Economia românească în epoca medievală

Catre mijlocul secolului al XVI-lea in Tarile Romane se stabileste regimul de suzeranitate otomana.

Domnii erau obligati sa plateasca haraci, daruri (peschesuri) oficiale catre sultan si demnitarii lui, care de curind au devenit obligatorii. Cu incepere din secolul al XVII-lea, domnii romani platesc Portii Otomane, pentru a obtine reinnoirea domniei, o noua dare, mucarerul, care initial se percepea la trei ani (mucarerul mare), apoi la un an (mucarerul mic). Tarile Romane trebuiau sa puna la dispozitie otomanilor cereale, vite, lemn pentru constructia flotei s.a. Treptat s-a instituit un monopol otoman asupra griului romanesc.

In comparatie cu Moldova si Tara Romaneasca, Transilvania pe parcursul dominatiei otomane s-a bucurat de drepturi mai mari de a-si alege principii, care erau investiti cu insemnele puterii de catre Poarta Otomana. Tributul impus principatului initial de 10.000 florini, a sporit, in 1575, la suma de 15.000 florini. In Moldova haraciul creste de la 8.000 galbeni la 65.000 de galbeni si 155.000 galbeni in Tara Romaneasca la sfirsitul sec. al XVI-lea. Cu mult mai reduse erau in Transilvania peschesurile si prestatiile in produse.

Sec XVI Obligatiunile traditionale- haraciul si peschesurile- au atins niveluri pe care nu le avusera intr-o perioada anterioara.Cuantumul obligatiunilor economice depasea adesea capacitatea de pro- ducere a taranilor, si ca urmare ducea la ruinarea lor, provocind o grava criza demografica si o instabilitate a populatiei rurale.Poarta a favorizat stabilirea in Tarile Romane a elementului comercial greco-levantin, mai ales in calitate de camatari, care contribuia la ruinarea nobilimii locale. In institutiile reprezentative ale statului patrunde un numar apreciabil de boieri greci, aflati in strinsa legatura cu cercurile fanariote din capitala otomana.

Economia româneasca în orânduirea feudala

a) Agricultura

În orice societate feudala pamântul era principala bogatie. Legat de proprietatea asupra pamântului s-a structurat întreaga alcatuire a societatii. Este, deci, firesc ca si în economia Tarilor Române locul central sa-l ocupe cultura cerealelor, cresterea animalelor si pastoritul.

Izvoarele narative, descoperirile arheologice si cercetarile lingvistice sunt concludente cu privire la aceste ocupatii practicate de locuitorii patriei noastre în secolele când s-au „plamadit poporul român si limba româna”. Termenul „mosie” înseamna pamânt agricol, fânat, pasune. Terminologia agricola de baza din limba româna este de origine latina, pe când termenii agricoli slavi se refera la elemente de perfectionare a agriculturii petrecute în timpul convietuirii populatiei românesti cu slavii (de ex.: „a ara” - cuvânt latin; „plug” - cuvânt slav; „a cerne” - cuvânt latin; „sita” - cuvânt slav; „secera” - cuvânt latin; „coasa” - cuvânt slav). Exemplele de mai sus sunt o dovada graitoare nu numai despre asimilarea slavilor de catre populatia autohtona, dar si despre ocupatia agricola a acesteia. În feudalismul timpuriu, datorita tehnicii agricole înapoiate, a uneltelor rudimentare, a nefolosirii îngrasamintelor si a sistemului asolamentului - pamântul secatuia repede. Locuitorii îsi cautau alt ogor, desteleneau alt pamânt în apropierea locuintelor, deoarece populatia era rara si exista pamânt suficient.

În secolele XIV - XVI cresterea fortelor de productie determina niste mutatii pozitive în practicarea agriculturii. Este vorba de extinderea terenurilor agricole, atât prin cultivarea unora noi, nelucrate pâna atunci, cât si prin defrisari de locuri împadurite. De asemenea pe lânga vaile râurilor, a zonelor de câmpie si coline, agricultura a cuprins si regiunile cu relief mai înalt, pâna la 1400 - 1500 de metri altitudine (de ex. în M-tii. Apuseni). S-a introdus asolamentul bienal, adica alternarea culturilor agricole cu ogorul. Tehnica agrara a cunoscut o perfectionare sensibila (de ex.: brazdarul se mareste, se foloseste plugul cu rotile si cormana).