Ultraactivitatea Legii Penale

Conform articolului 141 din Codul Penal, legea penala reprezintă „orice dispoziţie cu caracter penal cupinsă în legi sau decrete” . Ca urmare a adoptării Constituţiei, această prevedere a fost modificată. Astfel, art. 72, alin. 3, litera f prevede că infracţiunile, pedepsele şi regimul acestora de executare sunt reglementate de legea organică, nu de cea penală. În acest fel, conceptul de lege penală a fost restrâns la o singură categorie de acte normative. Decretele şi legile ordinare, o data ce Constituţia a intrat în vigoare, nu mai cuprind dispoziţii cu caracter penal.

Legile penale sunt împărţite în mai multe categorii. După întinderea domeniului de reglementare se pot distinge:

- legi penale generale ce includ codurile penale care conţin principalele reglementări în domeniu;

- legi penale speciale, includ reglementări penale restrânse precum Legea nr. 87-1994 privind combaterea evaziunii fiscale .

Cu referire la natura lor, legile penale pot fi:

- ordinare sau obişnuite, adoptate în condiţii sociale şi politice normale;

- extraordinare sau excepţionale, adoptate în condiţii deosebite precum situaţia unui război, a unei revoluţii. Aceste legi prevăd un regim de sancţionare mai aspru.

După durata de aplicare, legile penale se clasifică în:

- legi penale permanente care au o durată nedeterminată de aplicare în timp;

- legi penale temporare care au o durată de aplicare determinabilă în timp.

Societatea este în plină mişcare, în plină schimbare. Acest lucru presupune modificarea legislaţiei penale, adaptarea acesteia la realităţile zilnice. Astfel legile existente sunt modificate sau sunt elaborate legi noi. Acest lucru semnifică faptul că legea penală, ca şi alte categorii de legi este activă o anumită perioadă de timp, adică există un moment din care legea începe să se aplice şi un alt moment până la care se aplică. De asemenea este posibil ca o lege penală să fie activă peste limitele ei. Aceste aspecte fac parte din principiile aplicării legii penale în timp.

Seria acestor principii începe cu cel care face referire la activitatea legii penale. Acest principiu fundamental este consacrat de art. 10 din Codul Penal şi semnifică faptul că legea

penală se aplică infracţiunilor săvârşite în timpul cât ea se află în vigoare. Altfel spus, conform principiului activităţii legii penale, aceasta nici nu retroactivează, nici nu ultraactivează.

Legea penala presupune o anumită perioadă de timp în care se află în vigoare. Art. 18 din Constituţie prevede că intrarea în vigoare a legii penale se face prin două modalităţi:

- prin publicarea ei în Monitorul Oficial;

- intră în vigoare la data prevăzută în textul ei.

Ieşirea din vigoare a legii penale se poate face prin:

- abrogare, adică desfiinţarea vechii legi şi instituirea uneia noi;

- modificarea care semnifică schimbarea sau completarea unor părţi din legea penală printr-o altă lege penală existentă;

- ajungerea la termen sau încetarea condiţiilor excepţionale ce au determinat apariţia ei;

- schimbarea condiţiilor social politice care au determinat apariţia legii penale.

Un alt principiu ce face referire la legea penală este cel al neretroactivităţii acestei legi.. Principiul neretroactivităţii este consacrat de art.11 din Codul penal care prevede că legea penală nu se aplică faptelor care la data când au fost săvârşite nu erau prevăzute ca infracţiuni. Acest principiu este prezent şi în art. 15, alin. 2 din Constituţie, conform căruia „legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile”. Concret, o faptă care nu este incriminată de legea veche dar este incriminată de legea cea nouă – incriminatio ex novo – reprezintă un caz în care nu se poate aplica legea cea nouă.

Este posibil ca o anumită infracţiune să fie comisă sub imperiul vechii legi dar să fie judecată din prisma legii penale noi. Acest lucru se poate întâmpla în cazul în care infracţiunea a fost comisă cu puţin timp înaintea intrării în vigoare a noii legi şi nu a putut fi judecată într-un interval scurt de timp. În asemenea condiţii, cele două legi penale nu se pot aplica concomitent. Astfel, avem de-a face cu o situaţie tranzitorie, împrejurare în care una din legi trebuie să extraactiveze, adică să fie incidentă peste limitele ei. Extraactivitarea legii penale poate lua două forme: retroactivitatea şi ultraactivitatea.

Retroactivitatea consacră faptul că legea se va aplica şi infracţiunilor comise anterior adoptării ei. Principiul retroactivităţii legii penale este înscris în art.12 din Codul Penal şi face referire la două situaţii distincte. Astfel, legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub vechea lege dacă acestea nu mai sunt prevăzute de legea nouă. A doua situaţie de retroactivitate

prevede că legea care vizează măsuri de siguranţă sau măsuri educative se aplică şi infracţiunilor care nu au fost definitiv judecate până la data intrării in vigoare a legii noi.