Falimentul - un rău necesar

Falimentul - un rau necesar

Etimologia cuvantului „faliment” indica provenienta acestuia din limba latina de la verbul „fallo-fallere” tradus prin „a lipsi, a scapa”in sensul ca falitul „lipseste”, adica nu isi indeplineste obligatia de a plati creditorilor sai, dar avand totodata si sensul de „a insela” ( „falla spem” - a insela speranta ).

A fost transpus in limba italiana, devenind verbul fallire, care se traduce prin „a gresi”, a inceta o plata, a insela, a nu raspunde la asteptari si „fallimento” –substantiv insemnand „ eroare,greseala”.

In „Micul dictionar enciclopedic, termenul „faliment” este explicat ca o „stare a unui comerciant care se afla in incetarea de a plati, constatata intr-o hotarare judecatoareasca” iar sintagma „a da faliment” semnifica in limbajul curent” a nu izbuti intr-o actiune”.

In lucrarile de specialitate juridica, falimentul se defineste ca : „o situatie de insolvabilitate a unui comerciant, a unui bancher (sau a unei intreprinderi industriale, comerciale) recunoascuta si declarata de o instanta judecatoareasca „.

In Romania exista preveri referitoare la faliment in :

- Legea 64-1995 privind procedura reorganizarii juridice si a falimentului, modificata substantial de Legea 99/1999 privind unele masuri pentru accelerarea reformei economice;

- Legea 31/1990 modificata la randul ei in numeroase randuri, care reglementeaza viata unei societati comerciale de la nasterea ei pana la disparitie;

- Legea 103/1999, publicata in Monitorul Oficial din 16 iunie 1999, abrogata si inlocuita de Ordonanta de Urgenta nr. 98 privind protectia sociala a persoanelor ale caror contracte individuale de munca vor fi desfacute ca urmare a concedierilor colective, publicata in Monitorul Oficial din 29 iunie 1999 (pentru un proces complex si de durata cum este falimentul , volatilitatea legislativa nu este o optiune benefica.);

- Codul Comercial ( in special pentru prevederile referitoare la comertul maritim si la navigatie) si Codul de procedura civila;

- Conventiile internationale la care Romania este parte in conditiile in care falimentul devine din ce in ce mai mult o problema transfrontaliera.

Procedura falimentului se aplica comerciantilor care nu mai pot face fata datoriilor lor comerciale, numiti si debitori, cheltuielile aferente procedurii urmand a fi suportate de catre debitor.

Putem afirma ca legislatia romaneasca a falimentului s-a aliniat la cea internationala . Initial, Legea falimentului nr. 64/1995 a fost creata fara luarea in considerare a unor aspecte specifice lichidarii unor societati, cum ar fi societatile maritime/de navigatie.Astfel, ordinea de prioritati pentru plata creditorilor era in totala contradictie cu prevederile Legii nr. 91/1995 privind aderarea Romaniei la Conventia Internationala pentru unificarea anumitor reguli asupra sechestrului asigurator de nave maritime semnate la Bruxelles la 10 mai 1952 , ratificata de Parlamentul Romaniei. In conformitate cu Legea 64/1995 , salariile pe ultimile 6 luni ale personalului disponibilizat erau abia pe locul 5 in categoria creantelor chirografare, acestea fiind la randul lor, dupa creantele garantate. Prin noua ordine de prioritati, instituita prin Legea 99/1999 salariatii si-au reluat locul privilegiat consacrat atat de legislatia noastra anterioara cat si, in general, de majoritatea celorlalte sisteme legislative.O solutie , nu in ultimul rand echitabila, daca tinem cont de faptul ca la companiile cu capital majoritar de stat- pondere importanta in lichidarile judiciare – datoriile s-au acumulat pana au depasit cu mult valoarea activelor, in timp ce salariatilor respectivelor societati nu li s-au asigurat o protectie sociala corespunzatoare.

Potrivit noilor reglementari, planurile de reorganizare vor fi votate de 3 grupuri de creditori, si nu de 5 grupuri, cum prevedea vechea legislatie. Creditorii aflati in conflict de interese, respectiv cei care sunt actionari, administratori sau manageri, nu vor mai avea drept de vot.O alta modificare vizeaza evitarea situatiilor in care statul poate deveni din creditor, actionar, fara acordul sau. Aceasta este o anomalie pentru ca , prin votul altora si fara acordul sau, statul se putea transforma din creditor in actionar al societatii supuse reorganizarii. Daca planul de reorganizare esua si se ajungea la faliment, statul nu mai primea nimic pentru creanta sa .Pentru eliminarea acestor situatii, in proiectul de lege se prevede obligativitatea acordului creditorului in cazul conversiei creantelor.

Falimentul bancar

Procedura falimentului se aplica acelei banci devenita insolvabila, atunci cand aceasta nu a onorat integral creantele certe, lichide si exigibile, pe o perioada de cel putin 30 zile, sau cand valoarea obligatiilor banii nu depaseste valoarea activului sau.

Falimentul e declarat de catre un tribunal care se sesizeaza in urma unei cereri introduse de catre banca debitoare, de catre creditori ai acesteia sau de catre Banca Nationala a Romaniei (BNR).

Procedura se declanseaza de regula, dupa ce BNR constata ca masurile de supraveghere speciala nu au putut conduce la evitarea insolvabilitatii. Potrivit prezentei legi, tribunalul desemneaza judecatorul sindic, expertii autorizati sa il ajute si, cu acordul BNR, lichidatorul.

Dupa parcurgerea tuturor etapelor legale, hotararile tribunalului sunt definitive si executorii. Ele pot fi atacate cu recurs.Hotararea tribunalului de incepere a falimentului este comunicata Fondului de garantare a depozitelor din sistemul bancar, in vederea aplicarii reglementarilor privind plata depozitelor garantate.

BNR va primi, de asemenea, o comunicare a hotararii de incepere a procedurii de faliment a bancii debitoare. Imediat sunt inchise conturile bancii respective, deschise la BNR si se deschide un nou cont cu mentiunea „banca in faliment”.

Organele de conducere si cenzorii bancii falimentare pot raspunde civil sau penal, dupa caz, daca au contribuit la falimentul acestora.