Tratarea avansată a apelor uzate

Moto: ,,Apa este simbolul vietii,

lipsa apei inseamna pustiu,

excesul, catastrofa’’

1. Epurarea avansata - Noţiuni generale

În cadrul programului complex de protecţie a

apei şi a mediului înconjurător, epurarea avansată

constituie o soluţie eficientă atât pentru protecţia

emisarilor cât şi pentru asigurarea unor cantităţi

suplimentare de apă necesare unităţilor din industrie

şi a celor din agricultură.

Epurarea avansată cuprinde acele metode şi

procedee care permit fie obţinerea unor grade de epurare mai ridicate decât cele

asigurate prin procedeele clasice, fie îndepărtarea unor poluanţi care trec neschimbaţi

prin treptele de epurare mecanico-biologice.

Procedeele de epurare avansată pot modifica, complet sau înlocui mai multe

faze ale tehnologiei clasice de epurare.

Dezvoltarea în ultimul timp a epurării avansate este dată fie de necesitatea

diminuării debitului de poluanţi descărcaţi în emisari pentru a nu periclita folosinţele

din aval,fie din dorinţa de a produce o apă de calitate adecvată pentru recircularea ei.

În acest mod,datorită dezvoltării procedeelor de epurare avansată,apele uzate pot să

devină o importantă resursă de alimentare cu apă pentru unităţile din industrie şi

agricultură.

În legătură cu aceasta, în practica epurării apei a crescut rolul filtrelor cu strat

filtrant granular,instalaţii eficiente şi simple în exploatare,folosite atât în epurarea

avansată după treptele mecano-biologice, cât şi pentru epurarea directă cu o singură

treaptă a apelor uzate,pentru scopuri industriale şi chiar potabile.

De ce epurarea avansată?

În apele naturale au loc procese care determină reducerea efectelor dăunătoare

pe care le au poluanţii existenţi în apele uzate, prin diluare, dispersie, depunere,

neutralizare, reducere, oxidare, care acţionează asupra suspensiilor şi substanţelor

organice

În sistemele acvatice pot avea loc procese cu efect opus celor de autoepurare,

cum ar fi concentrarea şi acumularea unor substanţe nocive, persistente, interacţiunea

unor poluanţi cu formarea unor produşi cu nocivitatea sporită

Autoepurarea nu acţionează asupra unor anumite categorii de substanţe toxice

sau de virusuri, iar ca urmare a apariţiei continue de noi compuşi organici creşte

numărul de poluanţi care rezistă proceselor de autoepurare sau de epurare clasică.

În natură, apele foarte poluate nu se regenerează decât în mică măsură, iar

alimentarea din astfel de resurse pune probleme noi, fiind necesare măsuri şi

tehnologii moderne cu eficienţă sporită.

Atunci când capacitatea de autoepurare a unui curs de apă este depăşită, se

impune readucerea debitului poluanţilor evacuaţi prin epurare, iar gradul de epurare

care trebuie realizat pentru o anumită apă uzată depinde de raportul dintre debitul

poluanţilor aduse de acea apă uzată şi capacitatea totală a autoepurarii râului

disponibilă în acel punct.

În mod practic, gradul de epurare poate varia între 0 şi aproape 100%.

Creşterea debitului de poluanţi este legată de sporul de populaţie, de creşterea

producţiei industriale şi a celei agricole.

Prin creşterea gradului de utilizare a resurselor de apă ca urmare a nevoilor

crescânde de apă, cât şi a disponibilităţii limitate a resurselor natural, se impune

creşterea gradului de epurare a apelor uzate (100%), cu tendinţa spre epurarea totală,

prin utilizarea epurării avansate sau a epurării terţiare.

Epurarea mecanică şi cea biologică reprezintă cele două trepte ale epurării

clasice a apelor uzate, care se intercondiţionează reciproc. Prin aceste tehnologii se

îndepărtează o parte din materiile în suspensie, cât şi cele organice.

Epurarea mecano-biologică nu este capabilă, în marea majoritatea a cazurilor,să

îndepărteze din apele uzate o bună parte din materiile impurificatoare, denumite

rezistente la procesele de epurare. Efectele toxice ale materiilor refractare sunt

multiple. Sunt cunoscute, de exemplu, efectele neplăcute şi chiar dezastruoase ale

detergenţilor, produselor petroliere, chiar şi la concentraţii reduse ale acestora,asupra

faunei piscicole. Deşi, poate, uneori efectele nocive ale materiilor refractare asupra

omului sunt mai puţin vizibile decât în cazul faunei piscicole, expunerea repetată a

organismelor umane la concentraţii mici de materii rezistente la procesele de epurare

poate reprezenta un pericol potenţial pentru sănătatea publică.

Utilizarea pentru consum a apelor care conţin materii rezistente la procesele de

epurare poate avea efecte cumulative, urmate chiar şi de îmbolnăviri grave.

Sunt de menţionat, în aceeaşi ordine de idei, şi efectele inestetice, neplăcute,

produse de aceste materii.

Efectele economice negative sunt de asemenea importante: degradarea betonului

sau a metalului la unele construcţii hidrotehnice, alterarea schimbătorilor de ioni,

inhibarea proceselor biologice de epurarea a apelor uzate, dereglarea proceselor de

coagulare-sedimentare a apelor uzate.

Din cele de mai sus rezultă, evident, necesitatea elaborării unor tehnologii de

epurare, şi aceasta în cadrul unei a treia trepte de epurare, care să conducă la

îndepărtarea parţială sau chiar totală a materiilor rezistente la procesele de epurare.

Această tehnologie