Brexit

Referat
8/10 (1 vot)
Domeniu: Economie
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 2 în total
Cuvinte : 1143
Mărime: 15.52KB (arhivat)
Publicat de: Iacov Ivașcu
Puncte necesare: 0

Extras din referat

Datorită votului Regatului Unit de a părăsi Uniunea Europeană , oficiali britanici se confruntă acum cu sarcina dificilă de a creea noi instituții interne și de a formula comerțul și alte politici economice internaționale. Regatul Unit este nevoit să negocieze o nouă relație economică cu Europa, atât cu Uniunea Europeană cât și cu țările di afara Uniunii Europene. Relațiile Marii Britanii cu UE ar putea fi în conformitate cu ceea ce Norvegia sau Elveția au în prezent cu UE sau cum ar fi acordul comercial negociat între Canda și UE.

În ceea ce privește comerțul cu statele Europei care nu fac parte din UE, pentru Marea Britanie ar fi avantajoasă negocierea unui acord de liber schimb cu European Free Trade Asociation. Marea Britanie trebuie să ia o decizie privind participarea la uniunea vamală, de asemenea trebuie să restructurez relațiile cu partenerii comerciali ai Organizației Mondiale a Comerțului. Aderarea Regatului unit la OMC este interconectată cu cea a Uniunii Europene, un pas important este stabilirea Regatului Unit ca membru independent al OMC.

Motivele pentru care Maria Britanie a părăsit Uniunea Europeană au fost complexe și variate. Este dificil să discernem o viziune unică între cei care susțin Brexit-ul. O parte din susținători au sugerat protecționismul în timp ce alții susțin free-trade-ul. Liderul partidului Independenței , Nigel Farage, susținător al părții protecționiste, a remarcat că detașarea de UE oferă o protecție mai mare împotriva dumpingului Chinei din punct de vedere al oțelului.

De partea Free-trade, economistul Patrik Minford, a cerut reducerea tarifului la import , la zero, imediat după vot.

În prezent, free-trade-ul este în general o problemă la nivel internațional. Guvernele negociază reduceri reciproce în barierele comerciale, prin acorduri internaționale pentru a-și îndeplini angajamentele. Dar există numeroase modele pentru aceste negocieri cu diferite țări care au opinii diferite cu privire la ceea ce ar trebui să implice un acord comercial.

Marea Britanie va negocia o nouă relație cu UE și cu alți vecini europeni Există însă întrebări despre cum UK ar trebui să aleaga alți parteneri din punct de vedere al negocierilor comerciale. Pentru a minimiza controversele, Regatul Unit ar trebui să evite, cel puțin pentru negocierile comerciale inițiale, acorduri comerciale cu țări mari în curs de dezvoltare, ale căror forță de muncă ieftină, este văzută de unii ca o amenințare, aceasta fiind o realitate politică, mai degrabă decât o evaluare economică rațională. Ținând cont de aceste îndrumări , cei mai buni candidați la negocierile comerciale inițiale ar fi Australia, Canada, Noua Zeelandă și Statele Unite. Aceste țări maximizează valoarea potențială a unui acord economic internațional. Dintre aceste țări Australia și Noua Zeelandă sunt, probabil, cele mai deschise în ceea ce privește comerțul liberalizat. Dacă vorbim despre țările în curs de dezvoltare, o posibilă excepție de la excluderea lor initiala ar fi un acord comercial nord-atlantic care include Mexicul în plus față de Canda și Statele Unite.

Poate că cea mai importantă întrebare pentru Marea Britanie in luarea unei decizii privind o nouă politică a unui acord comercial , este : ce anume să negocieze ?

În prezent negocierile comerciale în curs de desfășurare sunt : Trans Pacific Partnership, The Comprehensive Economic and Trade Agreement și Transatlantic Trade and Investment Partnershi. Mare Britanie ar trebui să evite procesele care durează cinci ani sau mai mult, ar fi de preferat un acord rapid încheiat într-un an sau doi.

Regatul Unit ar trebui să ia în considerare o abordare raționalizată a negocierii acordurilor comerciale care să se axeze pe aspectele esențiale ale liberalizării comerțului și să lase problemele controversate de reglementare și guvernanță care au dus la întârzieri în alte negocieri comerciale.

În locul acordurilor globle de guvernanță economică , care au devenit o normă în lumea negocierilor comerciale, Regatul Unit ar trebui să negocieze acorduri comerciale care se concentrează asupra liberalizării comerțului. Acestea ar trebui să acopere reducerile tarifelor, liberalizarea serviciilor și deschiderea piețelor de achiziții publice. De asemenea, ar trebui să existe un substituent pentru negocierea viitoarelor acorduri de recunoaștere reciprocă pentru comerțul cu bunuri și servicii specifice.

