Convergența reală și nominală cu modelul european - cazul României

Introducere

Studierea procesului de crestere economicã are implicatii vechi. Începând de la reprezentantii scolii Clasice – A. Smith, D. Ricardo si Th. Malthus – au existat preocupãri pentru studierea cresterii economice.

Se considerã cã succesul economiilor dezvoltate se datoreazã unei rate ridicate de economisire. Cresterea economicã fundamentatã în tãrile dezvoltate este diferitã de cresterea economicã din tãrile în tranzitie, care este o crestere de recuperare mai înainte de a fi o crestere economicã sustenabilã.

Ca economie deschisă şi puternic integrată în economia Uniunii Europene, România este sensibilă la schimbările mediului economic extern şi îndeosebi la evoluţia economică a principalelor ţări partenere comerciale din Uniunea Europeană.

Guvernul României îşi stabileşte ca obiectiv fundamental asigurarea stabilităţii macroeconomice prin promovarea unei combinaţii de politici macroeconomice coerente, prin menţinerea unei poziţii fiscale conservatoare şi prin promovarea unor politici salariale prudente, pentru a susţine procesul de dezinflaţie şi a limita dezechilibrele externe, ceea ce va facilita o creştere economică durabilă şi convergenţă reală.

Această politică este completată şi de reforme structurale susţinute prin programe bugetare – în învăţământ, sănătate, cercetare şi dezvoltare şi sistemul de pensii, pentru impulsionarea creşterii potenţiale a produsului intern brut. Principalul motor al creşterii şi convergenţei este reprezentat de sectorul privat, iar promovarea unui mediu de afaceri favorabil şi a unei pieţe flexibile a muncii va stimula investiţiile directe, naţionale şi străine.

Din punct de vedere al dezvoltării economice, România se află încă mult în urma celor mai multe ţări europene. Produsul intern brut pe cap de locuitor exprimat în puterea de cumpărare standard (PPS) a fost de doar o treime din media UE 25 în 2005 şi de doar 50% din media noilor state membre ale Uniunii. Se aşteaptă ca în anul 2009 produsul intern brut pe locuitor exprimat în PPS comparativ cu UE27 să reprezinte circa 40%.

Cheltuielile de investitii sint prognozate sa creasca de la 4,1% din PIB in 2006 la 6,3% din PIB in 2009. Principalele domenii care beneficiaza de o crestere a alocarilor bugetare in domeniul investitiilor sint sectoarele de educatie, locuinte, servicii si dezvoltare publica si transporturi.

Pentru ca România sã nu devinã zona perifericã a Uniunii Europene, ar fi necesar ca ea sã încurajeze tehnologii de productie competitive si forta de muncã de înaltã calificare.

Unul din factorii potentatori ai ajungerii din urmã este transferul tehnologic din tãrile cu economie avansatã, situatia în care fundamentele macroeconomice sunt solide, s-a realizat stabilizarea financiarã, iar institutiile politice functioneazã, un transfer tehnologic poate stimula cresterea economicã. Acesta este un element vizibil al procesului de „catching-up”, cu atât mai mult cu cât productivitatea factorului muncã sau capital creste mai repede decât costurile acestora. Din punct de vedere structural, ar fi de dorit ca România sã atragã o cotã cât mai mare din ISD din regiune, beneficiind astfel de un element important al cresterii economice: forta de muncã calificatã.

Economistii sunt de acord cã „ajungerea din urmã” necesitã: rate înalte de economisire; îmbunãtãtirea pregãtirii fortei de muncã si a standardelor educationale; cresterea competitivitãtii exporturilor; coeziune socialã si cresterea rapidã a productivitãtii factorilor de productie.

Pentru România, finalizarea perioadei de şapte ani (2000 - 2006) de pregătire pentru aderarea la UE şi începerea unei alte perioade, având aproximativ aceeaşi durată (2007 - 2013) de pregătire pentru adoptarea monedei euro, constituie o oportunitate deosebită de continuare a reformelor şi de reducere a disparităţilor economice regionale. Îmbunătăţirile în ceea ce priveşte convergenţa reală trebuie făcute de o manieră care să nu afecteze criteriile de convergenţă nominală, adică menţinând echilibrele macroeconomice.

Alocarea unor sume importante pentru cheltuielile de investitii reprezintă principalul mijloc de limitare a efectelor crizei internationale asupra ritmului de crestere economică si de compensare partială a reducerii activitătii din sectorul privat.

Criteriile de convergenta nominala si gradul lor de indeplinire

În 1993, prin Tratatul de la Maastricht s-au stabilit cinci criterii pe care statele membre trebuie să le respecte pentru a se putea alătura UEM şi a adopta moneda euro:

a) Rata inflaţiei de cel mult 1,5 puncte procentuale peste media primelor trei state membre cu cele mai bune performanţe privind stabilitatea preţurilor;

b) Rata dobânzii nominale pe termen lung să nu depăşească cu mai mult de 2 puncte procentuale media ratei dobânzii în primele trei state membre cu cele mai bune performanţe în domeniul stabilităţii preţurilor;