor și-i silesc, bătându-i, să-și suie fata într-însa și să și-o ducă acasă ca pe o femeie stricată" . Aceasta pare să fi fost însă o pedeapsă suferită doar de țărani, căci boierii "nu numai că-și țin fetele mai strâns, așa încât cu greu li se poate întampla așa ceva, dar, dacă află că fiica lor n-a fost găsita fată, sau repară prin alții castitatea fetei mărindu-i dota cu mai multe sate, ori cu mai mulți bani, sau dacă ginerele nu vrea sa se potolească nicicum, o iau acasă și acestuia îi dau libertatea să-și ia alta nevastă" .De asemenea, este interzisă căsătoria între membrii aceleiași familii, bigamia și cununia unei persoane, ce a fost căsătorită de trei ori în prealabil.