Constituirea zonelor economice libere

Definirea termenilor:

subzonă - parte izolată teritorial de restul zonei libere;

autorizație pentru desfășurarea unui anumit gen de activitate - permisiune scrisă, eliberată de Administrația zonei libere rezidentului acestei zone pe o anumită perioadă de timp pentru desfășurarea genului de activitate permis în zona respectivă și prevăzut în contractul încheiat între Administrație și rezident;

dezvoltarea infrastructurii zonei libere - construcția și reparația clădirilor și instalațiilor, construcția drumurilor, instalarea utilajului și organizarea aprovizionării cu apă, electricitate, gaz, instalarea rețelelor de telecomunicații și organizarea legăturii telefonice și alte asemenea lucrări (servicii) pe teritoriul zonei libere, pe care Administrația zonei libere le consideră favorabile pentru dezvoltarea și funcționarea zonei;

Abrevieri:

AIL - Aeroportul internațional liber

APC - Autoritățile publice centrale

APL - Autoritățile publice locale

PEST - Factorii politici, economici, sociali, tehnologici

PIL - Portul internațional liber

Introducere

Zonele economice libere sunt create în scopul accelerării dezvoltării social-economice a anumitor teritorii și a țării în ansamblu prin:

a) atragerea investițiilor autohtone și străine;

b) implementarea tehnicii și tehnologiilor moderne;

c) dezvoltarea producției orientate spre export;

d) aplicarea experienței avansate din domeniul producției și a managementului;

e) crearea locurilor de muncă.

Zonelor libere, în scopul realizării obiectivelor asumate, li se acordă regimuri preferențiale de stimulare a activității de întreprinzător. De asemenea, zona liberă poate fi alcătuită din cîteva subzone. Zonele economice libere reprezintă instrumente eficiente de dezvoltare regională și de atragere a investițiilor. Crearea zonelor economice libere este urmată de urmatoarele obiective: economice, sociale și tehnico- științifice. Obiectivele economice sunt orientate la integrarea pieței naționale, atragerea investițiilor pentru dezvoltarea producției competitive; utilizarea avantajelor divizării muncii la nivel mondial, pentru a asigura creșterea volumului producției fabricate pentru export; creșterea fluxurilor valutare în bugetul statului, utilizarea capacităților și infrastructurii în zonele industriale amplasate în orașe și în centrele raionale. Obiectivele sociale asistă dezvoltarea complexă a regiunilor, creșterea numărului locurilor de muncă; creșterea calificării muncitorilor și specialiștilor autohtoni; satisfacerea cerințelor pieței cu mărfuri de înaltă calitate. Obiectivele tehnico-științifice accelerează utilizarea tehnologiilor moderne autohtone și străine, implementarea noilor metode de gestiune, preluarea bunelor practici străine, crearea centrelor tehnico-științifice, creșterea eficacității utilizării potențialului de producție. Un avantaj al zonelor economice libere este varietatea de forme organizatorice pe care acestea le pot lua de la tipuri de porturi libere până la cele de ecoregiuni. Prin urmare, acestea pot acoperi un spectru foarte larg de cerințe ale investitorilor.

În practica mondială, aceste formațiuni economice au căpătat o răspândire foarte largă atât în partea vestică, cât și în cea estică a lumii. Prin crearea acestor regiuni, autoritățile statale încearcă să soluționeze o gamă foarte largă de probleme economice la nivelele micro- și macroeconomic, cum ar fi: ocuparea forței de muncă, dezvoltarea infrastructurii transporturilor, creșterea venitului mediu pe cap de locuitor și a venitului național, dezvoltarea ramurii producției industriale, precum și a domeniilor aferente (serviciilor financiare, serviciilor de deservire a populației, transporturi ș.a.), creșterea productivității muncii etc. Așadar, aceste formațiuni economice pot fi considerate un punct de intersecție a intereselor investitorilor și cele ale administrațiilor, atât la nivel central, cât și la nivel local, unde pot avea loc negocieri cu un grad de flexibilitate destul de înalt, deoarece există posibilități de oferire a facilităților în domeniile fiscal, vamal și funciar, specifice fiecărei țări. Astfel, investitorul obține un șir de avantaje fiscale, funciare, inclusiv siguranța investițiilor, iar autoritățile centrale și cele locale obțin o zonă care poate servi în calitate de centru de dezvoltare a întregii regiuni.