Extras din referat
Dintre efectele globalizarii cele mai des mentionate în literatura de specialitate amintim urmatoarele:
- dificultatea deosebita a guvernarii economiei globalizate: “Interdependenta ar provoca atunci des-integrare, adica competitie si conflict între agentiile de reglementare la diferite niveluri. Un astfel de conflict ar slabi mai departe eficienta guvernarii publice la nivel global”. (Hirst P., Thopmson G., 2002, p.28)
- transformarea companiilor multinationale în companii transnationale: “Compania nu se va mai baza pe o singura locatie nationala importanta (ca în cazul companiilor multinationale), ci va deservi pietele globale prin intermediul operatiunilor globale. Spre deosebire de companiile multinationale, companiile transnationale nu vor mai putea fi controlate sau chiar constrânse de politicile anumitor state nationale. Mai degraba se vor supune numai standardelor de reglementare internationale, impuse si stabilite de comun acord. Guvernele nationale nu ar mai putea sa adopte nici un fel de reglementare efectiva contra acestor standarde” (Ibidem., p.29) în detrimentul TNCs.
- continuarea declinului influentei politice si al puterii de negociere economica a fortei de munca organizate;
- cresterea multipolaritatii în sistemul politic international: “O serie de organizatii de la agentiile non-profit internationale pâna la companiile transnationale vor dobândi mai multa putere în detrimentul guvernelor nationale si folosindu-se de pietele globale si de media ar putea apela si obtine legitimitatea de la consumatori/cetateni de-a lungul granitelor nationale. În acest fel puterile disciplinare distincte ale statelor nationale vor scadea, chiar daca majoritatea cetatenilor lor, mai ales în tarile avansate, vor ramâne atasati national. Într-o astfel de lume, puterea nationala militara ar fi mai putin eficienta. Nu va mai putea fi folosita pentru a realiza obiective economice”. (Ibidem., p.31-32)
Globalizarea, proces cu o amploare din ce în ce mai mare în ultima perioada,
reprezinta o realitate cu implicatii puternice în evolutia societatii omenesti. Globalizarea
nu trebuie considerata un sinonim al universalitatii, adica nu trebuie înteles ca lumea
întreaga va reprezenta o piata omogena, cu aceleasi nevoi care sa fie abordata cu aceleasi
strategii. În 2001, Taggart, Berry si McDermott au subliniat faptul ca globalizarea
reprezinta mai degraba acum "o interdependenta între economiile nationale si structurile
de afaceri". Davis sustine ca globalizarea este o intensificare a relatiilor sociale unde
anumite întâmplari locale sunt legate de alte evenimente de la foarte mare departare. În
nici una din aceste perspective globalizarea nu este definita ca o piata omogena, ci mai
degraba ca o lume în care se afla piete interconectate diferite din toate punctele de vedere.
Globalizarea, stimulata de progresul tehnologic în domeniul comunicatiilor, de
aparitia si dezvoltarea Internetului, va determina aparitia si evolutia unei noi etape a
economiei bazata pe cresterea productivitatii si pe înlaturarea barierelor spatiale si
temporale.
Noua faza de dezvoltare a economiei – „noua economie” – va produce, pe lânga
efectele de stimulare a activitatii economice, si efecte negative (de exemplu: marirea
decalajului între tarile dezvoltate si cele mai putin dezvoltate) care trebuie cuantificate.
De asemenea, este necesara regândirea cadrului de reglementare a acestei noi economii,
care trebuie sa reflecte realitatile economice la nivel global.
Noua economie va determina aparitia unor categorii de piete specifice, si anume
pietele electronice globale, care vor necesita abordari noi la nivel macro si
microeconomic.
La fel ca întreaga activitate economicasi piata financiara este în prezent în plin
proces de integrare sub influenta globalizarii. Acest fenomen are manifestari diferite în
functie de istoricul sistemelor financiare. În tarile în care sistemul financiar este bazat pe
piete, dispar separarile istorice dintre bancile comerciale si cele de investitii, acestea
transformându-se în banci universale.
În tarile caracterizate de sisteme financiare bazate pe banci, având în vedere ca produsele si serviciile financiare existente pe aceste piete sunt reglementate prin legi, nu prin contracte între partile participante la tranzactii, se manifesta tendinta de consolidare si armonizare a cadrului legislativ prin aparitia unor organisme suprastatale de reglementare. De asemenea, dezvoltarea unor centre financiare regionale (New York, Londra, Frankfurt, Paris), unde se concentreaza majoritatea tranzactiilor financiare internationale si fuziunea dintre centrele financiare nationale mai mici (de exemplu: Euronext – piata rezultata în urma fuziunii dintre bursele de la Amsterdam, Paris, Lisabona si Bruxelles) sunt alte caracteristici ale pietei financiare actuale.
Analizând evolutia principalelor piete financiare, putem aprecia ca acestea vor
forma în viitor o piata financiara integrata globala, dominata de activitatea
conglomeratelor financiare la nivel global, care se vor dezvolta în jurul actualelor banci.
Piata financiara globala va fi caracterizata de un sistem bazat pe piete, datorita faptului ca
acest sistem nu necesita o reglementare amanuntita a tuturor aspectelor legate de
tranzactiile cu produse si servicii financiare si este cel care faciliteaza procesul de
inovare. Apreciem ca reglementarea acestei piete globale va fi realizata de o organizatie
suprastatala creata prin largirea atributiilor actualului Comitet de la Basel pentru
supravegherea bancara. Aceasta autoritate va avea rolul de a stabili cadrul general de
reglementare a pietei financiare, urmând ca punerea lor în aplicare si controlul respectarii
acestor masuri sa fie facut de autoritati regionale si nationale. Apreciem ca regulile
detaliate de functionare ale pietei financiare globale vor fi stabilite de piata.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Efectele Globalizarii asupra Economiilor Tarilor Lumii.doc