În ceea ce privește tarifele, Regatul Unit ar trebui să fie indrăznet și să propună tarife zero pentru toate produsele. Comerturile comerciale pot fi împotmolite prin echilibrarea cerințelor fiecărei părti pentru a asigura o protecție tarifară continuă și pentru a determina cât de lungi ar trebui să fie perioadele de eliminare. Cu toate acestea, politica tarifară cea mai simplă și cea mai benefică este eliminarea tuturor tarifelor cât mai repede posibil. Anumiți parteneri comerciali ar putea rezista, dar negocantii comerțului din Marea Britanie ar trebui să ia zero tarife ca punct de plecare. Dacă Marea Britanie este dispusă să-și elimine toate tarifele, ea trimite mesajul corect despre seriozitatea sa în negocieri și, sperăm, va duce la schimbul reciproc al partenerilor comerciali cu propriile tarife zero. Serviciile sunt tranzacționate în mod diferit decât bunurile, iar barierele au tendința de a avea caracter de reglementare. Aceasta face negocierile privind serviciile inerent mai controversate decât reducerea tarifelor simple. În ceea ce privește comerțul cu servicii, Regatul Unit ar trebui să se concentreze asupra unor zone mai puțin sensibile. Ca exemplu al unui sector controversat, negocierile TTIP au fost subminate de îngrijorarea că Serviciul Național de Sănătate al Regatului Unit ar putea fi supus provocării de către companiile din domeniul sănătătii din S.U.A. Regatul Unit trebuie să precizeze de la început că reglementările și politicile de acest gen nu vor fi acoperite de o negociere comercială (cu toate că reforma internă a Serviciului Național de Sănătate ar fi binevenită). Trebuie să stabilească principii generale și norme specifice care să nu lase nici o indoială în legătură cu acest lucru.

Prin menținerea unor negocieri comerciale simple și axate pe modalitătile descrise mai sus, Regatul Unit poate accelera rapid o liberalizare semnificativă a comerțului, fără ca procesul să fie împotmolit fie în timpul negocierilor, fie ulterior cu ratificarea internă.

Regatul Unit se confruntă cu unele sarcini dificile în ceea ce privește formularea unei noi politici comerciale. În primul rând, trebuie să angajeze negociatori comerciali. În timp ce există unii oficiali guvernamentali din Marea Britanie care au experientă în acest domeniu, acest tip de muncă a fost în mare parte oferită oficialilor europeni de zeci de ani. Marea Britanie trebuie să inceapă de la zero, ceea ce ar putea încetini progresul acesteia.

Preview document

Brexit - Pagina 1
Brexit - Pagina 2

Conținut arhivă zip

Alții au mai descărcat și

Migrația internațională a forței de muncă și impactul ei asupra economiei românești

Introducere Motivul principal pentru care am ales această temă este reprezentat de importanța pe care o are migrația forței de munca în prezent...

Fundamentarea și realizarea cheltuielilor la Primăria Comunei Farcașa, județul Neamț

CAPITOLUL I. Organizare și funcționalitate la Primăria comunei Farcașa 1.1. Scurt istoric Comuna Farcaşa, este situată în partea de nord-vest a...

Relații externe UE - China

I. Scurta prezentare a Republicii Populare Chineze 1.1. Dimensiune fizică, economică și politică a Republicii Populare Chineza China, denumită...

Marea Britanie și uniunea monetară europeană - Implicațiile BREXIT asupra UE și zonei euro

Pe 1 ianuarie 1973, Marea Britanie a devenit membră a comunității europene. Dar moneda oficială a statului a rămas lira sterlină (GBP). Deoarece...

The impact of Brexit on foreign investment în the UK

The mooted importance of the UK's membership of the EU as a lure for Foreign Direct Investment (FDI) has long been stressed by supporters of the...

Brexit

Abstract Această lucrare prezintă referendumul asupra menținerii Regatului Unit în Uniunea Europeană, denumit Brexit în urmă căruia urmează să se...

Organizarea și funcționarea Băncii Centrale Europene

Capitolul I Conceptul de Banca Centrală 1.1 Delimitări privind noțiunea de Bancă Centrală Banca centrală este acea instituție, autoritate care,...

Europa cu mai multe viteze - Argumente pentru adoptarea strategiei

Peisajul mondial suferă o schimbare continuă și dinamică în ceea ce privește viața politică, economică, dar și socială, antrenând pentru statele...

Te-ar putea interesa și

Uniunea Europeană și globalizarea economică

INTRODUCERE Astăzi, vocile celor care critică globalizarea se înmulțesc în toată lumea. Uniunea Europeană este la fel atacată, deoarece împinge...

Brexit și posibilele sale consecințe în plan politico-economic

I. Introducere Brexit este o abreviere a ,,British exit” şi se referă la posibilitatea retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană. Mai multe...

Politică europeană - Profil de țară - Regatul Unit

I. Sistemul politic național De ce Regatul Unit? Am ales să prezit Regatul Unit în urma evenimentelor recente (Brexit) și a unor „facts” care mi...

Tesco Business and Management

Executive summary This document examines the behaviour of a critical economic operator in the United Kingdom. In this case, Tesco needs to adapt...

Marea Britanie și uniunea monetară europeană - Implicațiile BREXIT asupra UE și zonei euro

Pe 1 ianuarie 1973, Marea Britanie a devenit membră a comunității europene. Dar moneda oficială a statului a rămas lira sterlină (GBP). Deoarece...

The impact of Brexit on foreign investment în the UK

The mooted importance of the UK's membership of the EU as a lure for Foreign Direct Investment (FDI) has long been stressed by supporters of the...

Brexit

Abstract Această lucrare prezintă referendumul asupra menținerii Regatului Unit în Uniunea Europeană, denumit Brexit în urmă căruia urmează să se...

Impactul Brexit asupra turismului

Introducere Uniunea Europeană este o organizație a statelor europene al cărui scop este reprezentat de creșterea integrării economice și de...

Ai nevoie de altceva?