Sistemul bugetar public național

1. Principiile de fudamentare și elaborare a componentelor bugetului public național:

Bugetul este documentul care enumeră toate veniturile și cheltuielile pentru o anumită perioadă de timp, de obicei un an. La crearea și execuția bugetului se respectă cu strictețe următoarele principii:

a) Universalitatea bugetului, care se referă la includerea tuturor veniturilor și cheltuielilor în buget, mai degrabă decât doar o parte din ele. Acest principiu face necesară includerea tuturor veniturilor și cheltuielilor într-o singură sumă forfetară, motiv pentru care termenul „buget brut” este mai potrivit pentru bugetul actual. Această interdicție, care impune înregistrarea veniturilor și cheltuielilor în total, urmărește să asigure că toate acțiunile financiare publice — acțiuni care se manifestă pe de o parte în cheltuieli necesare și pe de altă parte în venituri potențiale — sunt reflectate corect și complet.

Introducerea separată a bugetelor de venituri și cheltuieli a fost mandatată prin natură pentru a prezenta o imagine clară și realistă a acestor interrelații financiare, care se reflectă în buget și permite, potențial, controlul asupra cheltuielilor necesare chiar și în faza de execuție bugetară. Dacă legiuitorilor sau altor părți responsabile le este interzis să monitorizeze și să analizeze cheltuielile și veniturile care vin, aceștia nu vor putea identifica situații anormale sau inacceptabile. Dacă se întâmplă acest lucru, standardele de management al resurselor publice vor fi încălcate.

Deși acest principiu este unul clar și bine enunțat, în practică a dus la probleme deoarece a permis trecerea planurilor cu buget mixt în care era permis să reflecte cheltuielile și veniturile în unele cazuri exact după brută, sau total, iar în alte cazuri după net, sau raportul dintre cheltuielile aferente și veniturile aferente.

Printre acțiunile care au fost înscrise în bugetul statului după principiul neto, se pot

enumera:

Relațiile cu întreprinderile de stat, fie că se reflectă asupra veniturilor din exploatarea

acestora, fie la cheltuielile pentru subvenționarea acestora;

Relațiile cu diferite instituții publice de cercetare, învățământ, etc., care obțin și folosesc

pentru autofinanțare, unele venituri din propria activitate.

Ca și concluzie, putem spune că acest principiu a creat puntul de plecare al concentrării și

corelării resurselor și cheltuielilor statului în cadrul unic al bugetului public.

b) Echilibrul bugetului care obligă la acoperirea integrală a cheltuielilor din veniturile

bugetare ordinare, pot fi:

- venituri din impozite directe și indirecte

- venituri nefiscale

- venituri din capital

Deficitul bugetar trebuie înregistrat ca o parte care va fi disciplinată de veniturile excepționale ulterioare în cazul în care veniturile bugetare normale sunt insuficiente pentru a acoperi toate cheltuielile necesare.

Acest principiu, care ajută la echilibrul bugetar, a fost conceput inițial în cadrul Doctrinei liberale financiare clasice și presupune echilibrarea veniturilor încasate cu cheltuielile de ieșire la bugetul de stat.

Acest principiu al echilibrului prevede că bugetul de stat trebuie să poată asigura un echilibru uniform între veniturile curente și cheltuielile totale pentru fiecare an, atât în faza de aprobare, cât și pe parcursul execuției, care durează până la încheierea exercițiului bugetar.

c) Unitatea bugetului care implică îmbrațișarea totalului de venituri și cheltuieli într-un singur document, care să aibă o structură unitară. Principiul acesta adminte înglobarea într-un singur document, a totalității veniturilor și cheltuielilor statului, și în acest fel interzice reținerea sau separarea anumitor venituri, ori bucăți din anumite venituri, pentru finanțarea anumitor acțiuni publice. Acest document despre care vorbim,poarta numele de buget general.

Scopul fundamental al unui buget este de a oferi cunoștințe și reflecție asupra veniturilor și cheltuielilor proiectate, precum și a relației dintre diferitele categorii.

Principiul unității permite, în conformitate cu universalitatea principiilor contabile ale bugetului, compararea directă a celor două jumătăți ale bugetului pentru a determina eventualele abateri viitoare de la starea de echilibru prevăzută a bugetului (cheltuieli cu venituri).

Chiar dacă această trăsătură specială a sistemului bugetar necesită apariția unor documente suplimentare, precum bugete autonome, bugete anexe, bugete extraordinare sau conturi speciale de trezorerie, înregistrarea și dezvăluirea resurselor și destinațiilor într-un singur document creează posibilitatea stabilizării existența sau absența unui echilibru.

