Instrumente Financiare Derivate

Tranzacţiile la termen sunt cele în care între momentul încheierii tranzacţiei şi momentul executării obligaţiilor părţilor se scurge un anumit interval de timp (cuprins, de regulă, între câteva luni şi un an şi jumătate). De exemplu, livrarea şi plata au loc la 3 luni de la încheierea contractului, dar în condiţiile convenite în momentul încheierii acordului de voinţă, la preţu1 stabilit de părţi la acea dată.

Tranzacţiile la termen generează două tipuri de instrumente derivate şi pot fi: cu livrare amânată (engl. forward) sau viitoare (engl. futures). Totodată, în această categorie pot fi incluse şi tranzacţiile cu opţiuni (engl. options), în măsura în care acestea trimit în viitor momentul executării contractului.

Tranzacţiile la termen se deosebesc de operaţiunile comerciale clasice prin mai multe caracteristici :

- se realizează pe pieţe specifice, care au un mecanism de funcţionare diferit de cel al pieţelor la disponibil (spot). Acestea pot exista ca structură distinctă în cadrul unei pieţe mai cuprinzătoare (de exemplu, piaţa forward, componentă a pieţei valutare sau se pot organiza şi funcţiona ca pieţe de sine stătătoare (cazul burselor de tip american, cu tranzacţii futures şi opţiuni).

- tranzacţiile la termen nu se confundă cu tranzacţiile pe credit, ultimele reprezentând tot operaţiuni la disponibil. Intr-adevăr în cazul unei astfel de operaţii, livrarea se face imediat, dar plata e amânată, vânzătorul acordând cumpărătorului un credit în marfă (pentru care include în preţ o dobândă). In tranzacţiile la termen atât plata cât şi livrarea sunt amânate, părţile angajându-se ferm în prezent pentru executarea în viitor în condiţiile din momentul realizării acordului de voinţă.

- tranzacţiile la termen de tip futures şi cu opţiuni au dincolo de aspectul comercial, o dimensiune financiară care joacă rolul determinant în definirea conţinutului operaţiunilor. De fapt, contractele futures şi opţiunile sunt instrumente financiare, respectiv aşa-numitele valori derivate (în raport cu acţiunile şi obligaţiunile care reprezintă valori mobiliare primare).

Cele mai importante pieţe la termen - tranzacţii futures şi cu opţiuni s-au dezvoltat în cadrul instituţiilor numite tradiţional burse de mărfuri (engl. commodities exchanges).

Tranzacţii la termen futures

Pieţele futures au apărut, se pare, în Japonia secolului al-XVIII-lea, fiind legate de comerţul cu orez, dar s-au conturat în forma modernă la jumătatea secolului trecut, un moment de referinţă fiind crearea, în 1848 a Bursei de Comerţ de la Chicago (Chicago Board of Trade). Mai târziu aceste contracte s-au extins de la mărfuri la valute, instrumente financiare şi alte active.

Contractul futures constă in angajamentul părţilor de a livra, respectiv prelua, la o data viitoare , o marfă sau o valoare determinată, la un preţ convenit în momentul contractării dacă la scadenţă poziţia operatorului rămâne deschisă. Cel care îşi asumă obligaţia de a prelua marfa (cumpărătorul) deschide o poziţie “lungă” (long), in timp ce vânzătorul futures are o poziţie “scurtă” (short).

Contractele futures prezintă mai multe caracteristici:

1. într-un contract futures condiţiile contractuale sunt standardizate în ceea ce priveşte natura activului de bază (o anumită calitate a mărfii) şi cantitatea contractuală, numită şi unitate de tranzacţii sau lot. Toate contractele futures pe acelaşi activ standardizat formează un gen de contracte futures. Totodată, fiecare contract futures are un anumit termen de executare, mai precis o lună în care urmează să aibă loc lichidarea. Lunile de livrare sunt prestabilite şi cotează la bursă, iar contractele pe un anumit activ cu aceeaşi scadentă formează o specie a contractului futures pe acel activ.

De aceea, când vorbim de contractul futures avem în vedere mulţimea contractelor de un anumit gen şi care au o anumită lună de livrare. Aceste contracte sunt reciproc substituibile pentru ca obiectul lor este un activ omogen din punct de vedere cantitativ, definit in mod unitar în termeni cantitativi, toate având aceeaşi scadentă; ele sunt contracte standardizate.

2. preţul contractelor futures se stabileşte în bursă prin procedura specifică de negociere şi contractare a acestei pieţe organizate. Preţul este reprezentat de raportul dintre cererea şi oferta pentru fiecare contract standardizat (acelaşi activ de bază, aceeaşi scadenţă) şi el variază zilnic, în funcţie de condiţiile pieţei. Prin urmare, valoarea contractului (dată de produsul dintre preţul unitar şi unitatea de tranzacţie) nu mai este fixă, ca în cazul contractului forward, ci este variabilă. De aici rezultă una din caracteristicile definitorii ale contractului futures şi anume faptul că acesta este zilnic actualizat sau “marcat la piaţă” (engl. marked to market), astfel încât pierderile uneia din părţile contractante sunt transferate ca venituri celeilalte părţi.

3. contractul futures poate fi executat prin livrare efectivă dar aceasta reprezintă excepţia în tranzacţiile bursiere. In mod normal, cel cu poziţie long îşi poate lichida poziţia printr-o vânzare, in timp ce deţinătorul unei poziţii short o poate acoperi printr-o cumpărare. In schimb, operatorii rămaşi cu poziţii deschise până in ultima zi de tranzacţii vor intra automat în procesul executării contractului prin predarea activului care stă la baza acestuia.

Prin trăsăturile sale-caracter standardizat, valoare de piaţă şi negociabilitate pe piaţa secundară, la bursă contractul futures se defineşte ca un titlu financiar (valoare mobiliară), dar unul derivat, constituit pe un activ de bază, care poate fi o marfă, o valută, un instrument financiar etc.