Evaziunea Fiscală

I. INTRODUCERE. NOŢIUNEA DE EVAZIUNE FISCALĂ

Am ales tema evaziunii fiscale deoarece consider că este unul din fenomenele economico - sociale complexe de maximă importanţă cu care statele de astăzi se confruntă şi ale cărei consecinţe nedorite caută să le limiteze cât mai mult, eradicarea fiind practic imposibilă. Cel mai adesea, frauda fiscală desemnează stricto senso o infracţiune la lege şi se distinge de evaziunea fiscală care se defineşte ca o utilizare abilă a posibilităţilor oferite de lege.

Prima definire a evaziunii fiscale a fost dată în perioada interbelică. Conform acesteia, frauda îmbracă o concepţie extensivă, noţiunea de evaziune fiscală e inclusă în cea de fraudă. Ea a fost susţinută de Lerouge sau M.A. Piatier.

Cel mai cunoscut sens dat evaziunii fiscale e arta de a evita căderea în câmpul de atracţie a legii fiscale - concept care aparţine lui M.C. de Brie şi P.Charpentier. Cel de-al treilea concept aparţine lui Maurice Duverger, care consideră că evaziunea fiscală e un termen generic şi desemnează manifestarea de fugă din faţa impozitelor. Aceasta e o definiţie în sens larg a evaziunii fiscale care ajunge să înglobeze şi frauda.

La noi, Iulian Văcărel sugerează definirea evaziunii fiscale ca fiind sustragerea de la impunere a unei părţi din materia impozabilă.

Consider că importanţa cunoaşterii evaziunii fiscale este necesar a fi ştiută. Aceasta are un efect direct şi neîntârziat asupra nivelurilor încasărilor fiscale, fapt ce conduce nemijlocit la dezechilibre în mecanismele pieţei, precum şi la îmbogăţirea, in mod ilicit, a practicanţilor acestei metode de înşelăciune ce afectează statul şi în ultimă instanţă, pe fiecare dintre noi, contribuabili oneşti. De aici reiese importanţa cunoaşterii fenomenului de evaziune fiscală.

Din punct de vedere legal, evaziunea fiscală e prevazută în Legea nr. 87 din 18 octombrie 1994, publicată în Monitorul Oficial nr.299 din 24.10.1994, în primul său articol, considerată ca fiind sustragerea prin orice mijloace, în întregime sau în parte, de la plata impozitelor, taxelor şi a altor sume datorate bugetului asigurărilor sociale de stat şi fondurilor speciale extrabugetare de către persoanele fizice şi persoanele juridice române sau străine…

Fenomenul evazionist are o evoluţie determinată de acţiunea concretă a unor factori cum sunt: dinamica economiei reale, dimensiunea legislativă şi instituţională, nivelul fiscalităţii, alţi factori interni şi externi. Practica fiscală internaţională atestă că un sistem fiscal modern trebuie să aibă şi componente care să permită educarea şi informarea promptă a contribuabililor în legătură cu obligaţiile lor privind întocmirea corectă a declaraţiilor de impunere, a ţinerii unor evidenţe corecte a veniturilor şi cheltuielelor ocazionate de activitatea desfăşurată, pedepsele şi sancţiunile se aplică celor care încalcă prevederile legale.

Legea nr. 87 din 1994 pentru combaterea evaziunii fiscale prevede o serie de sancţiuni şi amenzi aplicate persoanelor fizice şi juridice; constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se face de către organele de control financiar – fiscal din cadrul Ministerului Finanţelor şi din unităţile teritoriale subordonate, Garda financiară şi alte organe împuternicite de lege. În articolul 3 din această lege sunt prevăzute obligaţiile contribuabilului, şi anume:

- Declararea în termen de 5 zile de la înregistrare a datelor în legătură cu subunităţile constituite în sucursale, filiale, puncte de lucru, depozite, magazii şi cu orice alte locuri în care se desfăşoară activităţi producătoare de venituri, băncile şi conturile bancare în lei sau în valută, indiferent de locul unde funcţionează, în ţară şi în străinătate;

- Declararea organului de control a bunurilor sau valorilor impozabile depozitate în orice alte locuri;

- Declararea oricăror schimbări cu privire la sediu, filiale, depozite, conturi bancare în termen de 15 zile de la data când au avut loc. Declaraţia se va comunica organelor fiscale competente;

- Evidenţierea veniturilor realizate şi cheltuielilor efectuate din activităţile desfaşurate prin intocmirea registrelor sau a oricăror alte documente prevăzute de lege;

- Plata la termen a sumelor datorate statului ca urmare a obţinerii de venituri, deţinerii de bunuri imobile sau mobile ori a desfăşurării de activităţi supuse taxelor şi impozitelor.

Trebuie spus că evaziunea fiscală reprezintă fără îndoială unul dintre cele mai studiate fenomene în cadrul Dreptului fiscal şi Fiscalităţii atât teoretic cât şi practic. Cu toate acestea sau poate tocmai de aceasta nu există o definire destul de precisă a fenomenului studiat sau a domeniului în care se desfăşoară. Se poate vorbi astfel de unele imprecizii în definire pentru termenii de evaziune fiscală, fraudă fiscală, criminalitate economică, imprecizii provenite în principal de la folosirea unei mulţimi de termeni pentru a defini în esenţă acelaşi lucru: neîndeplinirea voită a obligaţiunilor fiscale de către contribuabili.