Inflația în România - evoluții și factori determinanți

A. Prezentare generala

1. Inflatia in Romania a fost ridicata si variabila in decursul ultimului deceniu, datorita, in principal, eforturilor de stabilizare intrerupte, de tip "stop-and-go" si indisciplinei financiara pe scara larga. Aceasta lipsa de disciplina financiara a luat diferite forme de-a lungul timpului, inclusiv deficite fiscale si cvasi-fiscale mari, acumulare de arierate, si explozii de cresteri salariale cu mult in exces fata de nivelul productivitatii.

2. Rezultatele econometrice evidentiaza rolul costurilor pe unitatea de munca si, intr-o masura mai redusa, a cursului de schimb in stimularea inflatiei. Costurile unitare ale fortei de munca au fost principalul factor determinant al inflatiei, indisciplina financiara adanc inradacinata la nivelul intreprinderilor fiind reflectata in mare masura in salarii mai ridicate decat ar fi justificat de productivitate sau chiar decat ar putea fi platite in multe intreprinderi in absenta constrangerilor bugetare. Influenta cursului de schimb asupra inflatiei a devenit, de asemenea, din ce in ce mai clara in ultimii cativa ani, in urma liberalizarii depline a pietei valutare.

3. Rolul cresterii masei monetare si a creditului in cauzarea inflatiei a fost de asemenea important, desi mai greu de demonstrat empiric. Perioade de crestere excesiva a masei moneare au condus la consolidarea presiunii inflationiste, dar ritmul actual al inflatiei a fost determinat in mare parte de deciziile de politica cu privire la momentul si magnitudinea liberalizarii preturilor si ajustarii cursului de schimb. Ratele inalte de crestere a masei monetare la mijlocul anilor 1990 reprezinta inca cea mai plauzibila explicatie pentru magnitudinea spiralei inflationiste in urma ultimei etape de liberalizare majora a preturilor din 1997.

4. Aceast capitol trece in revista evolutiile recente ale inflatiei in Romania si analizeaza determinantii sai cheie. Sectiunea B prezinta cadrul general al evolutiilor preturilor agregate si sectoriale in ultimul deceniu si procesul liberalizarii preturilor. Sectiunea C trece in revista evolutiile catorva variabile identificate in mod obisnuit in literatura de specialitate ca sursa a presiunilor asupra preturilor, inclusiv salariile, cursul de schimb si agregatele monetare. Sectiunea D examineaza in mod empiric relatia dintre preturi si salarii, masa monetara si cursul de schimb in anii 1990, folosind modele de autoregresie vectoriala (VAR). Sectiunea E cuprinde concluziile.

B. Evolutia preturilor

Rezultate ale evolutiei preturilor

5. Inflatia a fost ridicata si variabila in timpul ultimului deceniu. Inflatia la 12 luni a ajuns undeva la 200-300 procente la inceputul tranzitiei. Inflatia s-a redus constant in perioada de la mijlocul anului 1993 si pana la mijlocul lui 1995, atingand un nivel minim de 25%, dar accelerandu-se din nou din a doua jumatate a anului 1995. Cresterea puternica de la inceputul lui 1997 a fost asociata cu liberalizarea preturilor din agricultura si ale energiei1. Inflatia la 12 luni a atins un varf cu putin sub 180% la mijlocul lui 1997 si a ramas foarte ridicata pana in 1998, dar ratele lunare au scazut repede dupa cresterea initiala puternica.

6. Desi in scadere fata de nivelurile mari care au urmat ultimei etape de liberalizare a preturilor din 1997, inflatia a ramas volatila. Inflatia si-a incetinit ritmul in 1998, rata la 12 luni ajungand la un minim de 33% in februarie 1999, ca raspuns la politica monetara restrictiva si la o rata mai redusa de depreciere a leului. Totusi, pe fundalul unui deficit bugetar mare si a continuarii cresterii salariale rapide, aceasta incetinire s-a produs cu costul unei aprecieri reale mari si a unei pierderi severe de competitivitate. Deprecierea corectiva ampla, care a urmat, a contribuit la reaparitia unui varf in inflatie in 1999 si preturile de consum au crescut cu pana la 57% pe an la nivelul lunii ianuarie 2000.

7. Preturile agregate sunt influentate puternic in special de preturile produselor alimentare, care reprezinta aproximativ jumatate din cosul IPC. Preturile produselor alimentare, nealimentare si ale serviciilor au crescut in mare masura cu rate similare in perioada de la mijlocul anilor 1990, dar in ritmuri din ce in ce mai diferite in ultimii doi ani (graficul I.1b). Tarifele la servicii au inregistrat cresteri rapide, mai ales in 1999, reflectand in parte efectele cresterilor mari ale preturilor admistrate (a se vedea mai jos). In 2000, seceta a cauzat o crestere accentuata a preturilor la produsele alimentare si a inhibat progresele in directia dezinflatiei. In ciuda ponderii ridicate a produselor alimentare in cosul IPC, majoritatea altor instrumente de masurare a inflatiei cum ar fi preturile de productie, consumul gospodariilor si deflatorii PIB, au inregistrat in cea mai mare parte o evolutie similara IPC (tabelul I.1). O exceptie notabila este 1998, cand preturile de consum au crescut cu 59%, dar preturile de productie s-au marit cu doar 33% (graficul I.1a).

Liberalizarea preturilor

8. Liberalizarea preturilor in Romania a fost neregulata si prelungita, ultima etapa majora de liberalizare intarziind pana in 1997. Mai mult, estimarile cu privire la gradul in care preturile au ramas controlate in perioada de la mijlocul anilor 1990 variaza; in multe cazuri, preturile de consum au fost liberalizate, dar nu si preturile la materiile prime si materialele de baza; in alte cazuri, preturile "liberalizate" au fost puternic distorsionate de subventii, in special in sectorul agricol.

9. Progresul initial in liberalizarea preturilor parea incurajator. Demekas si Khan (1991) au raportat ca majoritatea preturilor au fost liberalizate in trei etape in noiembrie 1990, aprilie 1991 si iulie 1991, dupa care autoritatile au pretins ca aproximativ 80% din preturile de consum sunt determinate de piata. Controlul asupra preturilor si subventiile pentru majoritatea altor bunuri de consum au fost presupus eliminate in 1993.

10. Totusi, controlul formal si informal asupra preturilor a persistat sau a fost reintrodus la jumatatea anilor 1990; controlul asupra preturilor produselor alimentare a fost in mod special omniprezente. OCDE (1993) a subliniat ca preturile la multe articole de consum, in special in magazinele de desfacere de stat nu erau inca determinate de piata, fiind in schimb supuse supravegherii pe baza unor limite stricte de crestere. La nivel mai formal, Hotararea Guvernului nr. 45/1994 a declarat o gama larga de articole ca fiind de importanta nationala si subiect de analiza (si influenta) de catre Oficiul Concurentei. FMI (1997) raporteaza ca, in plus fata de gama controalelor asupra preturilor de productie, guvernul mentinuse plafoane directe la preturile en-gros si en-detail la un numar de articole alimentare sensibile, care reprezentau 28% din totalul cosului de consum. Faptul ca preturile la energie, utilitati, transport si telecomunicatii, erau de asemenea administrate a implicat ca aproximativ 40% din cosul preturilor de consum era inca sub control la sfarsitul anului 1996.