Agricultura, zonele rurale și dezvoltarea durabilă în România

INTRODUCERE

Zona rurală este legătura noastră cu pământul. Uneori evocă imaginea simplității și a păcii, iar alteori imaginea izolării, a unei lumi învechite. Zona rurală este atât spațiu imaginativ hrănit de semnificații culturale, cât și ca obiect material al vieții (Cloke, 2006), având întotdeauna traiul constant. Pământul se află în centrul multor conflicte etnopolitice, interese economice și dezbateri politice privind siguranță alimentară, fragmentarea terenurilor, legitimitatea achiziției de terenuri străine (Holtslag-Broekhof și colab., 2016), sau degradarea mediului. Cu toate acestea, contribuția de față nu se referă doar la pământ; este vorba și de relații sociale și politice modelate de schimbări care ating aspecte problematice ale pământului, cum ar fi restituirea, epuizarea ruralului, lipsa infrastructurii rurale sau revenirea la un moment ca și cum comunismul nu ar fi existat niciodată în România (Dabu și Aligica, 2020; Giordano și Kostova, 2002; Petrescu-Mag et al., 2017). Prin urmare, pe această linie, prezenta analiză gravitează în jurul mai multor probleme de teren rural cu care se confruntă România. Se dorește a fi o călătorie în trecut pentru a descoperi prezentul și a înțelege viitorul, marcat la figurat de expresia „de la coasă la smartphone”.

Proprietatea terenurilor este un punct de răsturnare în această dezbatere, deoarece este unul dintre cele mai puternice concepte cu o influență deosebită asupra imaginației noastre (Underkuffler, 1990), care joacă a rol fundamental în existența de zi cu ziâ

„Ruralitatea” (Jacquet și colab., 2017) poate fi privită ca o combinație de spații fizice (de dimensiune variabilă), populație și forme specifice de locuire care aparțin unor etape diferite de evoluție și care sunt implicate în sectorul primar al activității economice (Jacob și Luloff, 1995; Otiman., 2013). Ruralitatea este în general considerată a fi cea care contribuie la suveranitatea alimentară (Meek și colab., 2019) și realizează un grad ridicat de solidaritate socială între membrii unei comunități. De asemenea, contribuie la păstrarea tradițiilor, a limbii și, în general, a identității naționale și individuale, fiind în același timp dependent de natură (Otiman., 2013; Timilsina., 2019). Astfel, conceptul de ruralitate este format și condus de construcția dominantă a terenului agricol și a comunității. Este, așadar, pe lângă o comunitate de locuri, o comunitate de interese formată dintr-un grup de oameni, guvernată de un set acceptat de norme și valori . Ruralitatea este privită atât în termeni de apartenență la un anumit spațiu, cât și ca reprezentare socială bazată pe oportunitățile de care se bucură un individ prin participarea la diverse rețele de relații (Mormont, 1990). Practic, procesul de interacțiune a sătenilor ajută la explicarea transformării rurale (Huang și colab., 2020). Comunitățile rurale se schimbă continuu sub influența diverșilor factori. De aceea, este necesară înțelegerea transformării comunităților rurale, o metamorfoză marcată de sintagma „de la coasă la smartphone”. (Cloke, 2006)

În capitolul 1 am avut ca puncte de pornire considerații generale în zonele rurale. Au fost abordate astfel conceptul de dezvoltare durabilă în zona rurală, conceptul economic-social, precum și dezvoltarea mediului rural.

Cel de-al doilea capitol are în vedere analiza de dezvoltare a zonelor rurale în Europa. Acest capitol conține o analiză a unor aspecte precum riscul de săracie, excluziune social, piața muncii, educație și decalajul digital.

În capitolul 3 care reprezintă și studiul de caz al lucrării am analizat potențialul sectorului agricol până în anul 2040, precum și evoluția forței de muncă și a veniturilor din agricultură.

Lucrarea se încheie cu capitol de concluzii si referințe.

