Drept român - Căsătoria

Din antichitate și până în prezent, căsătoria a fost una dintre cele mai importante instituții sociale. Ea a cunoscut însă și o anumită evoluție, fiind influențată de transformările produse în societate dar și de schimbarea normelor și valorilor.

Căsătoria se definește prin uniunea liber consimțită dintre un bărbat și o femeie, care se încheie potrivit dispozițiilor legale, având ca scop principal întemeierea unei familie. Pentru Balzac, căsătoria este o instituție esențială de care societatea nu se poate lipsi.

Cuvântul ”familie” provine din termenul ”famulus”, care inițial desemna sclavii cetățeanului roman, ulterior cuprinzând soția și descendenții acestuia. Sociologic vorbind, familia poate fi definită ca o formă specifică de comunitate umană, formată dintr-un grup de persoane unite prin căsătorie, filiație sau rudenie, care se caracterizează prin comunitate de viață, interese și întrajutorare.

Privită sub aspect juridic, familia desemnează grupul de persoane între care există drepturi și obligații ce izvorăsc din căsătorie, rudenie(inclusiv adopție), precum și din alte raporturi asimilate relațiilor de familie.

Sub aspect moral-creștin, familia este o instituție de origine divină stabilită de la creație. Ea a fost constituită prin căsătorie, ale cărei principale caracteristici au fost unitatea si indisolubilitatea. Fiind instituită de Dumnezeu, familia are caracter sacru, acest caracter de sacralitate fiind pus în evidență prin caracteristicile: iubirea desăvârșită, comuniunea, unitatea și egalitatea membrilor acestora.

De-a lungul istoriei, familia și implicit căsătoria. au evoluat datorită diverșilor factori economici și sociali. În societatea geto-dacică prestatală, în cadrul gintei matriarhale (uniune cu caracter personal, condusă de o femeie mai în vârstă și de un sfat al gintei format din femei vârstnice) apare familia întemeiată pe casătoria pereche care se va consolida treptat.

În ceea ce privește familia geto-dacică, Strabon în ”Geographia” spune că ”toți tracii, dar dintre toți mai cu seamă geții, nu prea sunt cumpătați (...) nimeni nu se însoară decât cu zece sau unsprezece femei, ba chiar cu douăsprezece sau mai multe.” Atunci familia era poligamă.

Horațiu și Ovidiu, nu semnaleaza nimic în poemele lor, despre o eventuală poligamie la geto-daci. Totuși, în evoluția instituției căsătoriei, s-au cunoscut ambele forme: cetățenii înstariți practicau poligamia, iar cei de rând monogamia, fiind exclusă poligamia. Herodot spune că ”tracii cumpărau neveste de la părinți cu mulți bani”, deci poligamia era accesibilă doar celor bogați. Soția se afla sub autoritatea soțului, putând fi pedepsită de acesta cu moartea pentru infidelitate.

La geto-daci, fetele erau vândute și cumpărate la licitație publică, prețul variind în funcție de cinstea și frumusețea acestora. Dacă se întampla să nu fie cumpărate, atunci ele erau cele care trebuiau să-și cumpere soțul. Tradiția ”târgului de fete de pe muntele Găină”, poate fi o reminisciență a acelui obicei.

Horațiu(Carmina, III, 24, 17-24), surprinde ideea că la încheierea căsătoriei, mireasa primea o dotă pentru a-și susține sarcinile matrimoniale, iar dincolo de orice fel de bunuri, cea mai importantă zestre a soției era virtutea.

Căsătoria la geto-daci nu se constituia ca un act cu valoare juridică pe care nicio autoritate publică nu era chemată pentru a-l sancţiona, fiind asemănător logodnei. Divorţul de asemenea nu trebuia sancţionat de vreo autoritate publică. Se obţinea cu uşurinţă, necesar fiind consimţământul ambilor parteneri.

În sânul populaţiilor trace existau şi celibatari. Poseidonius, citat de Strabon, afirma că „misii [alături de care se înţeleg şi unii geţi n.n.] se feresc, din cucernicie, de a mânca vietăţi... se hrănesc însă cu miere, lapte şi brânză, ducând un trai liniştit.”

Zoe Petre, realizând o lectura critică a izvoarelor greceşti, referitoare la geţi, conchide că:

„Polaritatea particularităţilor de civilizaţie atribuite geţilor în textele antice, care fac să coexiste în aceste ţinuturi de margine abstinenţa şi excesul, poligamia şi celibatul, vegetarismul şi sacrificiile umane, reorganizează atât de drastic informaţia de pornire, încât e aproape imposibil pentru exegeza modernă să regăsească eventuale date reale ce s-ar ascunde îndărătul acestei viziuni. ”