Agricultură

Agricultura

Nevoia unei productii sporite generata de largirea continua a pietei moderne, de cererile turcilor în Principate, de cele ale armatei austriece în Transilvania, de nevoia acuta de bani pentru toate categoriile sociale au avut drept consecinta extinderea suprafetelor cultivabile, diversificarea culturilor, antrenarea în circuitul pietei a mosiilor si antrenarea tot mai puternica a taranilor în procesul de schimb. Transformarilor cantitative li se adauga schimbari calitative, corespunzatoare sistemului juridic al proprietatii. Aparitia în agricultura Tarilor Române a agronomului*, a geometrului**, a administratorului si a veterinarului reliefeaza directii noi de evolutie. Unii mosieri introduc procedee tehnice noi, utilizeaza sisteme moderne de control si administrare, îsi creeaza utilaje proprii, valorifica industrial produsele agricole. Statul sprijinea ideea de modernizare a agriculturii prin înfiintarea Societatii de Agricultura, a învatamîntului agronomic si economic, a Comisiei Centrale de agronomie si economie rurala sau a Asociatiei economice ardelene. Au luat fiinta fabrici de masini agricole la Iasi, Bucuresti si Cluj. Trimiterea de bursieri în strainatate, organizarea fermelor model, cautarile teoretice si redirijarile practice – exprimate în activitatea lui Ion Ionescu de la Brad – sînt semnificative în acest sens. Extinderea suprafetelor cultivate, dezvoltarea agriculturii cu caracter comercial au generat totodata un spor considerabil al obligatiilor taranilor, dincolo de prevederile oficiale prin intermediul învoielilor pentru prisoase. Preocupati de situatia taranimii, conducatorii revolutiei din Tara Româneasca au hotarît, prin articolul 13 din Proclamatia de la Islaz, emanciparea si împroprietarirea clacasilor prin despagubire. Dupa revolutie, în 1848, autoritatile din Principate au elaborat noi legiuiri agrare (1851) care au fost aplicate din anul urmator, prin care s-au reglementat raporturile dintre boieri si clacasi pîna în 1864.

În Transilvania si în celelalte teritorii aflate sub administratie habsburgica, Revolutia de la 1848 a dus la eliberarea iobagilor de obligatiile feudale fara despagubire: Patentele Imperiale din 1853-54 elibereaza de servitutile feudale si categoria de tarani dependenti a jelerilor, fiind rascumparat prin bani lotul revenit în proprietatea fostilor iobagi si jeleri.

Acumularile în domeniul agrar sporesc. Agricultura ramîne în continuare sectorul preponderent al economiei; în cuprinsul acesteia, în anul 1860, lucra 92% din populatia care se cifra la 2.218.638 suflete. Productia creste si în legatura cu exportul rentabil pe pietele europene. Arendasia practicata de o categorie specializata se extinde. Legarea tot mai deplina a mosiilor de nevoile pietei îsi gaseste expresia si în extinderea cresterii animalelor, în intensificarea procesului de prelucrare industriala a produselor agricole. Preocuparile în directia utilizarii metodelor moderne se generalizeaza. O activitate deosebita în acest sens desfasoara I. Ionescu de la Brad, PS Aurelian si Leon Filipescu. Se înfiinteaza Scoala generala de agricultura si silvicultura de la Herastrau, scolile de agricultura de la Iasi si Craiova pregatesc specialisti cu calificare corespunzatoare. România participa la primele expozitii agricole internationale. Înfaptuirea Unirii

Principatelor Române la 1859 a creat conditii pentru înfaptuirea unei reforme agrare. La 2/14 mai 1864 Alexandru Ioan Cuza a promulgat reforma care dadea problemei agrare o rezolvare în acord cu pozitia si interesele burgheze si care, cu toate limitele sale firesti,

corespundea în mai mare masura nevoilor taranilor si intereselor economice, sociale si politice ale tarii.

În conformitate cu dispozitiile legii au fost împropietariti 408.119 tarani, iar 59.721 au primit numai locuri de case. Împroprietarirea s-a facut pe 1.766.258 ha. Suprafata de pamînt a fost atribuita dupa numarul de vite, în raport cu care era apreciata împartirea taranilor în cele trei categorii: fruntasi, mijlocasi si codasi. Legea din 1864 – care desfiinta relatiile servile, recunostea libertatea proprietatii si a taranilor în schimbul unei însemnate despagubiri – prezinta o importanta deosebita pentru dezvoltarea ulterioara a societatii românesti pe calea capitalista. Desfiintarea iobagiei si împroprietarirea taranilor a creat piata interna pentru capitalism, inclusiv cea a fortei de munca, a permis extinderea relatiilor capitaliste în agricultura, a favorizat generalizarea muncii salariate, a grabit procesul de diferentiere a taranilor.

Proprietatea a fost consacrata sacra si inviolabila prin intermediul Constitutiei din 1866. Definind relatiile servile, legea a mentinut marea proprietate funciara. În timp ce marea proprietate detinea 6.023.744 ha., taranii stapîneau doar 3.141.721 ha. În 1866 este votata legea pentru tocmeli de lucrari agricole si pentru executarea lor, modificata în 1872. Transformarile din agricultura au determinat o serie de modificari atît în privinta inventarului tehnic, prin introducerea unor masini moderne, cît si prin folosirea unor seminte cu performante ridicate. Cu toate acestea, în agricultura existau numai 156 de masini de treierat si 150 de locomobile cu aburi.