Șefii Executivului în Sistemul Constituțional Românesc

Introducere

„Puterea executivă din România nu s-a bucurat de atenţia cuvenită din partea specialiştilor în ştiinţe politice. Dovada cea mai concludentă vine din lipsa unor analize instituţionale serioase. Majoritatea comentatorilor sunt preocupaţi obsesiv de relaţiile interpersonale dintre ocupanţii principalelor funcţii executive în stat. Ei nu observă persistenţa crizei chiar şi după schimbarea din funcţie a respectivilor ocupanţi. S-a scris enorm despre relaţia dintre preşedinte şi premier, mai ales de relaţia conflictuală dintre Băsescu şi Tăriceanu în trecutul apropiat, mai încoace de subordonarea absolută a lui Boc faţă de acelaşi Băsescu, iar mai în urmă de relaţiile dintre Iliescu şi Petre Roman ori dintre Constantinescu şi Radu Vasile, dar au fost ignorate dimensiunile cruciale şi funcţiile puterii executive.”

(Dan Pavel, “Criza executivului, criza democraţiei”, editorial “Sfera politicii”, nr. 139)

Prin urmare voi da mai puţină atenţie relaţiilor personalizate dintre preşedinte-premier, precum şi poziţionării preşedintelui faţă de celelalte două puteri ale statului, care au variat de-a lungul timpului, şi voi încerca să ofer o scurta prezentare a acestor două elemente a executivului din punct de vedere pur teoretic.

1. Forma de guvernământ şi regimul politic

Pentru a întelege modul în care sunt constituite şi funcţionează organele prin care se exercită puterea politică, trebuie stabilită forma de guvernământ a statului, care este raportată, în principiu, la trăsăturile definitorii ale şefului de stat şi la raporturile sale cu puterea legiuitoare .Art.1 alin.(2) din Constituţia României stabileşte că forma de guvernamânt a statului român este republica şi deoarece Preşedintele este ales prin vot universal şi nu este subordonat Parlamentului, încadrăm România în categoria republicilor prezidenţiale. Forma de guvernamânt influenteaza în mod direct regimul politic. În condiţiile în care, până în 2004, Preşedintele României a dispus de o majoritate conforabilă în Parlament , regimul politic românesc a fost considerat parlamentar, prezidenţial sau atenuat-semiprezidenţial. În 2007 unii autori consideră că a suferit modificări uşoare în urma referendumului organizat pentru demiterea şefului statului, dar a rămas parlamentar chiar dacă Preşedintele nu se mai bucură de aceeaşi majoritate în Parlament. Astfel, se observă că problematica regimului politic se reduce la relaţiile dintre şeful statului şi liderii celorlalte autoritaţi publice .

2. Executivul. Şefii executivului

Conform textului principiului separaţiei puterilor în stat (art.1 alin.(4), Constituţie), în România se delimitează trei mari puteri: legislativă, executivă şi judecătorească. Puterea legislativă este exercitată de Parlament, cea judecătorească de către instanţele judecătoreşti, iar puterea executivă este exercitată de Preşedinte, Guvern, ministere, organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi organele administraţiei publice locale. Constituţia reglementează o bicefaciltate a executivului, acesta fiind alcătuit de Preşedinte şi Guvern.

2.1. Preşedintele României

Art. 80 din legea fundamentala debuteaza cu rolul Preşedintelui,de unde se desprind trei funcţii: de reprezentare, de mediere şi, de asemenea, Preşedintele este garantul independenţei, unitaţii şi integrităţii statului şi garantul respectării Constituţiei. Astfel, Preşedintele României are atribuţii cu rol important în domeniul politicii de apărare şi în domeniul politicii externe a statului. Art. 81 alin.(1),(2),(3) stabileşte modul de alegere a Preşedintelui şi anume prin scrtuin uninominal majoritar în două tururi. Deoarece puterea este încredinţată în mâinile unei singure persoane, au fost impuse limite prin alineatul final al art. 81, potrivit căruia nici o persoană nu poate îndeplini funcţia de preşedinte decât pentru cel mult două mandate, care pot fi şi successive . Este o măsura ce are în vedere “tentaţia totalitaristă” de perpetuare a ocupării de către aceeaşi persoană a funcţiei de Preşedinte al României . Preşedintelui îi este interzis să fie membru al unui partid politic deoarece în caz contrar i-ar fi imposibil să exercite funcţia de mediator, totuşi în acest caz sunt de aceeaşi părere cu P. Morar , participant la dezbaterile pentru adoptarea Constituţiei din 1991, care a susţinut că “…prevederea articolului este pur formală, pentru că Preşedintele ales va păstra(…) legătura cu partidul care l-a propus şi susţinut în alegeri ”(Geneza Constituţiei României ,1991, p504) şi de asemenea Preşedintele nu poate îndeplini nici o alta funcţie publică sau privată pentru a evita un eventual conflict de interese.