IAS 7 - Tabloul Fluxurilor de Trezorerie

Acest standard internaţional de contabilitate revizuit înlocuieşte IAS 7, “Situaţia modificărilor în poziţia financiară”, aprobat de consiliu în octombrie 1977. Standardul revizuit intră în vigoare pentru situaţiile financiare aferente perioadelor începând de la ianuarie 1994.

Tabloul fluxurilor de trezorerie prezinta astfel de fluxuri,cunoscute sub de numirea de incasari si plati ,in cursul perioadei.El arata de unde au venit lichiditatile si cum au fost cheltuite ,explicand astfel clauzele variatiei lor.

In lit Americana,atunci cand se analizeaza tabloul fluxurilor de trezorerie,se precizeaza ca el serveste urmatoarelor scopuri:

-permite previziunea fluxurilor de trezorerie;

-permite evaluarea deciziilor conducerii;

-permite determinarea capacitatii intreprinderii de a plati dividente actionarilor,de a rambursa imprumuturile primite de la creditori si de a plati dobanzile cuvenite acestora.Tabloul ajuta investitorii si creditorii in a previziona daca intreprinderea in cauza poate sa efectueze aceste plati la timp.

-arata relatia dintre rezultatul net si fluzxurile de trezorerie ale intreprinderii.

Avantajele informatiilor privind fluxurile de trezorerie

Atunci cand este utilizat in conjunctie cu celelalte situatii financiare,un tablou al fluxurilor de trezorerie furnizeaza informatii ce permit utilizatorilor sa evalueze schimbarile activului net al unei intreprinderi,structura sa financiara(inclusive lichiditatea si solvabilitatea sa) si capacitatea sa de a modifica valorile si scadentarul fluxurilor de trezorerie,pt a se adapta schimbarilor de circumstante si oportunitati.

Totodata,informatiile referitoare la fluxurile de trezorerie sunt fol pt a permite utilizatorilor sa isi elaboreze modele pt aprecierea si compararea valorii actuale a fluxurilor de trezorerie viitoareale diferitelor intreprinderi.De asemenea astfel de infomatii intaresc comparabilitatea datelor referitoare la performantele exploatarii diferitelor intreprinderi,deoarece ele elimina efectele utilizarii unor prelucrari contabile diferite,pt aceleasi operatii si evenimente.

Continutul si delimitarea conceptelor de trezorerie

Expresia fluxuri de trezorerie(cash flow)desemneaza ansamblul intrarilor(inflows) si iesirilor(outflows) de lichiditati si de echivalente de lichiditati.

Lichiditatile(cash)se refera la fondurile disponibile (cash on hand) si la depozitele la vedere(demand deposit).Echivalentele de lichiditati(cash equivalents) sunt plasamente pe termen scurt ,foarte lichide,convertibile cu usurinta intr-o marime determinate de lichiditati si care sunt supuse la un risc neglijabil de schimbare a valorii.

Scopul detinerii echivalentelor de lichiditati este de a face fata angajamentelor de trezorerie pe termen scurt.Se deduce ca scadenta lor este de regula sub 3 ani.In orice caz,detinerea de echivalente de lichiditati nu se face in scopul realizarii unor obiective de plasament.

Titlurile care reprezinta participatii sunt excluse din echivalentele de lichiditati.Fac exceptie actiunile privilegiate achizitionate cu putin timp inaintea scadentei lor si care au o data de ramburasare determinata.

Daca imprumuturile bancare sunt,in principiu,elemente ale activitatilor de finantare,imprumuturile pe termen scurt rambursabile la vedere,acordate prin conturile curente,sunt incluse ,in unele tari,in categoria lichiditailor si echivalentelor de lichiditati.

Fluxurile de trezorerie nu cuprind miscarile intre elementele care constituie lichiditati sau echivalente de lichiditati,pt ac ele fac parte din gestiunea trezoreriei intreprinderii.Or,un tablou al fluxurilor de trezorerie,generate de activitatile de exploatare,de investitii si de finantare.Cat priveste gestiunea trezoreriei,aceasta cuprinde plasamentul excedentelor de lichiditati si echivalente de lichiditati.

Obiectiv

Informaţiile referitoare la fluxurile de numerar ale unei întreprinderi sunt utile utilizatorilor de situaţii financiare, punându-le la dispoziţie o bază pentru evaluarea capacităţii întreprinderii de a genera numerar şi echivalent de numerar şi a nevoilor sale de a utiliza acele fluxuri de numerar.

Deciziile economice luate de către utilizatori impun o evaluare a capacităţii unei întreprinderi de a genera numerar sau echivalent de numerar, precum şi a momentului şi siguranţei concretizării acestora.

Obiectivul acestui standard este acela de a impune furnizarea de informaţii cu privire la istoricul mişcărilor de numerar şi de echivalent de numerar ale unei întreprinderi, prin intermediul situaţiilor fluxurilor de numerar, clasificând fluxurile de numerar din timpul perioadei în fluxuri din activităţi de exploatare, investiţie şi finanţare.

O asemenea structurare are ca obiectiv oferirea de informaţii utilizatorilor, care să permită aprecierea efectelor acestor activităţi asupra situaţiei financiare a întreprinderii, mărimii lichidităţii şi echivalentelor de lichiditate, precum şi relaţiilor ce se stabilesc între activităţi.

Aria de aplicabilitate

O întreprindere trebuie să întocmească o situaţie a fluxurilor de numerar în conformitate cu cerinţele acestui standard şi să o prezinte ca parte integrantă a situaţiile sale financiare, pentru fiecare perioadă pentru care sunt prezentate situaţiile financiare.

Beneficiile informaţiilor referitoare la fluxurile de numerar

Atunci când este utilizată împreună cu restul situaţiilor financiare, situaţiile fluxurilor de trezorerie furnizează informaţii care permit utilizatorilor să evalueze modificările în activele nete ale unei întreprinderi, structura sa financiară (inclusiv lichiditatea şi solvabilitatea sa), precum şi capacitatea întreprinderii de a influenţa valoarea şi momentul de apariţie a fluxurilor de numerar, în vederea adaptării la circumstanţele şi oportunităţile în continuă schimbare. Informaţiile referitoare la fluxurile de numerar sunt folositoare la stabilirea capacităţii unei întreprinderi de a genera numerar şi echivalent de numerar.

Situaţia fluxurilor de trezorerie permite utilizatorilor situaţiilor financiare:

- să evalueze capacitatea întreprinderii de a degaja lichidităţi;

- să determine necesităţile de lichidităţi;

- să prevadă scadenţele şi riscul încasărilor viitoare;

- să compare rezultatele întreprinderii, prin eliminare efectelor utilizării diferitelor metode contabile pentru aceleaşi operaţiuni şi evenimente.