Grecia în Uniunea Europeană

Uniunea Europeană

Uniunea Europeană este unul dintre cele mai ambițioase proiecte din istoria modernă și contemporană, prin care s-a reușit instaurarea unui climat de pace și stabilitate într-un context postbelic turbulent. Obiectivul proiectului european este exprimat într-un mod foarte sugestiv de către unul dintre artizanii săi, Jean Monnet, care într-un discurs suținut la Washington pe 30 aprilie 1952 afirma: ”Noi nu unificăm state, ci unim oameni.” (Monnet, 1952) Acest deziderat, care sintetizează rațiunea de a fi a Uniunii Europene, a devenit un laitmotiv al tratatelor, un slogan comunitar, un principiu director al instituțiilor europene. Apropierea față de cetățeni, transparența decizională și deschiderea către participarea publică sunt enunțate în majoritatea documentelor oficiale redactate sau promulgate de forurile decizionale europene. Forța argumentativă a ”Uniunii oamenilor” a fost diluată de mai multe manifestări ale opiniei publice europene, ceea ce relevă un decalaj între realitatea tratatelor și realitatea percepută de cetățeni. Ne referim aici, în principal, la refuzul Irlandei de a susține Tratatul de la Lisabona (2007), la respingerea Constituției Europene de către cetățenii Olandei și Franței (2005), la veto acordat de irlandezi Tratatului de la Nisa (2001), la refuzul Danemarcei de a ratificat Tratatul de la Maastricht (1992). Toate aceste reacții ale europenilor s-au constituit în momente de cotitură ale proiectului european, prilejuind regândirea relației dintre Uniunea Europeană și cetățenii statelor membre. Probabil că niciunul dintre momentele critice descrise mai sus nu a creat la fel de multe vulnerabilități proiectului european ca actuala criză economica.

Europa se confrunta cu cea mai grava criza financiara a generatiei. Totul a inceput in 2007, in SUA, unde bancile exagerat de optimiste au dat faliment in urma acordarii de credite ipotecare cu risc ridicat. In septembrie 2008, a patra banca de investitii din SUA, ca marime, Lehman Brothers, s-a prabusit. De atunci, criza s-a exstins in tot restul lumii. S-a creat un cerc vicios: bancile nu s-au mai creditat intre ele si au inghetat intre ele. Pentru a evita colapsul complet a sistemului bancar, Guvernele europene au sarit in ajutorul bancilor lor, acordandu-le de urgent ajutoare la un nivel fara precedent. 4,5 trilioane de euro, adica echivalentul a 37% din PIB-ul annual al UE, s-au distribuit intre 2008 si 2011. UE a lansat si un program de redresare la nivel European pentru a salva locurile de munca si protectia sociala si pentru a sprijini investitiile. S-a evitat astfel panica bancara si economiile europenilor au fost protejate. Euro si-a mentinut in mare parte valoarea si a protejat cu succes tarile din zona euro de cele mai grave efecte ale crizei economice, oferind companiilor din UE un teren de activitate stabil pentru comert international si investitii. Insa efortul necesar a fost urias, cea mai mare parte a banilor provenind din imprumuturi. Din a doua parte a anului 2009, cele mai expuse tari din zona euro au inceput sa aiba probleme la finantarea datoriilor, ceea ce a dus la o noua evolutie a crizei, si anume la criza datoriei suverane. Deficitele si datoriile au crescut necontrolat, pietele pierzandu-si increderea ca anumite guverne ar mai putea sa isi plateasca datoriile. Ratele dobanzilor la obligatiunile de stat au devenit nesustenabile. Multe obligatiuni fiind detinute de alte tari europene si de bancile lor, problema a inceput sa ne afecteze pe toti. Au suferit, mai ales, tarile in care euro este moneda oficiala. Pierderea increderii a determinat bancile sa reduca nivelul de creditare a companiilor si cetatenilor. In 2009, economia UE a suferit cea mai grava recesiune de la crearea sa. Dupa o scurta redresare, a intrat din nou in usoara recesiune in prima parte a anului 2012. Drept urmare, somajul a atins cota fara precedent in multe parti ale Europei, creand dificultati sociale si radicand nivelul de saracie. Sa intelegem ca moneda euro a agravat si mai mult criza? NU. Nu toate tarile din zona euro au acumulat datorii excessive. Si nu toate tarile din afara zonei euro si-au mentinut datoria sub control. Apartenenta la zona euro ofera unui membru al zonei beneficial solidaritatii celorlalti membri. Dat fiind ca economiile din zona euro sunt interdependente, daca una dintre ele prospera, beneficiaza si celelalte. Daca una dintre ele e afectata, sufera si celelalte. Tocmai de aceea, liderii au intensificat actiunea comuna. Cea mai importanta lectie a crizei este ca Europa are nevoie sa isi consolideze uniunea economica, sa isi suplimenteze uniunea monetara existenta si sa se asigure de sustenabilitatea finantelor publice.

In primul rand, UE a introdus norme noi, mai severe, pentru a monitoriza mai strict datoria publica si deficitele, pentru a se asigura ca tarile nu cheltuie peste posibilitati. S-a semnat de asemenea un nou Tratat Fiscal care sa consolideze mai mult increderea si care limiteaza deficitele structurale anuale la 0,5% din PIB. Criza economica ne-a demonstrat ca economia alimentata prin datorii nu e sustenabila. Comisia europeana se va asigura de aplicarea limitelor pentru datorii si deficite si de faptul ca bugetele nationale nu pericliteaza alte economii europene. Acesta este scopul uniunii fiscal preconizate.