CAPITOLUL 1

CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND DEZVOLTAREA DURABILĂ ÎN ZONELE RURALE

1.1 ACCEPȚIUNI PRIVIND DEZVOLTAREA DURABILĂ

Definirea ruralității nu este o sarcină simplă și, de-a lungul timpului, definițiile s-au schimbat considerabil; prin urmare, în timp ce utilizarea terenurilor și caracteristicile economice persistă în discursurile principale, noua înțelegere a ruralității cuprinde extinderea ruralității dincolo de preocupările clasice de agricultură, infrastructură sau dezvoltare economică (Gallent și Gkartzios, 2019). Astfel, într-un context global în care spațiul rural se dovedește că oferă funcții vitale pentru întreaga societate, de la cele economice la cele culturale, sociale și de mediu, o înțelegere largă a ruralității ar trebui să se bazeze pe punctul de vedere al lui Gallent și Gkartzios (2019). Un ansamblu de bunuri materiale (de exemplu, activități economice, mediul construit, resurse financiare, resurse naturale) și capital imaterial (norme, valori, cunoștințe, abilități, experiențe de viață în spațiul rural, valoari moștenite, conectivitate între oameni). În consecință, ruralitatea este o construcție subiectivă care include de obicei caracteristici sociale, economice și culturale (Jacquet și colab., 2017; Barbic, 1998). Această viziune asupra ruralității a susținut întregul design al studiului.

Deoarece reprezentarea ruralității este o provocare, există o literatură bogată care încearcă să-i surprindă particularitățile. Cel puțin două direcții principale de cercetare pot fi distinse în acest domeniu. Se evidențiază particularitățile ruralității prin dihotomia rural-urban (Halfacree, 1993; Hommes., 2019; Shellabarger și colab., 2019). Acesta a fost în mare parte rezultatul unei atitudini anti-urbane care idealiza viața rurală și al unei viziuni pro-urbane care vedea urbanizarea ca un incubator al progresului (Kapfudzaruwa și colab., 2018). De fapt, în secolul al XIXlea, Tönnies (2017) a descris zonele rurale și urbane în două modele contrastante de organizare socială - „Gemeinschaft” (însemnând „comunitate”) și „Gesellschaft” (însemnând „societate”), unde „Gesellschaft” a fost văzută ca progres (Bonner, 1998). Acest din urmă termen corespunde, în realitate, celui al lui Durkheim conceptul de solidaritate (Johnson și colab., 2017; Petrescu-Mag., 2018, 2019). Cealaltă direcție de cercetare se referă la satele urbane în care modelul relațiilor sociale nu susține noțiunile de urbanism ca mod de viață ( Lee și Sharp, 2017; Pahl, 1966; Ward și Shackleton, 2016). Urbanizarea extinsă și creșterea integrării urban-rural i-au determinat pe mulți sociologi să pună la îndoială validitatea dihotomiei rural-urban (Woods și Heley, 2017). Prin urmare, conceptul de rural-urban a devenit din ce în ce mai utilizat (Halfacree, 1993; Hommes et al., 2019; Shellabarger și colab., 2019) pentru a evidenția faptul că nu există puncte de ruptură evidente în gradul sau cantitatea diferențelor rural-urban (Lacour și Puissant, 2007 ). Prezenta contribuție are două componente. Ea aduce în față dihotomia rural-urban, dar indică și elemente ale unui continuu rural-urban care marchează un proces de schimbare socială cu multe interfețe intermediare (Lee și Sharp, 2017). Este incontestabil că conceptul de ruralitate se schimbă din cauza evoluției proceselor socio-economice și politice. La fel de important este să recunoaștem că această evoluție poate apărea în diferite țări sau regiuni, în moduri diferite, în momente diferite (De Gennaro și Fantini, 2002). Acest traseu al transformării rurale reprezintă ideea centrală a studiului de față, marcat de „coasă”, reprezentarea trecutului și de „smartphone” ca și prezent. Ideea de baza în acest context se potriveste cu raționamentul lui Halfacree (1993), care a fost urmat de Moscovici (1982, 1984); ) pe teoria „reprezentării sociale”. Halfacree (1993) a evidențiat necesitatea de a distinge între ruralul ca tip specific de spațiu și ruralul ca spațiu reprezentat, așa-numita reprezentare socială care poate evolua diferit de spațiul material. În cadrul acestui studiu, reprezentarea ruralității gravitează în jurul unui component „pământul”. În timp ce multe studii rurale emblematice (Gilbert, 1982; Halfacree, 1993, 1995; Moscovici, 1982, 1984) s-au concentrat în principal pe dezvoltarea conceptului rural, se acordă încă puțină atenție reprezentării „ruralului” în mintea oamenilor (Halfacree, 1995). Astfel, investigația empirică actuală a percepțiilor cetățenilor asupra importanței terenului rural și a populației rurale este una dintre puținele dedicate acestui spațiu geografic.