Impactul integrării României în Uniunea Europeană asupra agriculturii

Actualitatea temei. Procesele de globalizare care se manifestata din ce in ce mai mult provoaca formarea de aliante noi si puternice intre tari, in diferite regiuni ale lumii. Cea mai complexa integrare este caracteristica pentru Uniunea Europeana. Acceptarea Romaniei in componenta Uniunii Europene din ianuarie 2007, incontestabil, ne obliga sa ajustam economia nationala, inclusiv sectorul

agroalimentar, la normele si standardele Pietii Comune.

Asigurarea securitatii alimentare pentru fiecare tara, precum si dezvoltarea sectorului rural unde isi desfasoara activitatea o insemnata parte a populatiei, este un deziderat major care trebuie sa se regaseasca prioritar in deciziile luate la nivel micro si macro economic.

Reforma economica in tara noastra se desfasoara anevoios atat datorita vidului de idei in gasirea solutiilor oportune cat si conflictului politic, adesea determinat de interesul de grup in dauna interesului general, de legislatia imperfecta, in special in ceea ce priveste repunerea in proprietate a terenurilor agricole si a padurilor, de managementul mostenit din sistemul centralizat de comanda. Managementul in economia nationala a devenit ineficient, astfel incat situatia actuala in care se afla agricultura Romaniei este consecinta managementului defectuos din ultima perioada care a influentat intr-un mod negativ performantele in sectorul agricol, relevat si de incapacitatea conducatorilor in domeniu de a gestiona multiplele probleme aparute cu prilejul acestor transformari.

Procesele de integrare a tarii noastre in Comunitatea Europeana trebuie sa fie gestionate, ceea ce impune formarea unui management adecvat, formarea unui model de planificare, organizare, motivare, coordonare si control pentru complexul agroalimentar, ajustat la exigentele emise de catre structurile europene, adecvat Politicilor Uniunii Europene catre care dorim sa aderam ca membru cu drepturi depline.

Mecanismele PAC. Politica agricola a Uniunii Europene dateaza din 1957, in urma Tratatului de la Roma, unde au fost definitivate obiectivele generale ale politicii agricole comune, avand ca principal scop ‘’lipsurile de hrana de dupa razboi’’. Principalele mecanisme ale Politicii Agricole Comune (PAC) au fost adoptate de catre cele sase membre fondatoare ale Comunitatii Economice Europene in anul 1962.

Politica Agricola Comuna a fost dezvoltata cu scopul de a oferi Europei siguranta in privinta stocurilor alimentare. Principiile fundamentale ale Politicii Agricole Comune au ramas neschimbate de-a lungul deceniilor: garantarea preturilor pentru produsele agricole, uneori situate chiar deasupra nivelului pretului mondial si ajutoare financiare bazate pe cantitatea produsa, acordand o importanta minora excesului de productie.

Politica Agricola Comuna a fost cea mai bine integrata dintre toate politicile Uniunii Europene. In anii 1970, aproape 70% din bugetul Uniunii a mers in sectorul agricol. Dupa o serie de reforme, cheltuielile in domeniul agriculturii au scazut la 35% pentru perioada 2007-2013. In cadrul aceleasi perioade, mai multe fonduri (9.7%) au fost alocate pentru dezvoltarea rurala si extinderea responsabilitatilor Uniunii Europene.

Prima etapa de reforma a Politicii Agricole Comune a determinat reducerea supra-productiei, scaderea muntilor de unt si golirea lacurilor de lapte. Cu toate acestea, pana in 2002, o varietate de factori a determinat o revizuire majora a politicii agricole, intre care diversele crize alimentare, extinderea spre est a Uniunii Europene, obiectiile formulate de catre Organizatia Mondiala a Comertului in privinta Politicii Agricole Comune si strategia de dezvoltare durabila definita la summit-ul de la Gothenburg. In 2003, Franz Fischler, comisar pentru agricultura, pescuit si dezvoltare rurala a prezentat un pachet de reforma a Politicii Agricole Comune despre care a mentionat ca aduce cele mai profunde modificari ale politicii din intreaga sa istorie. Principalele sale propuneri includeau urmatoarele: decuplarea ajutoarelor financiare de productie,

standarde ridicate in privinta protectiei mediului, a sigurantei alimentare si a bunastarii animalelor ca cerinta de baza pentru primirea ajutoarelor financiare.

Dupa dezbateri tensionate, ministrii de agricultura au cazut de acord asupra reformelor Politicii Agricole Comune. Cu toate acestea, desi legatura dintre ajutoarele financiare oferite fermierilor si cantitatea de productie nu a fost eliminata total, precum era prevazut initial, o schimbare majora a avut totusi loc, o parte semnificativa din veniturile fermierilor rezultand acum din ajutorul direct acordat in functie de marimea fermei detinute si nu din cantitatea produsa.

Reformele Politicii Agricole Comune pregatite de catre Uniunea Europeana in contextul negocierilor internationale privind liberalizarea comertului, prin care Uniunea Europeana se ofera sa elimine ajutoarele pentru export pana in 2013, au fost suspendate datorita esecului rundei de negocieri in 2006. Indiferent care ar fi rezultatul acestor negocieri, Uniunea Europeana ramane primul importator mondial de produse alimentare, marea majoritate provenind din tarile aflate in curs de dezvoltare.

Un numar de sectoare sensibile au fost lasate in afara reformei Politicii Agricole Comune din 2003, incluzand aici sectorul de zahar, vin, banane si alte fructe, precum si cel de legume. De atunci insa o reforma majora a sectorului de zahar a fost acceptata in 2005. In 2006 si la inceputul lui 2007 Comisia a propus reformarea sectorului de vinuri, banane, fructe si legume. In cadrul Comisiei Barroso, Mariann Fischer Boel a preluat conducerea redenumitului Directorat General pentru agricultura si dezvoltare rurala. Ea continua munca predecesorului ei de imbunatatire a standardelor calitatii si sigurantei alimentare, de aplicare eficienta a politicii de dezvoltare rurala, de captare a energiei bio si simplificare a Politicii Agricole Comune, precum si de reducerea birocratiei in acest domeniu. Extinderea Uniunii de la 15 la 27 de State Membre a determinat o sporire a provocarilor in domeniul Politicii Agricole Comune, numarul fermierilor crescand la peste 70%.

Organizatiile reprezentand fermierii au fost multumite cu stabilirea unui obiectiv de minim 10% pentru utilizarea produselor bio pentru transport pana in 2020. Uniunea Europeana a creat astfel posibilitatea pentru sectorul agricol de a juca un rol major in lupta impotriva schimbarii climei, estimeaza organizatia COPA.

Liderii Uniunii au decis sa efectueze o analiza a Politicii Agricole Comune in 2008. Anul 2009 va fi marcat de o revizuire generala a bugetului Uniunii, foarte probabil ca aceasta sa aiba implicatii pentru viitorul Politicii Agricole Comune dupa 2013.

Implementarea Politicii Agricole Comune in Romania asigura complementaritatea intre cei doi piloni : pilonul 1 (‘’politica de piata, care este sprijinita prin masuri de dezvoltare rurala, astfel incat agricultura sa produca in functie de cerere si sa se asigure o dezvoltare complexa a economiei rurale ‘’) si pilonul 2 (‘’politica de dezvoltare rurala care sprijina restructurarea agriculturii furnizoare de bunuri publice in stransa legatura cu mediul si cu mecanismele si instrumentele de politica agricola din pilonul 1‘’).