Stabilirea creanțelor fiscale

Stabilirea creanțelor fiscale reprezintă activitatea de determinare a materiei impozabile, de calculare a bazei de impozitare și a creanțelor fiscale.

Creanțele fiscale se stabilesc astfel:

a) prin declarație de impunere, în condițiile art. 95 alin. (4) și art. 102 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală;

b) prin decizie de impunere emisă de organul fiscal, în celelalte cazuri.

În cadrul și în desfășurarea procedurii fiscale, pentru realizarea practică a impozitelor și taxelor, datorită naturii lor obligaționale, fiecare impozit, taxă sau contribuție se individualizează printr-un titlu de creanță fiscală. Titlul de creanță fiscală a fost definit inițial în literatura juridică de specialitate, pentru ca ulterior să se realizeze acest lucru și prin actele normative adoptate în această materie. La ora actuală, legiuitorul reglementează titlul de creanță fiscală, dar și titlul de creanță bugetară. Titlu de creanță fiscală este actul prin care, potrivit legii, se stabilește și se individualizează creanța fiscală, iar titlu de creanță bugetară este actul prin care, potrivit legii, se stabilește și se individualizează creanța bugetară.

Titlul de creanță fiscală este actul juridic prin care se stabilește și se individualizează, fie de către organele fiscale, fie de către contribuabil, mărimea unei obligații fiscale (impozite, taxe, contribuții, amenzi etc.), pe fiecare contribuabil, pentru o materie impozabilă, pe o perioadă de timp.

Titlul de creanță fiscală dă naștere:

1) unui drept al statului, numit creanță fiscală, de a încasa sumele de bani pe care contribuabilul le datorează bugetului de stat sub formă de impozite, taxe, contribuții etc.;

2) unei obligații a contribuabilului, numită obligație fiscală, de a le plăti, la termenul legal și în cuantumul stabilit, impozitele, taxele, contribuțiile datorate.

„Titlul de creanță” fiscală nu obligă, până la termenul de plată stabilit prin lege, la plata obligațiilor fiscale menționate în acesta, ci numai constată existența acestora. După expirarea termenului de plată stabilit prin lege, „titlul de creanță” își schimbă radical (prin efectul legii) regimul juridic în „titlul executoriu”, ceea ce înseamnă că impozitele, taxele, contribuțiile menționate în acesta devin obligatoriu de plătit.

„Titlul executoriu” fiscal obligă, după expirarea termenului de plată stabilit prin lege, la plata obligațiilor fiscale menționate în acesta. Până la expirarea termenului de plată stabilit prin lege avem numai „titlul de creanță”, nu și „titlul executoriu”. După expirarea termenului de plată stabilit prin lege, același „act de administrare a impozitelor, taxelor, contribuțiilor” își schimbă radical regimul juridic: (1) din „ceea ce se datora, ca benevol”, în „obligație de plată”; din „titlul de creanță” (2) în „titlul executoriu”.

Titlu de creanță, în sens general, este actul prin care se stabilește dreptul creditorului de a cere debitorului executarea unei obligații constând în să dea, să facă sau să nu facă ceva (N.G.L.).

Titlu de creanță fiscală este:

(1) actul juridic prin care fie organul fiscal, fie contribuabilul, constată, individualizează și stabilește obligațiile fiscale [constând în creanțele fiscale principale (impozite, taxe, contribuții etc.) și/sau accesorii (dobânzi, penalități, majorări etc.)], dându-le caracter concret și făcând posibilă executarea acestora [art. 28; art. 141; art. 110 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003];

(2) actul prin care se stabilește dreptul organului fiscal de a cere contribuabilului executarea obligațiilor fiscale (N.G.L.).