Economia românească în perioada interbelică

Economia României în perioada interbelica

Evolutia economiei României în perioada dintre cele doua razboaie mondiale cunoaste numeroase sinuozitati, de natura obiectiva si subiectiva, generate sau numai favorizate de factori interni si de contextul general european. Privita în ansamblu, dezvoltarea economiei românesti, a fortelor ei productive, a înregistrat progrese remarcabile si a determinat o serie de mutatii importante în viata economico-sociala a tarii.

Încheierea procesului de formare a statului national unitar român coincide, în timp cu terminarea primului razboi mondial, si ca urmare, repunerea în functiune a potentialului economic al tarii reîntregite si, o perioada, chiar si dezvoltarea lui, au fost grevate de povara lasata de razboi, precum si de o serie de greutati inerente procesului de unificare.

Marile distrugeri provocate de razboi, precum si cheltuielile facute de statul român pentru participarea la acesta, au condus la un important dezechilibru al organismului economiei nationale.

Pierderile umane, de circa un milion de decedati, la care se adauga, desigur, ranitii, invalizii si mutilatii de razboi, au însemnat diminuarea cu circa o cincime a fortei de munca active fata de perioada dinaintea razboiului.

Insuficienta acuta a bratelor de munca, în agricultura îndeosebi, va îngreuna si întârzia, în timp, procesul de refacere a economiei.

Pierderile materiale, apreciate de autoritatile românesti la 72 miliarde lei-aur, sunt recunoscute în mod oficial prin tratatele de pace încheiate la sfârsitul razboiului în suma de doar 31 miliarde lei-aur. Considerând valoarea productiei anuale a economiei românesti antebelice la circa 2 miliarde lei-aur, putem aprecia ca în cei doi ani de razboi au fost distruse bunuri materiale pentru care românii au trudit 16 ani.

Viata economica, privita în ansamblu, dar si pe domenii, era marcata de dezorganizare si ruina.

Agricultura, sector cu mare pondere în economia nationala, se afla într-o situatie extrem de critica. Era epuizat întregul stoc de cereale, astfel încât nu se puteau asigura nici hrana pentru populatie si nici însamântarile pentru recolta viitoare. Urmare a acestei situatii, în 1919 se importa 220 mii tone cereale, precum si alte produse alimentare necesare pentru acoperirea consumului intern.