Poluarea

INTRODUCERE

In prezent, majoritatea produselor sunt obtinute prin prelucrarea unor materiale brute si au ca rezultat în afara de produsul finit, numeroase deseuri, mai mult sau mai putin toxice, care afecteaza la diferite niveluri invelisul terestru. Efectele poluarii sunt resimtite pâna si pe întinderile, pâna ieri imaculate, ale Antarcticii. S-a calculat ca in timp de un deceniu, devierile civilizatei au provocat mediului natural pagube mai mari decât intr-un mileniu. Milioane de hectare de teren, ce pana ieri erau socotite inerte pe vecie, în paralel alte milioane de hectare dintre cele aflate în productie devin improprii cultivarii, datorita tot actiunii omului. De când omul a început sa lupte împotriva naturii, suprafata deserturilor a crescut cu un miliard de hectare si procesul avanseaza intr-un ritm accelerat. Din cele 14-16 miliarde de tone de dioxid de carbon lansate anual în atmosfera prin arderea combustibililor, plus cele provenite din respiratia oamenilor si animalelor, doua treimi sunt absorbite de paduri, acei “plamâni verzi” ai Pamântului, carora le datoram atât de mult.

De asemenea, padurea este menita sa asigure cerintele de agrement si turism, tot mai accentuate în conditiile vietii moderne, ambianta biofizica indispensabila localitattilor balneoclimaterice, conservarea multor specii de plante si animale foarte utile etc. Intr-un cuvânt, fara paduri suficiente, dezvoltarea si, la urma urmelor, viata însasi nu sunt posibile.

In conditiile când ramân de rascumparat fata de padure greseli multe si vechi, când un singur automobil, parcurgând 1000 de kilometri, consuma o cantitate de oxigen suficienta unui om pe timp de un an, iar râurile dezlantuite fac tot mai mari ravagii, spalând nemilos ce a mai ramas din fertilitatea solului, exploatarea nerationala a resurselor forestiere a devenit un lux prea scump.

Paleta surselor de degradare a solului este vasta, însa partea cea mai vizibila si aflata la îndemana intelegerii oricui priveste acumularea unei enorme cantitati de reziduri de tot felul. Imaginea haldelor de deseuri din jurul uzinelor si impresionanta productie de gunoi din centrele urbane sunt numai doua din aspectele acestui fenomen nociv. Gunoi a existat dintotdeauna, dar notiunea aceasta, ca si atatea altele, si-a modificat serios continutul. Pentru gospodariile taranesti traditionale si deci pentru localitatile rurale, gunoiul însemna aproape exclusiv resturi vegetale nefolosite de animale, care putrezeau in câteva luni, pentru ca iarna sau primavara sa fie împrastiate pe câmp pentru fertilizare. Exista practic o reciclare naturala completa ce se consuma aproape la fel si în perimetrul oraselor, ale caror periferii nu se deosebeau cine stie cât de felul de viata de lasate.