Drumul spre integrare politică europeană

Introducere.

Ideea de Europa, care desemneaza un spatiu geografic, politic si spiritual specific, dateaza de câteva milenii. Constructia europeana ¬ procesul constient de formare a unitatii economice, politice si institutionale a acestui spatiu ¬ au o vechime de doar câteva decenii, declansîndu-se efectiv în contextul bipolaritatii mondiale, instaurate dupa al doilea razboi mondial, în care Europa îsi putea salva locul, rolul, identitatea si puterea doar prin transpunerea în practica a premizelor unitatii sale. Acest proces a fost întemeiat, desigur, pe antecedentele unei evolutii de circa un mileniu, în care ideea de unitate europeana s-a cristalizat si afirmat în numeroase initiative si proiecte, care se constituie, în ansamblul lor, într-o adevarata preistorie a constructiei europene, aflate azi în plina desfasurare. Modalitatile preconizate în cursul timpului pentru unificarea spatiului european s-au concentrat, în esenta, în jurul a doua solutii posibile: cea imperiala, o unificare prin forta a continentului în jurul unei puteri hegemonice, si cea a asocierii statelor europene, pe baza propriei vointe, într-o forma federativa sau confederativa. Solutia federativa implica realizarea unei structuri institutionale suprastatale, careia statele participante îi cedeaza, într-o masura mai mare sau mai mica, atributele suveranitatii lor. Formula confederativa mentine intacte prerogativele suverane ale statelor participante, care se asociaza în vederea realizarii unor obiective precise, politico-economice.

Reconstituirea drumului parcurs de ideea europeana de la abstractie la concret, de la aspiratie la proiectele multiple de aplicare în practica, interactiunea, concurenta si confruntarea cailor de realizare preconizate, toate acestea sunt extrem de importante si urmaresc trasarea unei veritabile preistorii, în care îsi gasesc sorgintea si modelul, premizele si antecedentele, solutiile constructiei europene ce se contureaza cu tot mai multa claritate în zilele noastre.

De-a lungul istoriei europene au existat factori care au indicat disponibilitatea pentru unitate si, de asemenea, factori care au pus in evidenta diversitatea. Sperantele si aspiratiile noastre pentru viitor n-au totdeauna conexiuni necesare in trecut. Validarea sau nevalidarea idealului integrarii europene un este consolidata si nici slabita de consideratiile asupra precendentelor istorice. Analiza istorica poate revela obstacole care s-au dovedit redutabile, in trecut, sau poate revela notiuni, tendinte, miscari si aspiratii care ar putea oferi premize pentru realizarea unei unitati necunoscute de generatiile anterioare.O prima dificultate preliminara consta in aceea ca termenul “Europa” nu desemneaza o cantitate constanta. Geografic, Europa este doar o peninsula a Asiei.

In Uniunea Europeana s-a dezvoltat un sistem multi-nivel dinamic. Fara indoiala ca europenizarea economiei este mai avansata. Asta inseamna ca posibilitatea detinatorilor de capital de a se misca liberi in intreaga Uniune Europeana constrange guvernele nationale in politica lor economica. Constrangerile asupra politicilor nationale determinate de mediul international sunt relativ mult mai puternice decat cu decenii in urma. Europenizarea economica este realizata si institutionalizata de dezvoltarea rapida a unei legislatii economice europene.Individualitatea de care Europa dispune este mai mult rezultatul decat premiza istoriei sale. Asadar “Europa” este o idee istorica, cu diferite conotatii de la o epoca la alta.In aceasta consta principala dificultate a discutarii problemei integrarii europene. Aceasta deoarece niciodata nu se stie precis la ce elemente ale integrarii gandesc oamenii atunci cand vorbesc de integrare. Reusita unificarii politice depinde insa de modul in care proiectul european va fi apropiat de cetatean, de masura in care acesta se va regasi in proiectia politica. Amplificarea pluralismului cultural prin extindere, pe fondul lipsei sentimentului de apartenenta la o identitate europeana, risca sa amplifice diferentele de opinii si asteptari legate de viitorul Europei. O Uniune puternica este strict conditionata de stabilirea unei limite a extinderii, ca si a aprofundarii.

1. Unitate şi diversitate în Europa Medievală.

Ideea de Europa ca o unitate distincta este una postclasica. A fost creata in Evul Mediu. In termenii cei mai generali, aceasta idee de Europa distincta este rezultatul prabusirii universalismului Imperiului Roman, universalism care trecea peste fruntariile Europei; este rezultatul dizlocarii, in primul rand, a comunicatiilor unei zone nevoita sa urmeze o cale proprie de dezvoltare. Pe masura declinului Romei, provinciile, mai ales cele occidentale, s-au separat. Cu toate acestea, sensul apartenentei unei lumi, a ceea a Imperiului Roman, a supravietuit peste generatii. A ramas puternic in Italia cucerita de ostrogoti, spre exemplu.Mai multi factori au concurat la slabirea acestui sens al apartenentei si, intre acestia, expansiunea islamica este aceea care-i aplica lovitura mortala, fracturand civilizatia mediteraneana (Henri Pirenne, Mahomed si Carol cel Mare, postum, Paris, 1937). Imperiul Roman a supravietuit cu toate pretentiile sale universaliste si avand capitala la Constantinopol. Expansiunea islamica insa a taiat caile comerciale in Marea Mediterana; coborarea slavilor in Peninsula Balcanica a blocat caile comerciale si legaturile pe uscat intre Constantinopol si Occident, separand pe barbarii occidentali de centrele de civilizatie.

2. Problema europeană în istoria modernă.

Istoria unitatii europene in timpurile moderne difera de aceea din timpul Evului Mediu. Ganditorii medievali porneau de la ideea restaurarii unitatii existenta in Antichitate, una reprezentata de universalismul Romei, pe de o parte, si, pe de alta parte, de conceptia crestina a commonwealth-ului. Dupa Renastere si Reforma, ganditorii porneau de la realitatea existentei statelor nationale. Scopul demersului nu mai viza restaurarea unei unitati ideale pierdute; viza, de fapt, depasirea, intr-un fel sau altul, a dezavantajelor unei societati in care fiecare stat suveran era propriul sau ultima ratio. Acest efort de gandire a Europei unite a imbracat multe forme. Una din acestea a constat in elaborarea unui cod international de legi, actiune corelata cu numelui lui Hugo de Groot, zis Grotius (1583-1684). Lucrarea sa De jure belli ac pacis i-a adus supranumele de “Tatal dreptului international”.Alta forma de gandire moderna a unitatii Europei a constat in incercarea de a revigora ideea de Europa care sa insemne ceva mai mult decat multiplicitatea nationalitatilor diverse, sau incercarea de a opune segmentarii timpului sensul unitatii europene; de a reface unitatea timpului la nivelul acestui sens. Perceptia in aceasta forma noua a nevoii integrarii europene s-a realizat in secolul al XVII-lea.Razboaiele religioase nesfarsite puneau in evidenta consecintele neunificarii Europei. Si ca o reactie impotriva acestor razboaie religioase ia nastere aceasta miscare de organizare a Europei. Nevoia acuta de instalare a pacii impulsioneaza aceasta miscare ce se prezinta astfel si ca una pentru pace.