Numai instituțiile publice cu personal juridic și autonomie națională - adică colectivități locale - au voie să creeze entități autonome.

Componentele acestor bugete - care sunt necesare pentru stabilitatea financiară a acestor instituții - includ cheltuieli de funcționare, venituri personale, transferuri și granturi primite de la guvern.

De obicei, unele întreprinderi și instituții publice produc diferențe de cheltuieli finanțate de stat, care sunt oferite ca sponsorizate, deoarece nu sunt supuse nici unei reglementări stricte privind utilizarea lor.

Aceste bugete nu trebuie să fie aprobate de legislativ deoarece au fost deja aprobate de instituția publică relevantă.

Odată aprobat bugetul pentru anul în curs, anexa trebuie aprobată de parlament. Sistemele care se formează includ venituri și cheltuieli asociate instituțiilor publice fără persoane juridice.

În majoritatea acestor cazuri, aceste bugete au fost elaborate în circumstanțe extraordinare, cum ar fi război, nevoi extreme, dezastre etc. În ciuda faptului că sunt în conturi, conturile speciale de trezorerie nu reprezintă venituri bugetare. Conturile speciale ale Trezoreriei sunt finanțate cu plăți temporare, iar conectarea la bugetul de stat se realizează cu ajutorul agenților escrow.

Aceste diagrame ar putea fi utilizate, de exemplu, pentru a reprezenta veniturile sau datoria care se acumulează și este achitată pe parcursul unui an fiscal, cu intenția ca acestea să fie decontate la sfârșitul perioadei contabile printr-un sold între înregistrările pentru credite și debite.

Un bun exemplu ar fi un scenariu în care guvernul contractează mai mulți furnizori, care inițial par a fi înregistrați ca creații de stat, dar ulterior li se cere să își înregistreze și obligațiile. Drept urmare, contractul afișează în cele din urmă un preț care reprezintă datoria pe care guvernul trebuie să o plătească în cele din urmă.

d) Bugetele autonome trebuie întocmite, aprobate și executate de regiile autonome dar și de societățile comerciale cu capital de stat, doar după modelele stabilite în prealabil de Ministerul Finanțelor.

e) Realitatea bugetului, vorbește despre posibilitatea de a înscrie în buget, doar cheltuieli și venituri științific determinate, pe baze cât mai reale. Suma veniturilor și a cheltuielilor se poate afla prin diferite metode:

Metodă automată (sau metodă finală), o metodă care raportează rezultatele din anul precedent în comparație cu suma plătită. Cu toate acestea, această metodă nu poate garanta că fenomenele economice și financiare vor avea loc așa cum era de așteptat în ceea ce privește intensitatea și amploarea lor;

Metode de creștere sau scădere care folosesc statistica ca bază de bază a unei rate medii anuale care este derivată din includerea unor calcule bugetare făcute cu mulți ani mai devreme. Atunci când sunt aplicate nivelurile bugetare anuale, valoarea veniturilor și cheltuielilor pentru anul fiscal următor este hotărâtă.

Metoda evaluării directe - cele două metode descrise mai sus, nu pot fi luate în considerare și tratate ca procedee de proiectare practice a bugetului public național. Cea dintâi nu are nuanță forfetată, iar a doua nu ia în vedere orientările economico-financiare ale bugetului care va fi elaborat;

f) Anualitatea bugetului specifică clar faptul că actul bugetar va fi elabortat și aprobat anual. Anul bugetar în țara noastră este același cu anul calendaristic, astfel bugetul de stat începe să fie implementat de la 1 ianuarie și trebuie finalizat până la data de 31 decembrie a fiecărui an. După finalizarea exercițiului bugetar, veniturile din anul precedent sunt luate în considerare pentru bugetul anului următor, în timp ce cheltuielile din anul precedent pot fi efectuate numai dacă au fost planificate și în noul buget. În termeni mai concreti, toate creditele bugetare neutilizate din anul fiscal precedent nu mai sunt valabile și trebuie utilizate înainte de sfârșitul anului fiscal în curs.

g) Publicarea bugetului (Publicitatea bugetului) constă în transmiterea proiectelor de buget spre examinare la Parlament, iar după analiza și aprobarea acestuia, trimiterea spre mijloacele de cunoaștere, atât mass-media, cât și în Monitorul Oficial. Odată ce bugetul este publicat, acesta trebuie în mod obligatoriu adus la conoștința publicului, actul bugetar fiind poate cel mai important document cu un larg interes public. El trebuie cunoscut de către toate persoanele din stat, care au calitatea, de contribuabili și cosumatori, direcți sau indirecți ai fondurilor publice.